MÂNTUITOR, -OARE, mântuitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care mântuie (1), salvează. 2. (Rar) Care mântuiește (2), care vindecă; tămăduitor. 3. (În religia creștină) Care mântuiește (3), izbăvește (de păcate); izbăvitor. 4. N. pr. m. art. Denumire sub care este cunoscut Isus Hristos. [Pr.: -tu-i-] – Mântui + suf. -tor.