mântuitor, ~oare [At: PSALT. HUR., ap. DLR / V (îvr) măn~, (înv) măntuitoriu, ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: mântui + -tor] 1 a Care mântuie (1). 2 a (Spc) Care eliberează. 3 a (Bis) Care izbăvește de păcate Si: (îvr) măntuitornic. 4-6 smf Persoană care mântuie (1-3). 7 sma Iisus Hristos. 8 a (Îvp) Care vindecă.