opțiuni
  • info

13 definiții pentru tămăduitor

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂMĂDUITOR, -OARE, tămăduitori, -oare, adj. (Pop.) Care tămăduiește; vindecător, lecuitor. [Pr.: -du-i-] – Tămădui + suf. -tor.

TĂMĂDUITOR, -OARE, tămăduitori, -oare, adj. (Pop.) Care tămăduiește; vindecător, lecuitor. [Pr.: -du-i-] – Tămădui + suf. -tor.

tămăduitor, ~oare [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 171722 / P: ~du-i~ / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: tămădui + -tor] (Pop) 1-2 smf, a (Persoană) care tămăduiește Si: vindecător, (pop) lecuitor, (îvp) mântuitor. 3 sma (Adesea ca nume propriu) Iisus Hristos.

TĂMĂDUITOR, -OARE, tămăduitori, -oare, adj. Care tămăduiește. Ciorchine palide, deopotrivă aburite de albăstreala pietrei cu a cărei zeamă tămăduitoare fuseseră udate. DUMITRIU, N. 258. Se resimți de încredere, ca de apă tămăduitoare. VORNIC, P. 225.

TĂMĂDUITOR ~oare (~ori, ~oare) Care tămăduiește; cu proprietăți de vindecare; lecuitor; vindecător. [Sil. -du-i-] /a tămădui + suf. ~tor

tămăduitor a. care tămăduește. ║ m. Mântuitorul.

tămăduitoriu, ~oare a vz tămăduitor

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!tămăduitor (pop.) (desp. -du-i-) adj. m., s. m., pl. tămăduitori; adj. f., s. f. sg. și pl. tămăduitoare

tămăduitor (pop.) (-du-i-) adj. m., pl. tămăduitori; f. sg. și pl. tămăduitoare

tămăduitor adj. m., pl. tămăduitori; f. sg. și pl. tămăduitoare

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TĂMĂDUITOR adj. v. vindecător.

TĂMĂDUITOR adj. v. curativ.

TĂMĂDUITOR adj. întremător, lecuitor, vindecător, (înv.) vrăciuitor. (O cură ~.)

tămăduitor adj. v. CURATIV.

Intrare: tămăduitor
tămăduitor adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tămăduitor
  • tămăduitorul
  • tămăduitoru‑
  • tămăduitoare
  • tămăduitoarea
plural
  • tămăduitori
  • tămăduitorii
  • tămăduitoare
  • tămăduitoarele
genitiv-dativ singular
  • tămăduitor
  • tămăduitorului
  • tămăduitoare
  • tămăduitoarei
plural
  • tămăduitori
  • tămăduitorilor
  • tămăduitoare
  • tămăduitoarelor
vocativ singular — —
plural — —
tămăduitoriu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

tămăduitor, tămăduitoareadjectiv

  • 1. popular Care tămăduiește. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: curativ lecuitor vindecător
    • format_quote Ciorchine palide, deopotrivă aburite de albăstreala pietrei cu a cărei zeamă tămăduitoare fuseseră udate. DUMITRIU, N. 258. DLRLC
    • format_quote Se resimți de încredere, ca de apă tămăduitoare. VORNIC, P. 225. DLRLC
etimologie:
  • Tămădui + sufix -tor. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.