2 intrări

20 de definiții

mâhnit, ~ă a [At: PSALT. HUR. 36v/2 / V: (reg) măcn~, măgn~, mâcn~, mâgn~ / Pl: ~iți, ~e / E: mâhni] 1 Trist. 2 (Fig) Sumbru. 3 (Bis; înv) Pocăit. 4 (Reg, îf mâgnit) Mânios (1).

MÂHNÍT, -Ă, mâhniți, -te, adj. Întristat, îndurerat; trist, deprimat. – V. mâhni.

MÂHNÍT, -Ă, mâhniți, -te, adj. Întristat, îndurerat; trist, deprimat. – V. mâhni.

MÂHNÍT adj. 1. v. supărat. 2. v. posomorât.

măgnit, ~ă a vz $mâhnit

mâgnit, ~ă a vz mâhnit

mâhni vr [At: PSALT. HUR. 50v/3, cf 120v/1 / Pzi: ~nesc / E: nct] 1 A se întrista. 2 (Înv; cu determinări în genitiv sau udp „despre”, „asupra”) A se mânia. 3 (Bis; înv) A se pocăi.

MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec.

MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec.

MÎHNÍ, mîhnesc, vb. IV. Tranz. A pricinui cuiva o supărare; a întrista, a îndurera. Parc-aș plînge viața toată Dac-aș ști că te-ani mîhnit. COȘBUC, P. I 178. Niciodată plecarea lui Gheorghe la școală nu milmise casa atît de adînc. VLAHUȚĂ, O. A. I 120. Laudele lor, desigur, m-ar mîhni peste măsură. EMINESCU, O. I 141. ♦ Refl. A se întrista, a deveni trist. Cic, auzind moș Nichifor de aceasta, cumplit s-ar fi mîhnit în sufletul său. CREANGĂ, P. 110. Toderică se mîhnea că n-are vin mai hun. NEGRUZZI, S. I 82.

MÎHNÍT, -Ă, năimiți, -te, adj. Întristat, îndurerat; trist. Prin zarva veselă numai el trecea mîhnit, ducîndu-și calul de căpăstru. DUNĂREANU, CH. 31. Ei erau așa de mîhniți, de nu mai le-a ticnit mîncarea. CREANGĂ, P. 12. Ești mîhnită, dar senină! Ce să plîngi?... Ce poți oare fi de vină Dacă fața ți-e urîtă? EMINESCU, O. I 464. ◊ Fig. Din alăuta țiganului izvora o melodie mîhnită. SADOVEANU, O. I 303. Aici am petrecut foarte mîhnite sărbători. KOGĂLNICEANU, S. 100.

mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 mâhneáscă

MÂHNÍ vb. 1. a (se) amărî, a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) necăji, a (se) supăra, (înv. și pop.) a (se) obidi, (înv. și reg.) a (se) scârbi, (înv.) a (se) oțărî, a (se) râvni, (fig.) a (se) cătrăni. (L-ai mâhnit pe tata cu vorbele tale.) 2. v. întrista. 3. v. posomorî.

mîhní (mâhnésc, mâhnít), vb.1. (Înv.) A îndepărta, a despărți: episcopul ce va fi negrijnic de biserică și se va mîhni de rugăciune (Pravila Mică). – 2. A întrista, a supăra, a apăsa. – Bg. mahnuvam „a despărți”, din sl. machati „a agita” (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Cihac, II, 182; Tiktin), cf. bg. maham „a agita”, sb. mahnuti „a mișca”. Sensul înv. al lui mîhni nu apare în dicționare. – Der. mîhneală, s. f. (înv., întristare, supărare, chin); mîhnicios, adj. (dureros, întristător); mîhniciune, s. f. (înv., chin).

A SE MÂHNÍ mă ~ésc intranz. (despre persoane) A deveni trist; a simți o durere sufletească; a se amărî; a se întrista; a se scârbi. /Orig. nec.

A MÂHNÍ ~ésc tranz. A face să se mâhnească; a amărî; a întrista; a scârbi. /Orig. nec.

mâhnì v. a (se) întrista foarte. [Origină necunoscută].

măhnésc (est) și mîhnésc (vest) v. tr. (vsl. *mahnonti, mahati, a agita, a vîntura; sîrb. mahnuti, mahati, bg. mahnuvam, rus. mahnútĭ, mahátĭ). Întristez adînc.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

mâhní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 sg. și pl. mâhneáscă

MÎHNI vb. 1. a (se) amărî, a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) necăji, a (se) supăra, (înv. și pop.) a (se) obidi, (înv. și reg.) a (se) scîrbi, (înv.) a (se) oțărî, a (se) rîvni, (fig.) a (se) cătrăni. (L-ai ~ pe tata cu vorbele tale.) 2. a durea, a îndurera, a întrista, (înv.) a dosădi, (fig.) a răni. (Mă ~ ce-mi spui.) 3. a (se) întrista, a (se) posomorî, (înv.) a (se) tînji, (fig.) a (se) înnegura, a (se) înnora, a (se) întuneca, a (se) mohorî. (Ce te-ai ~ așa? Parcă ți s-au înecat corăbiile!)

MÎHNIT adj. 1. abătut, amărît, deprimat, descurajat, indispus, îndurerat, întristat, necăjit, supărat, trist, (pop.) obidit, (înv. și reg.) scîrbit, supărăcios, (înv.) dosădit, ponosit, pricăjit, (fig.) cătrănit, pleoștit, plouat. (E tare ~ de vestea primită.) 2. întristat, posomorît, trist, (fig.) înnegurat, înnorat, întunecat, mohorît. (O față ~.)

Intrare: mâhni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mâhni
  • mâhnire
  • mâhnit
  • mâhnitu‑
  • mâhnind
  • mâhnindu‑
singular plural
  • mâhnește
  • mâhniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mâhnesc
(să)
  • mâhnesc
  • mâhneam
  • mâhnii
  • mâhnisem
a II-a (tu)
  • mâhnești
(să)
  • mâhnești
  • mâhneai
  • mâhniși
  • mâhniseși
a III-a (el, ea)
  • mâhnește
(să)
  • mâhnească
  • mâhnea
  • mâhni
  • mâhnise
plural I (noi)
  • mâhnim
(să)
  • mâhnim
  • mâhneam
  • mâhnirăm
  • mâhniserăm
  • mâhnisem
a II-a (voi)
  • mâhniți
(să)
  • mâhniți
  • mâhneați
  • mâhnirăți
  • mâhniserăți
  • mâhniseți
a III-a (ei, ele)
  • mâhnesc
(să)
  • mâhnească
  • mâhneau
  • mâhni
  • mâhniseră
Intrare: mâhnit
mâhnit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mâhnit
  • mâhnitul
  • mâhnitu‑
  • mâhni
  • mâhnita
plural
  • mâhniți
  • mâhniții
  • mâhnite
  • mâhnitele
genitiv-dativ singular
  • mâhnit
  • mâhnitului
  • mâhnite
  • mâhnitei
plural
  • mâhniți
  • mâhniților
  • mâhnite
  • mâhnitelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)