2 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÂHNÍT, -Ă, mâhniți, -te, adj. Întristat, îndurerat; trist, deprimat. – V. mâhni.

MÂHNÍT, -Ă, mâhniți, -te, adj. Întristat, îndurerat; trist, deprimat. – V. mâhni.

mâhnit, ~ă a [At: PSALT. HUR. 36v/2 / V: (reg) măcn~, măgn~, mâcn~, mâgn~ / Pl: ~iți, ~e / E: mâhni] 1 Trist. 2 (Fig) Sumbru. 3 (Bis; înv) Pocăit. 4 (Reg, îf mâgnit) Mânios (1).

MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec.

MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec.

mâhni vr [At: PSALT. HUR. 50v/3, cf 120v/1 / Pzi: ~nesc / E: nct] 1 A se întrista. 2 (Înv; cu determinări în genitiv sau udp „despre”, „asupra”) A se mânia. 3 (Bis; înv) A se pocăi.

MÎHNÍ, mîhnesc, vb. IV. Tranz. A pricinui cuiva o supărare; a întrista, a îndurera. Parc-aș plînge viața toată Dac-aș ști că te-am mîhnit. COȘBUC, P. I 178. Niciodată plecarea lui Gheorghe la școală nu mîhnise casa atît de adînc. VLAHUȚĂ, O. A. I 120. Laudele lor, desigur, m-ar mîhni peste măsură. EMINESCU, O. I 141. ♦ Refl. A se întrista, a deveni trist. Cic, auzind moș Nichifor de aceasta, cumplit s-ar fi mîhnit în sufletul său. CREANGĂ, P. 110. Toderică se mîhnea că n-are vin mai bun. NEGRUZZI, S. I 82.

MÎHNÍT, -Ă, năimiți, -te, adj. Întristat, îndurerat; trist. Prin zarva veselă numai el trecea mîhnit, ducîndu-și calul de căpăstru. DUNĂREANU, CH. 31. Ei erau așa de mîhniți, de nu mai le-a ticnit mîncarea. CREANGĂ, P. 12. Ești mîhnită, dar senină! Ce să plîngi?... Ce poți oare fi de vină Dacă fața ți-e urîtă? EMINESCU, O. I 464. ◊ Fig. Din alăuta țiganului izvora o melodie mîhnită. SADOVEANU, O. I 303. Aici am petrecut foarte mîhnite sărbători. KOGĂLNICEANU, S. 100.

A MÂHNÍ ~ésc tranz. A face să se mâhnească; a amărî; a întrista; a scârbi. /Orig. nec.

A SE MÂHNÍ mă ~ésc intranz. (despre persoane) A deveni trist; a simți o durere sufletească; a se amărî; a se întrista; a se scârbi. /Orig. nec.

mâhnì v. a (se) întrista foarte. [Origină necunoscută].

măhnésc (est) și mîhnésc (vest) v. tr. (vsl. *mahnonti, mahati, a agita, a vîntura; sîrb. mahnuti, mahati, bg. mahnuvam, rus. mahnútĭ, mahátĭ). Întristez adînc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 mâhneáscă

mâhní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 sg. și pl. mâhneáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MÂHNÍT adj. 1. v. supărat. 2. v. posomorât.

MÂHNÍ vb. 1. a (se) amărî, a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) necăji, a (se) supăra, (înv. și pop.) a (se) obidi, (înv. și reg.) a (se) scârbi, (înv.) a (se) oțărî, a (se) râvni, (fig.) a (se) cătrăni. (L-ai mâhnit pe tata cu vorbele tale.) 2. v. întrista. 3. v. posomorî.

MÎHNI vb. 1. a (se) amărî, a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) necăji, a (se) supăra, (înv. și pop.) a (se) obidi, (înv. și reg.) a (se) scîrbi, (înv.) a (se) oțărî, a (se) rîvni, (fig.) a (se) cătrăni. (L-ai ~ pe tata cu vorbele tale.) 2. a durea, a îndurera, a întrista, (înv.) a dosădi, (fig.) a răni. (Mă ~ ce-mi spui.) 3. a (se) întrista, a (se) posomorî, (înv.) a (se) tînji, (fig.) a (se) înnegura, a (se) înnora, a (se) întuneca, a (se) mohorî. (Ce te-ai ~ așa? Parcă ți s-au înecat corăbiile!)

MÎHNIT adj. 1. abătut, amărît, deprimat, descurajat, indispus, îndurerat, întristat, necăjit, supărat, trist, (pop.) obidit, (înv. și reg.) scîrbit, supărăcios, (înv.) dosădit, ponosit, pricăjit, (fig.) cătrănit, pleoștit, plouat. (E tare ~ de vestea primită.) 2. întristat, posomorît, trist, (fig.) înnegurat, înnorat, întunecat, mohorît. (O față ~.)

arată toate definițiile

Intrare: mâhnit
mâhnit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mâhnit
  • mâhnitul
  • mâhnitu‑
  • mâhni
  • mâhnita
plural
  • mâhniți
  • mâhniții
  • mâhnite
  • mâhnitele
genitiv-dativ singular
  • mâhnit
  • mâhnitului
  • mâhnite
  • mâhnitei
plural
  • mâhniți
  • mâhniților
  • mâhnite
  • mâhnitelor
vocativ singular
plural
Intrare: mâhni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mâhni
  • mâhnire
  • mâhnit
  • mâhnitu‑
  • mâhnind
  • mâhnindu‑
singular plural
  • mâhnește
  • mâhniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mâhnesc
(să)
  • mâhnesc
  • mâhneam
  • mâhnii
  • mâhnisem
a II-a (tu)
  • mâhnești
(să)
  • mâhnești
  • mâhneai
  • mâhniși
  • mâhniseși
a III-a (el, ea)
  • mâhnește
(să)
  • mâhnească
  • mâhnea
  • mâhni
  • mâhnise
plural I (noi)
  • mâhnim
(să)
  • mâhnim
  • mâhneam
  • mâhnirăm
  • mâhniserăm
  • mâhnisem
a II-a (voi)
  • mâhniți
(să)
  • mâhniți
  • mâhneați
  • mâhnirăți
  • mâhniserăți
  • mâhniseți
a III-a (ei, ele)
  • mâhnesc
(să)
  • mâhnească
  • mâhneau
  • mâhni
  • mâhniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mâhnit

  • exemple
    • Prin zarva veselă numai el trecea mîhnit, ducîndu-și calul de căpăstru. DUNĂREANU, CH. 31.
      surse: DLRLC
    • Ei erau așa de mîhniți, de nu mai le-a ticnit mîncarea. CREANGĂ, P. 12.
      surse: DLRLC
    • Ești mîhnită, dar senină! Ce să plîngi?... Ce poți oare fi de vină Dacă fața ți-e urîtă? EMINESCU, O. I 464.
      surse: DLRLC
    • figurat Din alăuta țiganului izvora o melodie mîhnită. SADOVEANU, O. I 303.
      surse: DLRLC
    • figurat Aici am petrecut foarte mîhnite sărbători. KOGĂLNICEANU, S. 100.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi mâhni
    surse: DEX '98 DEX '09

mâhni

  • 1. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra.
    exemple
    • Parc-aș plînge viața toată Dac-aș ști că te-am mîhnit. COȘBUC, P. I 178.
      surse: DLRLC
    • Niciodată plecarea lui Gheorghe la școală nu mîhnise casa atît de adînc. VLAHUȚĂ, O. A. I 120.
      surse: DLRLC
    • Laudele lor, desigur, m-ar mîhni peste măsură. EMINESCU, O. I 141.
      surse: DLRLC
    • Cic, auzind moș Nichifor de aceasta, cumplit s-ar fi mîhnit în sufletul său. CREANGĂ, P. 110.
      surse: DLRLC
    • Toderică se mîhnea că n-are vin mai bun. NEGRUZZI, S. I 82.
      surse: DLRLC

etimologie: