MÂHNÍT, -Ă, mâhniți, -te, adj. Întristat, îndurerat; trist, deprimat. – V. mâhni.

MÂHNÍT, -Ă, mâhniți, -te, adj. Întristat, îndurerat; trist, deprimat. – V. mâhni.

MÂHNÍT adj. 1. v. supărat. 2. v. posomorât.

MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec.

MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec.

MÎHNÍ, mîhnesc, vb. IV. Tranz. A pricinui cuiva o supărare; a întrista, a îndurera. Parc-aș plînge viața toată Dac-aș ști că te-ani mîhnit. COȘBUC, P. I 178. Niciodată plecarea lui Gheorghe la școală nu milmise casa atît de adînc. VLAHUȚĂ, O. A. I 120. Laudele lor, desigur, m-ar mîhni peste măsură. EMINESCU, O. I 141. ♦ Refl. A se întrista, a deveni trist. Cic, auzind moș Nichifor de aceasta, cumplit s-ar fi mîhnit în sufletul său. CREANGĂ, P. 110. Toderică se mîhnea că n-are vin mai hun. NEGRUZZI, S. I 82.

MÎHNÍT, -Ă, năimiți, -te, adj. Întristat, îndurerat; trist. Prin zarva veselă numai el trecea mîhnit, ducîndu-și calul de căpăstru. DUNĂREANU, CH. 31. Ei erau așa de mîhniți, de nu mai le-a ticnit mîncarea. CREANGĂ, P. 12. Ești mîhnită, dar senină! Ce să plîngi?... Ce poți oare fi de vină Dacă fața ți-e urîtă? EMINESCU, O. I 464. ◊ Fig. Din alăuta țiganului izvora o melodie mîhnită. SADOVEANU, O. I 303. Aici am petrecut foarte mîhnite sărbători. KOGĂLNICEANU, S. 100.

mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 mâhneáscă

mâhní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 sg. și pl. mâhneáscă

MÂHNÍ vb. 1. a (se) amărî, a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) necăji, a (se) supăra, (înv. și pop.) a (se) obidi, (înv. și reg.) a (se) scârbi, (înv.) a (se) oțărî, a (se) râvni, (fig.) a (se) cătrăni. (L-ai mâhnit pe tata cu vorbele tale.) 2. v. întrista. 3. v. posomorî.

mîhní (mâhnésc, mâhnít), vb.1. (Înv.) A îndepărta, a despărți: episcopul ce va fi negrijnic de biserică și se va mîhni de rugăciune (Pravila Mică). – 2. A întrista, a supăra, a apăsa. – Bg. mahnuvam „a despărți”, din sl. machati „a agita” (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Cihac, II, 182; Tiktin), cf. bg. maham „a agita”, sb. mahnuti „a mișca”. Sensul înv. al lui mîhni nu apare în dicționare. – Der. mîhneală, s. f. (înv., întristare, supărare, chin); mîhnicios, adj. (dureros, întristător); mîhniciune, s. f. (înv., chin).

A SE MÂHNÍ mă ~ésc intranz. (despre persoane) A deveni trist; a simți o durere sufletească; a se amărî; a se întrista; a se scârbi. /Orig. nec.

A MÂHNÍ ~ésc tranz. A face să se mâhnească; a amărî; a întrista; a scârbi. /Orig. nec.

mâhnì v. a (se) întrista foarte. [Origină necunoscută].

măhnésc (est) și mîhnésc (vest) v. tr. (vsl. *mahnonti, mahati, a agita, a vîntura; sîrb. mahnuti, mahati, bg. mahnuvam, rus. mahnútĭ, mahátĭ). Întristez adînc.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MÎHNÍ vb. 1. a (se) amărî, a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) necăji, a (se) supăra, (înv. și pop.) a (se) obidi, (înv. și reg.) a (se) scîrbi, (înv.) a (se) oțărî, a (se) rîvni, (fig.) a (se) cătrăni. (L-ai ~ pe tata cu vorbele tale.) 2. a durea, a îndurera, a întrista, (înv.) a dosădi, (fig.) a răni. (Mă ~ ce-mi spui.) 3. a (se) întrista, a (se) posomorî, (înv.) a (se) tînji, (fig.) a (se) înnegura, a (se) înnora, a (se) întuneca, a (se) mohorî. (Ce te-ai ~ așa? Parcă ți s-au înecat corăbiile!)

MÎHNÍT adj. 1. abătut, amărît, deprimat, descurajat, indispus, îndurerat, întristat, necăjit, supărat, trist, (pop.) obidít, (înv. și reg.) scîrbít, supărăciós, (înv.) dosădít, ponosít, pricăjít, (fig.) cătrănít, pleoștít, plouát. (E tare ~ de vestea primită.) 2. întristat, posomorît, trist, (fig.) înnegurát, înnorát, întunecát, mohorî́t. (O față ~.)