3 intrări

35 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

lustru1 [At: (a. 1842) CAT. MAN. I, 65 / V: (înv) ~ră sf / Pl: ~ri, ~re, (4) ~ri / E: lat lustrum, fr lustre, it lustro] 1 sn Strălucire naturală sau obținută prin procedee artificiale a suprafeței unui obiect Si: luciu (23), lustruială (2). 2 sn Preparat chimic care se folosește la lustruirea suprafeței obiectelor Si: lustruială (3). 3 sn (Înv) Policandru cu mai multe brațe, în care se puneau lumânări (1) și care se folosea la luminatul bisericilor, a teatrelor etc. 4 sm (Înv) Interval de timp de 5 ani. 5 sn Luciu imprimat fețelor obiectelor de încălțăminte printr-o prelucrare corespunzătoare Si: lustruială (4). 6 sn (Fig; prt) Superficialitate. 7 sn (Fig; prt) Strălucire aparentă Si: lustruială (5). 8 sn (Îs) Sărăcie cu ~ Sărăcie mare. 9 sn Aspect lucios pe care îl capătă unele obiecte, stofe etc. din cauza uzurii Si: lustruială (6).

LÚSTRU3 s. n. v. lustră.

LÚSTRU1 s. n. Strălucire naturală sau obținută prin procedee artificiale a suprafeței unui obiect; luciu. ◊ Expr. Sărăcie cu lustru = sărăcie mare, sărăcie lucie. ♦ Aspect lucios pe care îl capătă unele obiecte, stofe etc. din cauza uzării. ♦ Luciu imprimat fețelor obiectelor de încălțăminte printr-o prelucrare corespunzătoare. ♦ Fig. (Peior.) Spoială, strălucire aparentă; superficialitate. – Din fr. lustre, it. lustro.

LÚSTRU1 s. n. Strălucire naturală sau obținută prin procedee artificiale a suprafeței unui obiect; luciu. ◊ Expr. Sărăcie cu lustru = sărăcie mare, sărăcie lucie. ♦ Aspect lucios pe care îl capătă unele obiecte, stofe etc. din cauza uzării. ♦ Luciu imprimat fețelor obiectelor de încălțăminte printr-o prelucrare corespunzătoare. ♦ Fig. (Peior.) Spoială, strălucire aparentă; superficialitate. – Din fr. lustre, it. lustro.

LÚSTRU2, lustri, s. m. Interval de cinci ani. – Din fr. lustre, lat. lustrum.

LÚSTRU2, lustri, s. m. Interval de cinci ani. – Din fr. lustre, lat. lustrum.

LÚSTRU1 s. n. Luciu, strălucire (naturală sau obținută cu ajutorul unor preparate chimice) a suprafeței unor obiecte. Își întinse cizmele... să le admire lustrul. C. PETRESCU, Î. II 171. Fierul e ruginos, Își pierde lustrul frumos. TEODORESCU, P. P. 295. ◊ Expr. (În glumă) Sărăcie cu lustru = sărăcie mare, sărăcie lucie. ♦ Luciu pe care-l capătă suprafața unui obiect (mai ales a unei stofe) din cauza uzării. ♦ Fig. (Peiorativ) Spoială, strălucire aparentă; superficialitate. Lustru de învățătură.Acea familie de parveniți avea numele de Serescu și, ca să-și dea mai mult lustru, adăoga... prepoziția «de». BOLINTINEANU, O. 417.

LÚSTRU2, lustri, s. m. (Învechit) Interval de cinci ani. Opt lustri de domnire aproape sînt la număr De cînd acest imperiu îl port pe al meu umăr. ALECSANDRI, T. I 345.

LÚSTRU3, lustre, s. n. Lampă cu mai multe brațe, de obicei suspendată de plafonul unei încăperi mari, folosită ca podoabă, ca ornament. Patru lumînări într-un lustru și două în sfeșnicele de pe masă luminau turbure sala. CĂLINESCU, I. C. 97. – Variantă: lústră s. f.

LÚSTRU s.m. 1. (Ant.) Sacrificiu expiator, care se făcea la Roma o dată la cinci ani. 2. Perioadă de timp de cinci ani. [< lat. lustrum, cf. fr. lustre, it. lustro].

LÚSTRU2 s. n. 1. strălucire; luciu. 2. (fig.) falsă strălucire; superficialitate. (< fr. lustre, it. lustro)

LÚSTRU1 s. m. 1. (ant.) procesiune de purificare rituală a unei întinderi (cetate, ogor, ținut), prin înconjurarea ei în alai ceremonial, care se făcea la Roma o dată la cinci ani. 2. perioadă de cinci ani. (< fr. lustre, lat. lustrum)

LÚSTRU n. 1) Strălucire a suprafeței unui obiect, obținută prin șlefuire, poleire sau frecare. 2) Luciu pe care îl capătă unele obiecte de îmbrăcăminte, din cauza uzării. 3) fig. Strălucire aparentă care produce o impresie înșelătoare; spoială; poleială; pospăială. [Sil. lus-tru] /<fr. lustre, it. lustro

lustru m. period de 5 ani (la vechii Romani): opt lustri de domnire AL.

lustru n. 1. luciu natural sau artificial; 2. fig. strălucire ce dă frumusețea, meritul: această izbândă aduce un nou lustru gloriei sale. [Lat. LUSTRUM].

2) lústru n., pl. urĭ (lat. lustrum). Spațiu de cincĭ anĭ la Romanĭ.

1) lústru n., pl. urĭ (it. lustro, d. lustrare, a lustrui; ngr. lûstron, turc. lustro). Strălucire, luciŭ; pelea numită „lac” are lustru. Fig. Splendoare. A da lustru, a lustrui, (fig.) a da strălucire: Această faptă dă și maĭ mare lustru gloriiĭ luĭ. Sărăcie cu lustru (iron.), mare sărăcie, sărăcie lucie.

lustră1 sf [At: DEX / V: (înv) lustru1 sn / Pl: ~re / E: fr lustre] Lampă ornamentală, cu mai multe brațe, suspendată de plafonul unei încăperi.

LÚSTRĂ, lustre, s. f. Lampă ornamentală, cu mai multe brațe, suspendată de plafonul unei încăperi. [Var.: (înv.) lústru s. n.] – Din fr. lustre.

LÚSTRĂ, lustre, s. f. Lampă ornamentală, cu mai multe brațe, suspendată de plafonul unei încăperi. [Var.: (înv.) lústru s. n.] – Din fr. lustre.

arată toate definițiile

Intrare: lustru (luciu)
lustru3 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR, Ortografic
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lustru
  • lustruul
  • lustruu‑
plural
  • lustruuri
  • lustruurile
genitiv-dativ singular
  • lustru
  • lustruului
plural
  • lustruuri
  • lustruurilor
vocativ singular
plural
Intrare: lustru (timp)
lustru2 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M62)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lustru
  • lustrul
  • lustru‑
plural
  • lustri
  • lustrii
genitiv-dativ singular
  • lustru
  • lustrului
plural
  • lustri
  • lustrilor
vocativ singular
plural
Intrare: lustră
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lustră
  • lustra
plural
  • lustre
  • lustrele
genitiv-dativ singular
  • lustre
  • lustrei
plural
  • lustre
  • lustrelor
vocativ singular
plural
lustru1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N37)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lustru
  • lustrul
  • lustru‑
plural
  • lustre
  • lustrele
genitiv-dativ singular
  • lustru
  • lustrului
plural
  • lustre
  • lustrelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

lustru (timp)

  • 1. Interval de cinci ani.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Opt lustri de domnire aproape sînt la număr De cînd acest imperiu îl port pe al meu umăr. ALECSANDRI, T. I 345.
      surse: DLRLC
  • 2. (Antichitate) Procesiune de purificare rituală a unei întinderi (cetate, ogor, ținut), prin înconjurarea ei în alai ceremonial, care se făcea la Roma o dată la cinci ani.
    surse: DN MDN '00

etimologie: