LEVENT, -Ă, levenți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Marinar turc din flota de război a Imperiului Otoman, originar din Levant. 2. S. m. Mercenar moldovean din oastea Țării Românești. 3. Adj. (Înv.) Darnic, generos. 4. Adj. (Înv.) Voinic, viteaz. [Var.: levint, -ă adj.] – Din tc. levent.

levent, ~ă [At: (a. 1656) IORGA, S. D. IV, 48 / V: (îvp) ~vint, (îrg) livint, (reg) livrint / Pl: ~nți, ~e / E: tc levent, ngr λεβέντης] 1 sm (Mpl) Soldat din marina de război a Imperiului Otoman, originar din Levant, în special din Grecia. 2 sm (Înv) Soldat voluntar moldovean în corpul de cavalerie din Principatele Române. 3 sm (Înv) Mercenar moldovean din oastea Țării Românești. 4 a (Îvp; d. haiduci) Viteaz. 5 a (Înv; d. bărbați) Bine făcut Si: voinic, zdravăn. 6 a (Înv; d. bărbați) Sprinten. 7 a (Înv; d. bărbați) Cu înfățișare plăcută Si: chipeș, (reg) fercheș. 8 a (Înv; d. bărbați) Galant (4). 9 a (Înv; d. bărbați) Generos. 10 a (Înv; d. bărbați) Amabil. 11 av (Înv) În mod politicos.

LEVENT, LEVINT I. sm. 1 🎖️ ⛵ ‡ Soldat în marina turcească, originar din Levant și în special din Grecia (🖼 2875): au ieșit levinții afară din galioane pre uscat (NEC.) ¶ 2 🎖️ Odinioară, în Moldova: voluntar dintr’un corp de călărași. II. adj. Ⓟ 1 Voinic: sînt la poartă o mie și mai bine de haramini levinți, cu sănețele gata de foc (ODOB.) ¶ 2 (numai forma LEVENT) F Cavaleresc: era mai ales levent și plin de atenție pentru mamele (fete)lor (VLAH.); odată ce nu e bărbatul levent, ce fel de casă să mai fie și aia? (CAR.) [tc. levent, „soldat voluntar”].

LEVENT, -Ă, levenți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Marinar turc din marina de război a Imperiului Otoman, originar din Levant. 2. S. m. Mercenar moldovean din oastea Țării Românești. 3. Adj. (Înv.) Darnic, generos. 4. Adj. (Înv.) Voinic, viteaz. [Var.: levint, -ă adj.] – Din tc. levent.

LEVENT¹, levenți, s. m. (Învechit) Marinar turc din marina de război, originar din Levant (mai ales din Grecia).

LEVENT², -Ă, levenți, -te, adj. (Învechit) Darnic, generos. Era om deștept și blînd, cu multă știință despre ale lumii, cu purtări alese și, mai vîrtos, cu dare de mînă: levent și galanton... adevărat om de omenie. CARAGIALE, O. III 32. ♦ Voinic, viteaz. (Atestat în forma levint) Sînt la poartă o mie și mai bine de haramini levinți, cu sănețele gata de foc. ODOBESCU, S. I 89. – Variantă: levint, -ă adj.

levent (levint) m. od. în Mold. voluntar dintrun corp de călărași: levinții, darabanii și seimenii. [Turc. LEVENT, soldat voluntar, lit. levantin], ║ a. 1. viteaz, (epitet dat haiducilor, în cântecele populare): voinicei levinți, cu armelen dinți POP.; 2. fam. (și mai mult ironic) voinic, sdravăn, vorbind de bărbați: odată ce nu e bărbatul levent, ce fel de casă să mai fie și aia? CAR. [Evoluțiune de sens analoagă lui deliu: termen primitiv militar generalizat în limba modernă].

levént și -ínt m. (turc. levend, levind, levantin voluntar la Turcĭ, viteaz, d. it. levante, orient; ngr. levéntis, bg. levent, sîrb. leventa, ung. legény, tînăr viteaz, leventa, levente, cavaler. V. levant). Vechĭ. Soldat nedisciplionat din marina turcească originar din Levant, maĭ ales din Grecia. Soldat dintr’un corp de călărașĭ voluntarĭ în Moldova (și din care avea și Mihaĭ Viteazu un corp). Fig. Voĭnic, viteaz. Azĭ (levent). Galant, galantom, generos. Adv. A te purta levent. – În Serbia velent. V. deliŭ, fercheș.

levint, ~ă smf, a vz levent

livint sm, a, av vz levent

livrint sm, a, av vz levent

LEVINT 👉 LEVENT.

levint m. V. levent.

levínt, V. levent.

!levent (înv.) adj. m. (haiduc ~), s. m., pl. levenți

levent¹ (galant, viteaz) (înv.) adj. m., pl. levenți

levent²/levint (ostaș) (înv.) s. m., pl. levenți/levinți

levent/levint (ostaș) s. m., (viteaz) adj. m., pl. levenți/levinți

levent (galant) adj. m., pl. levenți; f. sg. leventă, pl. levente

levint v. levent²

levent (levenți), s. m. – 1. Soldat turc din marină. – 2. În sec. XVII, soldat mercenar din cavalerie, cavalerist. – 3. (Adj.) Viteaz. – 4. (Adj.) Cavaleresc, atent. – Var. livent. – Mr. livendu. Tc. levend „levantin” (Miklosich, Türk. Elem., II, 119; Șeineanu, II, 235; Berneker 704; Lokotsch 1016; cf. ngr. λεβέντης, bg. levent.

LEVENT subst. „lefegiu călăreț” < tc. levend „marinar voluntar”, < it. Levante = Anatolia, acest soi de ostași fiind recrutați din Asia Mică. 1. Levăntul, Macarie (Sur VIII). 2. Din plur. levinți: Levință, Pavel (Sur XI); Levintul, Nacul 1669 (Sur IV); Livănțul (ib).

LEVENT adj. v. amabil, atent, curtenitor, drăguț, galant, gentil.

levent adj., s.m. I adj. 1 (înv. și pop.; despre oameni) v. Brav. Curajos. Cutezător. Dârz. Inimos. Îndrăzneț. Neînfricat. Semeț. Temerar. Viteaz. 2 (pop.; despre oameni, mai ales despre bărbați) v. Amabil. Atent. Culant. Curtenitor. Drăguț. Elegant. Galant. Gentil. 3 (înv.; despre ființe, în special despre oameni) v. Potent. Puternic. Robust. Solid. Tare. Vânjos. Viguros. Voinic. Zdravăn. 4 (înv.; despre ființe, despre corpul lor sau despre părți ale acestuia) v. Elastic. Subțiratic. Subțire. Suplu. Zvelt. 5 (în opoz. cu „urât”; înv.; despre ființe) v. Arătos. Chipeș. Frumos. Ochios. 6 (în opoz. cu „neîngrijit”; înv.; despre oameni) v. Aranjat². Cochet. Dichisit. Elegant. Fercheș. Ferchezuit. Gătit². Îngrijit. II s.m. (milit.; în Ev. Med., în Țara Rom.; înv.) v. Mercenar.

levent adj. v. AMABIL. ATENT. CURTENITOR. DRĂGUȚ. GALANT. GENTIL.