lent, ~ă a [At: FILIMON, O. I, 368 / Pl: ~nți, ~e / E: fr lent] 1-2 Care acționează sau se produce încet, pe măsură ce trece timpul Si: (îvr) lentos (1-2). 3 Al cărui efect nu este rapid Si: (îvr) lentos (3). 4 Care este lipsit de rapiditate, de vivacitate, de promptitudine Si: (îvr) lentos (4).

lentă sf [At: GENILIE, M G. 141/22 / Pl: ~te / E: rs лента] Panglică lată de mătase purtată de către suverani sau demnitari la solemnități.

LENT, -Ă, lenți, -te, adj. Încet, domol. Lenta migrațiune a norilor pe suprafața cerului... își găsește expresie sonoră și vibrează îndelung între pereții munților. BOGZA, C. O. 342. Turlele... stau sihastre și încă geometrice în lenta și întunecoasa dizolvare. GALACTION, O. I 217. Se înțelege că e antipatică tortura lentă la care Anca supune pe Dragomir. GHEREA, ST. CR. II 277.

LENT, -Ă adj. Încet, lin, domol. [Pl. -nți, -nte. / < fr. lent, it. lento, lat. lentus].

LENTĂ s.f. Cordon de mătase care se poartă în diagonal peste piept la solemnități de către suverani sau de posesorii unei înalte decorații. [< rus. lenta].

LENT, -Ă adj. încet, lin, domol. (< fr. lent, lat. lentus)

LENTĂ s. f. cordon de mătase care se poartă în diagonală, peste piept, de către suverani sau de posesorii unei înalte decorații, la solemnități. (< rus. lenta)

LENT ~tă (~ți, ~te) și adverbial 1) Care manifestă lipsă de rapiditate; fără grabă; încet. 2) Care se desfășoară încet; cu ritm scăzut; domol; lin. /<fr. lent, lat. lentus

lent a. încet.

lentă f. cordon lat cu decorațiuni purtat curmeziș peste umăr (la solemnități). [Rus. LENTA].

*lent, -ă adj. (lat. léntus. V. alint). Încet, lin, cu mișcărĭ rare: mers lent. Fig. Inteligență lentă, leneșă, greoaĭe. Adv. În mod lent: acest rîŭ curge lent.

léntă f., pl. e (rus. lénta, cordică, lentă, d. ol. lint, cordică). Panglică lată, cordon distinctiv purtat pe umăr ca decorațiune.

lent adj. m., pl. lenți; f. lentă, pl. lente

lentă s. f., g.-d. art. lentei; pl. lente

lent adj. m., pl. lenți; f. lentă, pl. lente

lentă s. f., g.-d. art. lentei; pl. lente

lent adj. m., pl. lenți; f. sg. lentă, pl. lente

lentă s. f., g.-d. art. lentei; pl. lente

lentă (lente), s. f. – Șnur al unei decorații sau ordin. Rus. lenta (Tiktin).

FESTINA LENTE! (lat.) grăbește-te încet! – Suetoniu, „De vita XII Caesarum”. Cuvinte atribuite lui August. Rezultatele bune se obțin fără a te pripi.

Lent/e, -a, -ul v. Leontie I 7.

Lenț/a, -ă, -e, -ea, -ești v. Elena II B 2.

lent, lenți s. m. locotenent.

LENT adj., adv. 1. adj. v. greoi. 2. adj. v. domol. 3. adj. v. rar. 4. adv. v. încet.

LENTĂ s. 1. cordon. (~ a unei decorații.) 2. eșarfă. (~ purtată de un înalt demnitar.)

lent, lentă adj., adv. I adj. 1 (despre ființe sau despre mișcări, acțiuni etc. ale lor) greoi, încet, moale, molatic, molâu, <rar> torpid, <reg.> bolocănos, greunatic, molan¹, molcan, molofan, <înv.> târziu, zăbavnic, <fig.> împiedicat, mătăhălos, stângaci, <arg.> martalog. Lent cum este, abia poate alerga. Fiind prea gras, are mișcările lente. 2 (în opoz. cu „grăbit”, „iute”, „pripit”, „repede”; despre mișcări, gesturi, vorbire etc.) domol, încet, leneș, lin², liniștit, măsurat², potolit², tacticos, temperat, <livr.> lento, <pop.> molcomit, <fig.> lânced, moale, rotund. Se îndepărtează cu pas lent. 3 rar. Bătăile pendulului sunt lente. II adv. (modal) 1 (în opoz. cu „repede”; în legătură cu vb. de mișcare) agale, alene, binișor, domol, încet, încetinel, încetișor, lin², liniștit, ușor², ușurel, <rar> alin¹, plaviu, <pop. și fam.> iavaș, <pop.> cătenelaș, cătinaș, cătinel, cătineluș, cătineluț, cătingan, cătinică, linișor, oblu, rara, <fam.> moșnegește, <reg.> linuț, mereor, mereu, mereuaș, mereuț, <înv.> cătinelușel. Obosit, bărbatul merge lent spre casă. 2 greu, încet. Zilele trec lent până la concediu. 3 (pe lângă vb. de declarație) molcom, tărăgănat, <rar> lat. Vorbește lent și puțin răgușit. 4 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) alene, încet, tardo.

lentă s.f. 1 cordon. Pe lenta de mătase, purtată diagonal pe piept, sunt prinse mai multe decorații. 2 eșarfă. Admiră lenta înaltului demnitar.

LENT adj., adv. 1. adj. greoi, încet, moale, molatic, molîu, (înv.) tîrziu, zăbavnic. (Om ~ în mișcări; mișcări ~.) 2. adj. domol, încet, lin, liniștit, măsurat, potolit, tacticos, temperat, (pop.) molcomit. (Mers ~.) 3. adj. rar. (Bătaia ~ a pendulei.) 4. adv. greu, încet. (Noaptea trecea ~.)

LENTĂ s. 1. cordon. (~ a unei decorații.) 2. eșarfă. (~ purtată de un înalt demnitar.)

Lent ≠ brusc, iute, rapid, repede

Festina lente (lat. „Grăbește-te încet”) – Istoricul latin Suetoniu, care a scris Viețile celor 12 cezari, povestește, făcînd portretul lui Augustus (cap. 25), că acest împărat era de părere că nimic nu-i mai puțin recomandabil pentru un cap de oștire decît graba. De aceea deseori spunea: „σπεῦδε βραδέως” (cuvintele sînt citate de Suetoniu în grecește, căci „pătura de sus” din imperiul roman strecura în vorbire expresii din vechii elini). Multe popoare și-au însușit ideea și au tălmăcit-o în limba lor. Francezii folosesc un vers celebru din Boileau: „Hâtez-vous lentement”. Germanii: „Eile mit Weile” ș.a.m.d. Se apropie de vorba noastră: „graba strică treaba”. Gala Galaction, în Profir și Policarp, a utilizat expresia ca un corectiv la Carpe diem. Policarp: Atunci grăbește-te, Profire. Carpe diem, cum a zis meșterul ăla de Orațiu. Profir: Da, mă, a mai venit unul după el, mai încoace, și a spus: Hâtez-vous lentement. IST.