2 intrări

15 definiții

legământ sn [At: CANTEMIR, HR. 23 / V: (pop) ~gam~, ~minte / Pl: ~minte, (îvp) ~uri / E: ml ligamentum] 1 Ceea ce servește spre a lega. 2 Ceea ce servește spre a uni. 3 Ceea ce servește spre a strânge ceva Si: legătoare. 4 (Înv Ligament. 5 (Înv) Tendon. 6 Raport. 7 Relație. 8 Legătură. 9 (Înv; îlpp) Fără ~ cu... Fără legătură cu... 10 Acord. 11 Convenție. 12 Pact. 13 Învoială. 14 Înțelegere. 15 (Înv;îs) ~ de pace Tratat de pace. 16 (Pex: îas) Alianță. 17 Promisiune solemnă Si: făgăduială, jurământ. 18 Angajament. 19 Îndatorire. 20 Obligație impusă de o autoritate sau de un principiu moral. 21 Vrajă.

LEGĂMẤNT, legăminte, s. n. 1. Promisiune solemnă, angajament de a face ceva. 2. Învoială, convenție. – Lat. ligamentum.

LEGĂMẤNT, legăminte, s. n. 1. Promisiune solemnă, angajament de a face ceva. 2. Învoială, convenție. – Lat. ligamentum.

legămấnt s. n., pl. legămínte

LEGĂMÂNT s. v. descântec, farmec, legătoare, legătură, magie, raport, relație, vrajă, vrăjitorie.

LEGĂMÂNT s. 1. v. angajament. 2. v. jurământ. 3. v. înțelegere.

LEGĂMÂNT ~ínte n. 1) Promisiune solemnă, prin care cineva se obligă să realizeze ceva. 2) Situație dintre persoane sau dintre comunități care ajung să se înțeleagă asupra unui lucru; înțelegere; învoială. /<lat. ligamentum

legământ n. 1. ceea ce servă a lega; 2. fig. convențiune, pact. [Lat. LIGAMENTUM].

LEGĂMÎ́NT, legăminte, s. n. 1. Promisiune solemnă, angajament de a face ceva. Făceam în mine legămînt să nu uit pînă la sfîrșitul vieții mele raiul de la Nada Florilor. SADOVEANU, N. F. 84. Cristophi era un ofițer, un căuzaș afiliat al Frăției, un om care știa ce legămînt face. CAMIL PETRESCU, O. II 29. N-au putut să-și îndeplinească legămintele ce au făcut. ISPIRESCU, L. 219. 2. Învoială, înțelegere, convenție. Mă frate... eu fac cu tine un legămînt, ca să nu te mai văz așa de amărît. SADOVEANU, M. C. 71. Îndestule... sînt temeiurile voastre spre a ne lepăda de acum de orice vechi legăminte cu fățarnica și barbara putere turcească. ODOBESCU, S. III 452. 3. (Învechit) Unire, legătură, relație. Depresiuni ca acestea am încercat adesea în călătoriile mele prin țară, și suvenirea lor nu este cel mai slab legămînt ce strînge inima mea de patrie. ODOBESCU, S. II 270.

legămî́nt n., pl. inte (lat. lĭgamentum. V. ligament). Ligament. Fig. Obligațiune, convențiune: a avea legămînt cu (saŭ față de) cineva.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

legământ s. n., pl. legămínte

LEGĂMÎNT s. 1. angajament, asigurare, cuvînt, făgăduială, făgăduință, promisiune, vorbă, (astăzi rar) parolă, (înv. și reg.) juruită, (reg.) făgadă, (Transilv.) făgădaș, (Mold.) juruință, (înv.) promitere, sfătuit, (turcism înv.) bacalîm. (Un ~ solemn.) 2. jurămînt, (înv. și reg.) juruință, (reg.) jur, (înv.) jurare. (Și-a ținut ~.) 3. acord, aranjament, combinație, contract, convenție, înțelegere, învoială, învoire, pact, tranzacție, (înv. și pop.) legătură, (pop.) tîrg, tocmeală, tocmire, (prin Munt.) prinsoare, (înv.) așezămînt, cuvînt, simfonie, sulf, șart, (arg.) șustă. (Conform ~...)

legămînt s. v. DESCÎNTEC. FARMEC. LEGĂTOARE. LEGĂTURĂ. MAGIE. RAPORT. RELAȚIE. VRAJĂ. VRĂJITORIE.

jurământ, sau autoimprecație-legământ. Caracteristica lexico-gramaticală a j. este că autoimprecația se exprimă într-o principală însoțită totdeauna (efectiv, prin subînțelegere ori chiar elipsă) de o subordonată condițională, menită să exprime circumstanța care motivează j. Este ilustrativ exemplul oferit de Racine (jurământul unui captiv din Babilon, de a nu uita niciodată Ierusalimul) (I): „Cum vom cânta cântare Domnului pe pământ străin? Dacă te voi uita, Jèrusalime, să mi se usuce mâna; limba să mi se usuce în gură, dacă nu-mi voi mai aduce aminte de tine.” În vorbirea comună se folosesc și formule de jurământ vulgare, ironizate de Caragiale („Să n-am parte de Zoițica” ș.a.).

Intrare: legământ
legământ substantiv neutru
substantiv neutru (N10)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • legământ
  • legământul
  • legământu‑
plural
  • legăminte
  • legămintele
genitiv-dativ singular
  • legământ
  • legământului
plural
  • legăminte
  • legămintelor
vocativ singular
plural
legamânt
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
legaminte
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: autoimprecație-legământ
autoimprecație-legământ substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • autoimprecație-legământ
  • autoimprecația-legământ
plural
  • autoimprecații-legământ
  • autoimprecațiile-legământ
genitiv-dativ singular
  • autoimprecații-legământ
  • autoimprecației-legământ
plural
  • autoimprecații-legământ
  • autoimprecațiilor-legământ
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)