LAIE s. f. (Pop.) 1. Ceată de țigani (nomazi). 2. Ceată dezorganizată și zgomotoasă (de copii, de oameni). – Din ucr. laja, „haită de câini”, cf. pol. łaja idem.

la³ [At: PSALT. HUR. 48^v/14 / V: (reg) ~ua, lăia / Pzi: lau / E: ml lavare] 1-6 vrt (Îvp) A (se) spăla (pe cap). 7 vt (Înv) A umezi. 8 vt (Pop; îc) Lă-mă-mamă Om prost. 9 vt (Îac) Om leneș, care se mișcă greoi. 10-11 vtr (Mar; Trs) A(-și) unge părul cu o substanță grasă pentru a-i da strălucire. 12-13 vtr (Reg) A (se) pieptăna după spălarea părului. 14 vt (Reg) A trata părul împotriva paraziților. 15 vr (Reg; d. pisici) A-și curăța blana prin lingere. 16 vt (Îvr; fig) A dojeni. 17 vt (Pop) A spăla rufe. 18 vt (Reg) A înălbi firele de tort. 19-20 vtr (Pop) A (se) scălda. 21 vt (Îvr) A trata cu o soluție, un unguent etc. Si: a unge. 22 vr (Olt; d. vreme) A deveni nefavorabilă.

lai² sn vz laie¹

laie² a [At: CREANGĂ, A. 47 / Pl: lăi / E: lat labes, ngr λάἴο] (Pop) 1 (D. lână sau d. țesături din lână de oaie) Negru. 2 Negru amestecat cu alb. 3 Gri. 4 (D. om) Cărunt. 5 (Îe) Că e ~, că-i bălaie sau ba e ~, ba-i bălaie Ba una, ba alta. 6 (Îae) Așa și pe dincolo. 7 (Îe) Ori ~, ori bălaie Ori așa, ori invers, alege! 8 (Îe) Nici ~, nici bălaie Nici așa, nici așa.

laie¹ [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (rar) lai sn / Pl: (rar) lăi / E: pn laja] 1 sf (Asr) Ceată de rromi, de obicei nomazi. 2 sf (Îs) Țigan de ~ Rrom nomad. 3 sf (Pex; îas) Rrom certăreț. 4 sf (Pfm; pex) Persoană guralivă. 5 sf (Pfm; pan) Grup de persoane zgomotoase Si: ceată, haită. 6 sf (Îla) De ~ Care aparține unei cete de rromi Si: țigănesc. 7 sf (Pfm; îal) Vagabond. 8 sf (Pfm; îlav) În ~ Buluc. 9 sf (Reg) Grup de câini sau de alte animale de același fel Si: haită. 10 av (Pop; îe) A se ține ~ (după cineva) A sta nedespărțit de cineva. 11 av (Arg) Nimic.

laua v vz la³

lă v vz la

lăia v vz la³

lăua v vz la

ȚIGAN sm. Individ din neamul Țiganilor (👉 P. IST.) pe care Românul îl ironizează în tot chipul și-l încarcă cu toate păcatele pe care și le poate imagina omul: e obraznic (obraznic ca ~ul), lăudăros și fudul (tot ~ul își laudă ciocanul 👉 CIOCAN² I 1), hoț (~ul, pînă nu fură, nu se ține om), mincinos (minte ca ~ul), necredincios (și-a pierdut credința ca ~ul biserica, aluzie la biserica de caș, pe care și-ar fi clădit-o Țiganii 👉 CREDINȚĂ9), lipsit de cinste (bani au și ~ii, dar n’au cinste 👉 BAN¹7), prost și neîndemînatec (s’a înnecat ca ~ul la mal 👉 ÎNNECA II, 2), nu știe să prețuească ce e bun (ce știe ~ul ce e șofranul! 👉 ȘOFRAN1), cerșește, se milogește, se tocmește din cale afară, etc. etc.; 👉 și CÎRLAN I, 2, MOARTE2, NOROC2, SPÎNZURA I, 2; ca fizic, e „negru ca fundul ceaunului”, de unde și poreclele de „cioară”, „coțofană”, ce i se dau mai adesea, pe lîngă altele numeroase care fac aluzie la presupusa lui origine (👉 FARAON1, IGHIPTEAN), la numele ce adoptă de preferință (👉 STANCĂ2, DANCIU), la cîte o pățanie ce i se atribue, etc. etc.; după felul lor de viață, se deosebesc Țiganii „netoți” (👉 NETOT2), „de laie” sau „lăieși” (👉 LAIE1, LĂIAȘ), „de șatră” (👉 ȘATRĂ2) și „de vatră” (👉 VATRĂ2); după ocupațiune, Țiganii sînt fierari, lăcătuși, spoitori, cărămidari, salahori, lăutari, ursari, etc.; numeroase sînt superstițiile privitoare la Țigani: cînd te întîlnești cu un ~, îți merge bine (GOR.); să nu dai de pomană ouă la ~i, că-ți fură cioara puii (GOR.); ~ să nu botezi, că pe ceea lume te trage la iad (GOR.), etc. [vsl. ciganinǔ].

LAIE s. f. 1. Ceată de țigani (nomazi). 2. Ceată dezorganizată și zgomotoasă (de copii, de oameni). – Cf. ucr., pol. laja, „haită de câini”.

LA³, lau, vb. I. Tranz. (Popular) A spăla (mai ales pe cap), a scălda, a îmbăia. Ea ne cocea pînă acuma pînea. Mă la pe mine. SADOVEANU, P. M. 246. Îl lă în toată sîmbăta cu fel de fel de buruieni. SEVASTOS, N. 4. Face degrabă leșie, pregătește de scăldătoare... lă purcelul, îl scaldă. CREANGĂ, P. 76. Lau copilul, îi dau țîță. ALECSANDRI, P. P. 308. ◊ Expr. Lă-mă-mamă (cu valoare de substantiv) = om prost, nătîng, lălîu. Măritată de curînd după un văduvoi bătrîn ș-un «lă-mă-mamă». CREANGĂ, A. 96. Dacă găsește vreun lă-mă-mamă... Nu vede, n-aude și nu-i bagă seamă. PANN, P. V. II 97. ◊ Refl. Ileana pe cap se la. BIBICESCU, P. P. 271. – Forme gramaticale: prez. ind. lau, lai, lă, lăm, lați, lau, part. lăut. - Prez. conj. pers. 3 și: să leie (CREANGĂ, P. 289).

LAI, LAIE, lăi, adj. (Popular) Negru sau negru amestecat cu alb (v. fumuriu, cenușiu). Medeanul se umplu de căciuli negre, de ițari creți, de brîne verzi sau roșii, de sumane lăi sau de cojoace albe. HOGAȘ, DR. II 130. Cu un obraz sau cu amîndoi obrajii lăi (cenușii). ȘEZ. II 151. Mioriță laie, laie bucălaie. ALECSANDRI, P. P. 1. ◊ În construcție cu «bălaie» v. bălai. – Variantă: lău (ȘEZ. III 140) adj. m.

LAIE s. f. 1. (Astăzi rar; mai ales determinat prin «de țigani») Ceată de țigani (de obicei nomazi). Romîncă a cărei bogată zestre cuprindea și o laie de robi țigani. ODOBESCU, S. III 22. Laia se opri la cea întîi crîșmă. ALECSANDRI, la GHICA, S. 82. Tocmai se intîmplase să vie în sat o laie de țigani din Prundu Ieșului. ȘEZ. VII 155. ◊ Țigan de laie = (în opoziție cu țigan de vatră) țigan nomad. 2. Ceată zgomotoasă (de copii, de oameni). Biata bab-a-ntrat în laie. COȘBUC, P. I 226. ◊ (Adverbial, uneori în forma compusă laie-gaie) De cîte ori vine pe la noi mătușa... vin și băieții laie-gaie. STANCU, D. 14. N-ai să mai ieși cu o femeie pe uliță, că se ia bagabonții (= vagabonzii) laie după dumneata. CARAGIALE, O. I 44.

LĂU adj. m. v. lai.

A LA lau tranz. pop. (persoane) 1) A spăla (pe cap). 2) fig. fam. A muia din toate părțile; a uda în întregime; a scălda. ◊ Lă-mă-mamă om mărginit la minte. /<lat. lavare

LAI laie (lăi) (mai ales despre lâna oilor) Care este de culoare neagră sau neagră-cenușie; negru sau negru-cenușiu. ◊ Nici laie, nici bălaie nici așa, nici așa. [Monosilabic] /cf. alb. laja

LAIE f. 1) înv. Grup de țigani nomazi. 2) pop. Ceată dezorganizată și zgomotoasă de copii sau de oameni. /<pol., ucr. laja

là v. a spăla, mai ales la cap: ia să-mi lai copilașii CR. [Vechiu-rom. a la, a spăla în genere = lat. LAVARE].

laie f. Mold. 1. ceată, în special de țigani nomazi; 2. ceată de vagabonzi: laie de cerșetori GHICA. [Pol. LAĬA].

laiu a. negru vânăt: mioriță laie, laie bucălaie POP.; lână laie, de calitate proastă. [Albanez LAĬ]. ║ f. laie, oaie cu lâna cenușie: giguri de suman și lăi și de noaten CR. V. bălaiu.

2) la, infinitivu d. laŭ.

2) laĭ v. tr. V. haŭ.

1) laĭ și lăŭ, láĭe adj., pl. m. laĭ și lăĭ, f. lăĭ (alb. lĭaĭ, id.). Cenușiŭ închis, sein (vorbind de oĭ): oaĭe, lînă laĭe (la Hațeg, căiță laĭe, căcĭulă neagră). Orĭ laĭe, orĭ bălaĭe, orĭ una, orĭ alta; orĭ într’un fel, orĭ într’altu: trebuĭe să te hotărăștĭ odată: orĭ laĭe, orĭ bălaĭe! – În „Mioriță laĭe, laĭe, bucălaĭe”, laĭe e o prescurtare din bucălaĭe, după cum în altă P. P. e o prescurtare din bălaĭe: Stăĭ, oaĭe laĭe, bălaĭe! Tot așa „Lie, lie, cĭocîrlie” saŭ „Rudă, rudă, paparudă”. V. țigaĭ.

1) láĭe f., pl. lăĭ (pol. laja, rut. laĭá, ceh. láje, ceată, haĭtă. Bern, 687). Ceată de Țiganĭ nomazĭ. V. șatră.

2) laĭe adj. V. laĭ.

laŭ, lăút, a lá v. tr. (lat. lăvare și lávere, láutum, a spăla, it. lavare, fr. laver, pv. sp. pg. lavar. – Laŭ, laĭ, lă; să laŭ, să laĭ, să laĭe; lînd). Spăl pe cap cu apă caldă (cum se obișnuĭește Sîmbăta seara): a la copiiĭ. V. refl. Îmĭ spăl capu cu apă caldă. – În vest a lăĭa, ind. prez. laĭ, laĭ, laĭe, lăĭem, lăĭațĭ, laĭe, part. lăĭat.

1) lă v. tr. V. laŭ.

lăŭ, láĭe, V. laĭ, laĭe.

!la¹ (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. Iau, 2 sg. lai, 3 sg. lă, 1 pl. lăm, 2 pl. lați, imperf. 1 lam; conj. prez. 1 sg. să Iau, 3 să laie; imper. 2 sg. afirm. lă; part. lăut

lai (pop.) adj. m., f. laie; pl. m. și f. lăi

!laie (pop.) s. f., pl. lăi

la³ (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lau, 2 sg. lai, 3 sg. lă, 1 pl. lăm, imperf. 3 sg. la; conj. prez. 3 să lea/să leie/să laie; imper. 2 sg. lă; ger. lând; part. lăut

lai (pop.) adj. m., f. laie; pl. m. și f. lăi

laie (pop.) s. f.

la vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lau, 2 sg. lai, 3 sg. lă, 1 pl. lăm, imper. 2 sg. la; conj. prez. 3 sg. și pl. lea/leie/laie; imper. 2 sg. lă; ger. lând; part. lăut

lai adj. m., f. laie; pl. m. și f. lăi

laie s. f.

lai (adj.), f. laie

laie (de Țigani).

laiu, laie; lăi pl. m. și f.

lau, lai 2, lă 3, lae 3 conj., lam 1 imp.

la (lau, lăut), vb. – A spăla. – Mr. lau, lată, lare. Lat. lavāre (Pușcariu 954; REW 4951; DAR), cf. it. lavare, prov., sp., port. lavar, fr. laver. Înv., se pare că ar fi pierdut teren din sec. XVI, în fața der. său a spăla; azi se folosește în regiunea muntoasă din Munt., în Mold. și, în parte, în Trans., unde inf. său sună uneori a lăia. Cf. lături, lăun. Der. lăutoare, s. f. (spălat; spălătorie; Trans., spălător); lăutor, s. n. (înv.); lăutură, s. f. (spălat; baie; apă caldă pentru a spăla); nelăut, adj.; nelăuți, vb. (Trans.). – Der. neol. lavabo(u), s. n., din fr. lavabo; lavoar, s. n., din fr. lavoir; lavabil, adj., din fr. lavable.

lai (laie), adj. – 1. Sur, brumăriu, gri. – 2. De culoare închisă, negru. – Var. lău. Mr. laiu „negru”. Origine necunoscută. Explicațiile încercate pînă acum nu par suficiente. A fost considerat ca provenind din alb. ljaj „roșcat, blond-auriu” (P. Papahagi, Jb., XII, 103), care ar putea reprezenta lat. flavus; dar, pe lîngă dificultățile fonetice și semantice, nu există alt ex. de cuvînt lat. intrat în rom. prin intermediul alb. După Pascu, Beiträge, 35 și Pascu, I, 71 stă în locul lui *gălai, din lat. galla „gogoașă de ristic”. Der., din gr. λάγειος „iepuraș” (Diculescu, Elementele, 440), este foarte neverosimilă. După Pușcariu, Dacor., V, 547-50 și DAR, din lat. labes, „pată”, explicație puțin probabilă, deoarece în lat. acest sens este secundar (labes aparține aceleiași familii cu labor), și că în rom. sensul de „negru” este secundar (lai este culoarea gri natural a anumitor tipuri de lînă sau culoarea neagră amestecată cu alb sau cărunt). Anterior indoeurop., după Lahovary 332. Dacă se ține cont de faptul că acest cuvînt se aplică numai la lînă, și că indică o culoare naturală, așa cum rezultă de la spălarea lînii (cf. fr. écru, sp. crudo, care de asemeni a ajuns să indice o culoare), ne-am putea gîndi la verbul la „a spăla”; dar der. nu este clară, și rămîne neexplicată relația obscură cu bălăi. Cf. lăun. Din rom. provin ngr. λάίους (Murnu, Lehnw., 30), probabil alb. ljaj (Tiktin; DAR), sb. laja, slov. laja, lajka, ceh. lajka, rut. ljajistyi (Candrea, Elemente, 408).

laie (lăi), s. f. – 1. Haită de cîini, mulțime de cîini. – 2. Șleahtă, ceată, hărmălaie. – 3. Șatră sau grup de țigani care umblă sau trăiesc împreună. Sl., cf. ceh. laje, rut., pol. łaje „haită”, din sl. (sb.) lajati „a lătra” (Cihac, II, 164; Tiktin; DAR). – Der. lăieș, s. m. (țigan nomad); lăieț, s. m. (țigan nomad; turnător în metal), rezultat dintr-o confuzie a cuvîntului anterior cu bg. lĕec „topitor, turnător”, de la leja „a topi, a turna”; lăețesc, adj. (țigănesc); lăețească, s. f. (dans țigănesc); lainic, adj. (nomad, vagabond, hoinar), cu suf. -nic (după Cihac, din mag. lajha „leneș”, slov. lajnati „a umbla cîntînd la vioară”; după DAR, în legătură cu rut. lan „leneș”; cf. Iordan, BF, IX, 147); lăinici, vb. (a rătăci, a hoinări); lăinicie, s. f. (lene).

Lai, -a, -u etc., v. Evlalie.

Laya elegans Torr. et Gray. Specie care înflorește vara. Flori parfumate, în capitule (10-12 radiale, aurii, uneori cu vîrf alb). Frunzele bazilare penate sau lobate, cele tulpinale întregi. Plantă pubescentă, scundă, anuală, tulpină uneori pe sol (Pl. 45, fig. 265).

Laya glandulosa (Hook.) Hook. et Arn. Specie care înflorește vara. Flori dispuse în capitule (8-13 radiale, galbene sau albe, cu reflexe roz). Frunzele bazilare lanceolate rsau liniare, penate sau adînc-crestate, cele spre vîrf înguste, întregi. Plantă anuală (pînă la 65 cm înălțime) cu peri aspri sau glanduloși.

a face o laie expr. a eșua, a nu izbuti, a suferi un eșec.

o laie (de Geo Bogza) expr. nimic.

ori e laie, ori bălaie! expr. alege una din două!

LA vb. v. îmbăia, scălda, spăla.

LAI adj. negru. (Oaie, lână ~.)

la² vb. I. (înv. și pop.) 1 tr., refl. v. Spăla. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică ființe) v. îmbăia. Scălda. 3 tr. (compl. indică rufe, obiecte etc.) v. Spăla.

la² vb. I. (înv. și pop.) 1 tr., refl. v. Spăla. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică ființe) v. Îmbăia. Scălda. 3 tr. (compl. indică rufe, obiecte etc.) v. Spăla.

lai, laie adj. (pop.) 1 (despre oi, despre lâna lor sau despre țesături din lână) v. Negru. 2 (despre părul sau barba oamenilor ori, p. ext., despre oameni) v. Albit. Cărunt. Cărunțit. Grizonat. Înălbit. Încărunțit. Sur.

laie s.f. (reg.) 1 (de obicei urmat de determ. la pl. introduse prin prep. „de”) v. Haită. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un număr mare de lucruri, obiecte, ființe etc.) v. Bandă¹. Buluc. Cârd. Ceată. Droaie. Gloată. Grămadă. Grup. Mulțime. Pâlc. Șiruri (v. șir).

la vb. v. ÎMBĂIA. SCĂLDA. SPĂLA.

LAI adj. negru. (Oaie, lînă ~.)

LA vb. (Mold., Ban., Trans. SV) A spăla. A: Să-și lea cămeșile lor DOSOFTEI, PARIMIAR. C: Lau. Lavo. AC, 349. La-mă-veri și mai vîrtos de zăpada înălbi-mă-voiu. PS. SEC. XVIII, 36^r. ◊ Fig. Ce mai vîrtos mă lă de fărălegile meale. PS. SEC. XVIII, 34^^v. Etimologie: lat. lavare. Vezi și: nelăut:

la, lau, v.t.r. (reg.) 1. A (se) spăla: „Ien trimite-ți cămașa / Că eu mândru ți oi la” (Calendar, 1980: 119). 2. A (se) pieptăna: „Iei pieptinile cu care te lai pe cap” (Bilțiu, 322). 3. A se unge pe cap (cu ulei, unt sau unsoare de porc). – Lat. lavare „a spăla, a curăța” (DEX, MDA).

lái, laie, adj. (reg.) (Oaie) neagră: „Cele lăi, / Pă văi” (Antologie, 1980: 107). – Probabil cuv. autohton, cf. alb. laja (Brâncuș, 1983); lat. labes, ngr. laio (MDA). ■ Cuv. rom. > srb. laja, slov. laja, lajka, ceh. lajka, ucr. ljajistyi (Candrea, după DER).

la, lau, vb. tranz. și refl. – (reg.) 1. A (se) spăla: „Ien trimite-ți cămașa / Că eu mândru ți oi la” (Calendar, 1980: 119). 2. A (se) pieptăna: „Iei pieptinile cu care te lai pe cap” (Bilțiu, 322). – Lat. lavare „a spăla, a curăța” (DEX, MDA).

lai, laie, adj. – (reg.) Negru sau negru amestecat cu alb. Negru foarte deschis (Latiș): „Cele lăi, / Pă văi” (Antologie, 1980: 107). – Cf. alb laja (DEX); probabil cuvânt autohton, cf. alb laja (Brâncuș, 1983); lat. labes, ngr. laio (MDA). Cuv. rom. > srb. laja, slov. laja, lajka, ceh. lajka, ucr. ljajistyi (Candrea, cf. DER).

la, lau, vb. tranz. și refl. – 1. A (se) spăla: „Ien trimite-ți cămașa / Că eu mândru ți oi la” (Calendar 1980: 119). 2. A (se) pieptăna: „Iei pieptinile cu care te lai pe cap” (Bilțiu, 322). – Lat. lavare.

lai, laie, adj. – Negru sau negru amestecat cu alb. Negru foarte deschis (Latiș): „Cele lăi, / Pă văi” (Antologie 1980: 107). – Probabil cuvânt autohton, cf. alb laja (Brâncuși 1983); Cuv. rom. preluat în slovacă (Macrea 1970: 15).