2 intrări

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

JUXTAPÚNERE, juxtapuneri, s. f. Acțiunea de a juxtapune și rezultatul ei; alăturare, juxtapoziție. ♦ (Gram.) Mijloc de exprimare a raporturilor sintactice de coordonare sau de subordonare dintre elementele alcătuitoare ale unei propoziții sau fraze, care constă în simpla lor alăturare, fără ajutorul vreunui cuvânt de legătură; parataxă. – V. juxtapune.

JUXTAPÚNERE, juxtapuneri, s. f. Acțiunea de a juxtapune și rezultatul ei; alăturare, juxtapoziție. ♦ (Gram.) Mijloc de exprimare a raporturilor sintactice de coordonare sau de subordonare dintre elementele alcătuitoare ale unei propoziții sau fraze, care constă în simpla lor alăturare, fără ajutorul vreunui cuvânt de legătură; parataxă. – V. juxtapune.

juxtapunere sf [At: MURGOCI – LUDWIG, M. 35 / Pl: ~ri / E: juxtapune] 1 Alăturare. 2 (Grm) Mijloc de exprimare a raporturilor sintactice de coordonare sau de subordonare dintre elementele alcătuitoare ale unei propoziții sau fraze, care constă în simpla lor alăturare, fără ajutorul vreunui cuvânt de legătură.

JUXTAPÚNERE, juxtapuneri, s. f. Acțiunea de a juxtapune și rezultatul ei; alăturare. ♦ (Gram.) Alăturare, fără ajutorul vreunei conjuncții, a două propoziții care se află, în ceea ce privește sensul, într-un raport de coordonare sau de subordonare.

JUXTAPÚNERE s.f. Acțiunea de a juxtapune; alăturare; juxtapoziție. ♦ Alăturare a două propoziții fără a le lega printr-o conjuncție; parataxă. [< juxtapune].

JUXTAPÚNERE s. f. acțiunea de a juxtapune; juxtapoziție. ◊ alăturare a două cuvinte, propoziții sau fraze fără a le lega printr-o conjuncție; parataxă. (< juxtapune)

JUXTAPÚNERE ~i f. lingv. Procedeu de legătură între propoziții independente sintactic (dar corelate semantic), constând în simpla lor alăturare, fără conjuncție; parataxă. [G.-D. juxtapunerii] /v. a juxtapune

juxtapunere f. alăturare: cristalele se formează prin juxtapunerea moleculelor analoge.

JUXTAPÚNE, juxtapún, vb. III. Tranz. A pune mai multe obiecte alături, unul lângă altul; a alătura. ♦ Refl. și tranz. (Gram.) A (se) îmbina prin juxtapunere. – Din fr. juxtaposer (după pune).

juxtapune [At: DA / Pzi: juxtapun / E: lat juxta + pune (după fr juxtaposition)] 1 vt A alătura mai multe obiecte. 2-3 vtr (Grm) A (se) îmbina prin juxtapunere (2).

JUXTAPÚNE, juxtapún, vb. III. Tranz. A pune mai multe obiecte alături, unul lângă altul; a alătura. ◊ Refl. și tranz. (Gram.) A (se) îmbina prin juxtapunere. – Din fr. juxtaposer (după pune).

JUXTAPÚNE, juxtapún, vb. III. Tranz. A pune ceva alături, unul lîngă altul; a alătura.

JUXTAPÚNE vb. III. tr. A alătura. [P.i. juxtapún. / după fr. juxtaposer].

JUXTAPÚNE vb. tr. a pune alături; a alătura. (după fr. juxtaposer)

A SE JUXTAPÚNE se juxtapún intranz. (despre părți de propoziție) A se îmbina prin juxtapunere. /<fr. juxtaposer

A JUXTAPÚNE juxtapún tranz. 1) (obiecte) A pune unul lângă altul; a așeza alături; a alătura. 2) (părți de propoziție) A face să se juxtapună. /<fr. juxtaposer

juxtapune v. 1. a (se) pune una lângă alta; 2. Fiz. se zice de moleculele cari se alătură succesiv de altele, deja reunite într’o masă sensibilă.

* juxtapún, -pús, a -púne v. tr. (compus d. lat. juxta, și pónere, a pune). Alătur, pun unu lângă altu: a juxtapune terminiĭ uneĭ seriĭ. V. refl. Mineralele cresc pin agregarea moleculelor care se juxtapun.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

juxtapúnere s. f., g.-d. art. juxtapúnerii; pl. juxtapúneri

juxtapúnere s. f., g.-d. art. juxtapúnerii; pl. juxtapúneri

juxtapúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. juxtapún, 2 sg. juxtapúi, 1 pl. juxtapúnem; conj. prez. 3 să juxtapúnă; ger. juxtapunấnd; part. juxtapús

arată toate definițiile

Intrare: juxtapunere
juxtapunere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • juxtapunere
  • juxtapunerea
plural
  • juxtapuneri
  • juxtapunerile
genitiv-dativ singular
  • juxtapuneri
  • juxtapunerii
plural
  • juxtapuneri
  • juxtapunerilor
vocativ singular
plural
Intrare: juxtapune
verb (VT637)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • juxtapune
  • juxtapunere
  • juxtapus
  • juxtapusu‑
  • juxtapunând
  • juxtapunându‑
singular plural
  • juxtapune
  • juxtapuneți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • juxtapun
(să)
  • juxtapun
  • juxtapuneam
  • juxtapusei
  • juxtapusesem
a II-a (tu)
  • juxtapui
(să)
  • juxtapui
  • juxtapuneai
  • juxtapuseși
  • juxtapuseseși
a III-a (el, ea)
  • juxtapune
(să)
  • juxtapu
  • juxtapuie
  • juxtapunea
  • juxtapuse
  • juxtapusese
plural I (noi)
  • juxtapunem
(să)
  • juxtapunem
  • juxtapuneam
  • juxtapuserăm
  • juxtapuseserăm
  • juxtapusesem
a II-a (voi)
  • juxtapuneți
(să)
  • juxtapuneți
  • juxtapuneați
  • juxtapuserăți
  • juxtapuseserăți
  • juxtapuseseți
a III-a (ei, ele)
  • juxtapun
(să)
  • juxtapu
  • juxtapuie
  • juxtapuneau
  • juxtapuseră
  • juxtapuseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

juxtapunere

  • 1. Acțiunea de a juxtapune și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: alăturare juxtapoziție
    • 1.1. gramatică Mijloc de exprimare a raporturilor sintactice de coordonare sau de subordonare dintre elementele alcătuitoare ale unei propoziții sau fraze, care constă în simpla lor alăturare, fără ajutorul vreunui cuvânt de legătură; parataxă.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: parataxă

etimologie:

  • vezi juxtapune
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

juxtapune

  • 1. A pune mai multe obiecte alături, unul lângă altul; a alătura.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: alătura

etimologie: