30 de definiții pentru izvor (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

izvor sf [At: COD. VOR. 125/4 / S și: (înv) isv~ / Pl: ~oare / E: vsl изворъ] 1 Apă subterană care iese la suprafața pământului. 2 Loc unde apare un izvor (1). 3 (Îc) ~ul tămăduirii sau, pop, Izvoarele Maicii Precesta Zi de vineri din Săptămâna luminată, când există credința că apele izvoarelor au puteri tămăduitoare. 4 (Înv) Vale. 5 (Înv) Torent. 6 (Îls) Spor și ~ Belșug. 7 (Fig) Origine a unui lucru Si: obârșie. 8 (Fig; pex) Cauză. 9 (Fig) Text original. 10 (Rar) Autor al unui izvor (9).

IZVÓR, izvoare, s. n. 1. Apă subterană care iese sau țâșnește la suprafața pământului; fântână. 2. Loc de unde izvorăște la suprafața pământului un izvor (1), o apă curgătoare; începutul unui râu; obârșie. 3. Sursă de lumină sau de căldură. 4. Fig. Lucru din care provine ceva; origine (a unui lucru); sursă. 5. Document, text original (istoric, științific). – Din sl. izvorŭ.

IZVÓR, izvoare, s. n. 1. Apă subterană care iese sau țâșnește la suprafața pământului; fântână. 2. Loc de unde izvorăște la suprafața pământului un izvor (1), o apă curgătoare; începutul unui râu; obârșie. 3. Sursă de lumină sau de căldură. 4. Fig. Lucru din care provine ceva; origine (a unui lucru); sursă. 5. Document, text original (istoric, științific). – Din sl. izvorŭ.

IZVÓR, izvoare, s. n. 1. Fir de apă subterană care iese sau țîșnește la suprafața pămîntului. Umbrind vrun nor, n-a mai scăzut arsura, Și cerul astfel a ucis natura. Nici ape-n puțuri, nici izvoare-n munți, Și nime n-avea lipsă-acum de punți. COȘBUC, P. I 280. Acușa la ureche-i un cîntec vechi străbate. Ca murmur de izvoare prin frunzele uscate. EMINESCU, O. I 96. Mai de vale-o blîndă ciută La izvoare se adapă. ALECSANDRI, P. A. 154. ◊ Fig. I se năzări țarina fără capăt a gospodăriei colective, îl îmbăta un duduit de tractoare... niște izvoare de grîu roșcat curgeau din pîntecele batozelor. CAMILAR, TEM. 127. Ochii ei, două izvoare săcate, încetase de a mai varsa lacrîmi. EMINESCU, N. 28. ◊ Izvor mineral v. mineral. Izvor termal v. termal. 2. (Mai ales la pl.) Locul în care iese la suprafața pămîntului apa din pînzele de apă subterană, formînd un lac sau o apă curgătoare; obîrșie. Izvoarele Jiului. 3. Punct sau corp de la care se propagă în spațiu lumină, căldură etc. Izvor de lumină. 4. Fig. Origine, lucru din care provine, din care decurge ceva; sursă. V. cauză (1). Izvor de inspirație.În durerile și furtunile negurosului nostru trecut, doina și cîntecul bătrînesc au fost izvoare de viață și energie. SADOVEANU, E. 17. Negru, cocoșat și lacom, un izvor de șiretlicuri, La tovarășii săi spune veninoasele-i nimicuri. EMINESCU, O. I 150. 5. Fig. Document, monument pe care se întemeiază un fapt istoric sau care servește pentru sprijinirea unei afirmații științifice; sursă, sorginte. [Istoria] se întocmește pe baza izvoarelor, adică a dovezilor nescrise și scrise. IST. R.P.R. 7. Lipsa izvoarelor nu ne iartă a cunoaște cu de-amănuntul tactica oștirilor romînești. BĂLCESCU, O. I 24.

IZVÓR ~oáre n. 1) Șuviță de apă subterană care iese (cu putere) la suprafață. 2) Loc de unde își are începutul o apă curgătoare. 3) Loc în care se produce sau de unde se emite (putându-se dobândi) ceva (cu belșug); sursă. Pământul este ~orul bogățiilor minerale. 4) Document sau text original la care se face o referință; sursă. /<sl. izvoru

izvor n. 1. apă ce iese sau țâșnește din pământ; 2. fig. izvoare ale gândirii și râuri de cântări EM.; 3. fig. locul de origină, cauză, principiu: el este al omenirii izvor de mântuire EM. (ironic) izvor de șiretlicuri EM.; 4. Izvorul tămăduirii, sărbătoare ce cade Vineri, în săptămâna luminată când preoții scot icoanele și fac slujbe pentru ploaie și pentru, tămăduirea sufletului (poporul crede că apa izvoarelor și fântânelor vindecă în acea zi orice boală); 5. pl. documente, texte originale: a studia izvoarele unei științe. [Slav, IZVORŬ, fântână: sensul 5 după fr. source].

izvór n., pl. oare (vsl. iz-vorŭ, fîntînă; bg. sîrb. izvor. V. var, samovar). Locu de unde ĭese apă din pămînt, de unde încep a curge rîurile. Șipot, loc de unde ĭese (țîșnește) apă: mă duc la izvor să ĭaŭ apă. Fig. Origine, început, principiŭ, cauză: invidia e izvoru multor rele. Depozit, comoară: acest om e un izvor de bunătate, de glume. Pl. Documente, texte originale, inscripțiunĭ: izvoarele filologiiĭ româneștĭ. A ști un lucru din izvor sigur, din sorginte sigură, de la un loc orĭ de la o persoană sigură, serioasă. Izvoru tămăduiriĭ, o sărbătoare mobilă în Vinerea din săptămîna Pașteluĭ.

izvór, izvoare, s.n. – Șipot. ♦ (rel.) Izvorul Tămăduirii (prima vineri după Paști), este un praznic al Maicii Domnului; sărbătoarea datează din a doua jumătate a primului mileniu. Potrivit legendei, un orb și-a recăpătat vederea după ce și-a udat fața cu apa unui izvor dintr-o pădure din apropierea Constantinopolului, la îndemnul Maicii Domnului. În calendarul popular se mai numește și Paștele animalelor (strat precreștin): femeile fac un colac pe care îl duc la biserică spre a fi sfințit, împreună cu făină de grâu, de porumb, ierburi, frunze și o sticlă de ulei. Ierburile se dau la animale, spre a fi ferite de boli. Uleiul se folosește de leac, peste an. ♦ (top.) Izvoare, stațiune climaterică, situată în Munții Gutâi, pe un platou vulcanic, la 926 m altitudine, sub vf. Igniș, la 30 km de Baia Mare, cu acces din Valea Neagră (Firiza), inaugurată pe data de 28 iunie 1936. ♦ (geol.) Izvorul pulsatoriu (fântâna țâșnitoare), sursă hidrominerală situată la confluența văilor Poieni și Cizma, în Poiana Botizei, descoperită în anul 1969, în urma executării unor foraje. Botezat de specialiști Izvorul nr. 3; localnicii îl numesc La borcut. Are un debit de 0,4 l / s. Apa este puternic carbogazoasă. Izvorul este captat într-o bortă de fag, cu un diametru de 80 cm și o adâncime de 1,20 m, într-o platformă de beton. Apa apare și dispare cu regularitate (v. Nădișan, 2012: 99-101). ♦ (onom.) Izvor, Izvoran, Izvoranu, Izvoreanu, nume de familie (18 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din sl. izvorǔ „fântână” (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, Tiktin, DA, cf. DER; DEX, MDA).

Izvoarele n. pl. 1. afluent al Dunării în jud. Mehedinți; 2. sat în jud. Ilfov: 3350 loc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

izvór s. n., pl. izvoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

IZVÓR s. 1. (reg.) cișmea. (Un ~ cu apă lină.) 2. obârșie, (rar) sursă, (înv.) fântână, scăturină, sorginte. (La ~ul Oltului.) 3. sursă. (Un ~ de lumină.) 4. v. act. 5. informație, sursă. (Studiu bazat pe ~oare bogate.) *6. (fig.) germen, sămânță, sursă. (~ul dragostei lor.)

IZVÓR s. v. cauză, considerent, început, mobil, motiv, obârșie, origine, pricină, prilej, proveniență, rațiune, sursă, temei.

izvor s. v. CAUZĂ. CONSIDERENT. ÎNCEPUT. MOBIL. MOTIV. OBÎRȘIE. ORIGINE. PRICINĂ. PRILEJ. PROVENIENȚĂ. RAȚIUNE. SURSĂ. TEMEI.

IZVOR s. 1. (reg.) cișmea. (Un ~ cu apă lină.) 2. obîrșie, (rar) sursă, (înv.) fîntînă, scăturină, sorginte. (La ~ Oltului.) 3. sursă. (Un ~ de lumină.) 4. act, document, dovadă, hîrtie, înscris, piesă, (înv. și pop.) scris, (înv. și reg.) scrisoare, (înv.) carte, izvod, încredințare, răvaș, sinet, teșcherea, uric, zapis. (Numeroase ~oare atestă acest fapt.) 5. * (fig.) germen, sămînță, sursă. (~ dragostei lor.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

izvór (-óare), s. n.1. Fîntînă, apă subterană care țîșnește. – 2. Pîrîu. – 3. Origine, început, obîrșie, proveniență. – 4. Sursă, document original. – 5. (Arg.) Apă de colonie. – Mr., megl. izvor. Sl. (bg., sb., cr., slov.) izvorŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 154; Tiktin; DAR). – Der. izvorî, vb. (a țîșni apa din pămînt; a proveni; a se arăta), cf. sl. izvirati.


Dicționare enciclopedice

Encyclopedic definitions

IZVOR (<sl.) s. n. 1. Loc de ivire la suprafața pământului a apei dintr-un strat acvifer sau a surplusului de apă dintr-un teren mlăștinos sau turbos, constituind de multe ori obârșia unui curs de apă; i. este considerat uneori și locul prin care se produce deversarea unui lac. După durata curgerii, se deosebesc: i. permanente, periodice și intermediare. În funcție de temperatura apei, există: i. reci (cu temperaturi sub 20°C) și i. termale (cu temperaturi mai mari de 20°C). După compoziția chimică, se deosebesc: i. ordinare (cu conținut până la 0,1% săruri minerale), i. minerale (care conțin între 0,1 și 5% săruri minerale) și i. radioactive. După particularitățile hidrogeologice sunt: i. descendente (apariția la suprafață a apelor subterane care circulă în stratul acvifer conform gravitației) și i. ascendente (apariția la suprafață a apelor din stratul acvifer sub influența presiunii hidrostatice). ◊ I. carstic = ivirea la suprafața pământului a apei acumulate în fisurile și în golurile din calcare. 2. (FIZ.) Sursă de lumină, de căldură etc. 3. Fig. Sursă, cauză, obârșie, origine. 4. Fig. Document (științific, istoric); izvod, informație. ◊ I. bibliografic = publicație, lucrare sau document scris, folosit la studierea unei probleme sau la întocmirea unei lucrări științifice. 5. Izvoarele dreptului = forme de exprimare a dreptului: legea, decretul, Constituția, Codul de procedură penală, Codul de procedură civilă.

IZVOARE, com. în jud. Dolj; 1.940 loc. (1998). Creșterea bovinelor. Viticultură. Bisericile Sf. Ioan Botezătorul (1853) și Sf. Dumitru (1902-1905, construită pe locul uneia din sec. 17), în satele Izvoare și Corlate. Până în 1965 s-a numit Rudari.

IZVOARELE 1. Com. în jud. Giurgiu; 4.885 loc. (1985). Creșterea porcinelor. Centru viticol. Așezare neolitică. Până în 1965 s-a numit Beiu, iar între 1968 și 1981 a făcut parte din jud. Ilfov. Rezervație forestieră (Pădurea Manafu, 278 ha). Satul I. apare menționat documentar în 1589. Bisericile Sf. Voievozi (1850), Sf. Nicolae (1879), Sf. Nicolae (1885), Sf. Parascheva (1890) și Adormirea Maicii Domnului (1902), în satele Valea Bujorului, Dimitrie Cantemir, Petru Rareș, Izvoarele și Chiriacu. 2. Com. în jud. Olt; 4.130 loc. (1998). Creșterea ovinelor și a păsărilor. Viticultură. Bisericile Sf. Nicolae (1821, refăcută în 1901) și Sf. Treime (1872), în satele Alimănești și Izvoarele. Conacul Alimănișteanu (sec. 19) în satul Alimănești. 3. Com. în jud. Prahova, pe Teleajen; 6.907 loc. (1998). Cherestea. Pomicultură (meri, peri, pruni). În satul Schiulești se află schitul Crasna (1745), cu biserica Sf. Împărați Constantin și Elena (1824-1828, zidită pe locul uneia de lemn, pictată în 1834); a fost renovată în 1983, iar picturile recondiționate în 1991. Bisericile Adormirea Maicii Domnului (1744) și Sf. Voievozi (1854), în satele Homorâciu și Izvoarele. 4. Com. în jud. Teleorman; 3.068 loc. (1998). Până în 1965 s-a numit Găuriciu (amintit documentar în 1533). Bisericile Sf. Nicolae (1830-1834) și Adormirea Maicii Domnului (1840), în satul Izvoarele. 5. Com. în jud. Tulcea; 4.066 loc. (1998). Centru viticol și de vinificație. Până în 1965 s-a numit Filimon Sârbu. 6. Stațiune climaterică și de odihnă în raza com. Cernești, jud. Maramureș, la poalele M-ților Gutâi, la 916 m alt. Climă submontană, cu veri răcoroase și ierni relativ friguroase, cu aer curat și ionizare accentuată a atmosferei. Indicată pentru tratarea afecțiunilor căilor respiratorii, a celor endocrine, a stărilor de debilitate, surmenaj etc.

IZVOARELE SUCEVEI, com. în jud. Suceava, pe cursul superior al râului Suceava, la granița cu Ucraina; 2.308 loc. (1998).

arată toate definițiile

Intrare: izvor
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • izvor
  • izvorul
  • izvoru‑
plural
  • izvoare
  • izvoarele
genitiv-dativ singular
  • izvor
  • izvorului
plural
  • izvoare
  • izvoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

izvor

  • 1. Apă subterană care iese sau țâșnește la suprafața pământului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: fântână diminutive: izvoraș 5 exemple
    exemple
    • Umbrind vrun nor, n-a mai scăzut arsura, Și cerul astfel a ucis natura. Nici ape-n puțuri, nici izvoare-n munți, Și nime n-avea lipsă-acum de punți. COȘBUC, P. I 280.
      surse: DLRLC
    • Acușa la ureche-i un cîntec vechi străbate. Ca murmur de izvoare prin frunzele uscate. EMINESCU, O. I 96.
      surse: DLRLC
    • Mai de vale-o blîndă ciută La izvoare se adapă. ALECSANDRI, P. A. 154.
      surse: DLRLC
    • figurat I se năzări țarina fără capăt a gospodăriei colective, îl îmbăta un duduit de tractoare... niște izvoare de grîu roșcat curgeau din pîntecele batozelor. CAMILAR, TEM. 127.
      surse: DLRLC
    • figurat Ochii ei, două izvoare săcate, încetase de a mai varsa lacrîmi. EMINESCU, N. 28.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Izvor mineral (3.).
      surse: DLRLC
    • 1.2. Izvor termal (2.).
      surse: DLRLC
  • 2. Loc de unde izvorăște la suprafața pământului un izvor (1.), o apă curgătoare; începutul unui râu.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: obârșie un exemplu
    exemple
    • Izvoarele Jiului.
      surse: DLRLC
  • 3. Sursă de lumină sau de căldură.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Izvor de lumină.
      surse: DLRLC
  • 4. figurat Lucru din care provine ceva; origine (a unui lucru).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: origine sursă 3 exemple
    exemple
    • Izvor de inspirație.
      surse: DLRLC
    • În durerile și furtunile negurosului nostru trecut, doina și cîntecul bătrînesc au fost izvoare de viață și energie. SADOVEANU, E. 17.
      surse: DLRLC
    • Negru, cocoșat și lacom, un izvor de șiretlicuri, La tovarășii săi spune veninoasele-i nimicuri. EMINESCU, O. I 150.
      surse: DLRLC
  • 5. Document, text original (istoric, științific).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: document sorginte sursă text 2 exemple
    exemple
    • [Istoria] se întocmește pe baza izvoarelor, adică a dovezilor nescrise și scrise. IST. R.P.R. 7.
      surse: DLRLC
    • Lipsa izvoarelor nu ne iartă a cunoaște cu de-amănuntul tactica oștirilor romînești. BĂLCESCU, O. I 24.
      surse: DLRLC

etimologie: