IZOLAT, -Ă, izolați, -te, adj. (Adesea adverbial) Separat; p. ext. îndepărtat; retras. ♦ Situat la distanță (unul de altul); răzleț. ♦ Care constituie o excepție. Un caz izolat. – V. izola.

izolat, ~ă a [At: EMINESCU, N. 51 / Pl: ~ați, ~e / E: izola] 1 Separat total de obiectele învecinate. 2 (Spc; d. un bolnav contagios) Despărțit de oamenii sănătoși pentru a evita transmiterea bolii. 3 (D. corpuri sau medii) Care este împiedicat de un izolant (1) să primească frig, căldură, umezeală, zgomot etc. din corpurile sau mediile învecinate. 4 (D. un corp încărcat cu electricitate) Care nu transmite sarcini electrice corpurilor bune conducătoare din jur, deoarece este protejat de un izolant. 5 (Fig; d. oameni) Îndepărtat de semenii săi, care nu participă la viața socială.

izolație sf [At: STAMATI, D. / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr isolation] 1-2 Izolare (3-4). 3 (Ccr) Strat de material izolant (2, 4) așezat între două medii sau între două sisteme fizice. 4 (Spc; îs) Bandă de ~ Fâșie îngustă de pânză sau plastic îmbibată cu o substanță adezivă, cu ajutorul căreia se învelesc firele electrice pentru a fi izolate.

izolațiune sf vz izolație

IZOLAT, -Ă, izolați, -te, adj. (Adesea adverbial) Separat; p. ext. îndepărtat; retras. ♦ Situat la distanță (unul de altul); răzleț, ♦ Care constituie o excepție. Un caz izolat. – V. izola. Cf. fr. isolé, it. isolato.

IZOLAT, -Ă, izolați, -te, adj. 1. Despărțit, fără legătură, separat. Oprirăm șalupa și ne uitarăm cu de-amănuntul. Era o tabără izolată de holerici. ARGHEZI, P. T. 42. ◊ (Adverbial) Luate izolat, un șir întreg de fapte de ale lui păreau a fi fără nici o importanță. MIHALE, O. 459. 2. Retras, singuratic. Trăia singură, izolată, într-o mansardă la București. BART, E. 392. El se opri înaintea unei case ce se ridica izolată în mijlocul unei ogrăzi pustii. EMINESCU, N. 51. Amîndoi se duseră într-o cameră izolată. BOLINTINEANU, O. 430. 3. Răzleț. Se auzea cîte o împușcătură izolată.

IZOLAȚIE, izolații, s. f. Strat de material izolant intercalat între două medii sau între două sisteme fizice.

IZOLAȚIE s.f. Izolare. ♦ Strat izolant așezat între două medii sau între două sisteme fizice. [Gen. -iei, var. izolațiune s.f. / cf. fr. isolation].

IZOLAȚIUNE s.f. v. izolație.

IZOLAȚIE s. f. strat izolant între două medii sau sisteme fizice. (< fr. isolation)

IZOLAT ~tă (~ți, ~te) 1) și adverbial v. A IZOLA. ◊ Parte de propoziție ~tă parte secundară a propoziției care se izolează prin semne de punctuație. 2) Care este unic în felul său. Caz ~. Problemă ~tă. /v. a izola

IZOLAȚIE ~i f. Material sau mediu cu proprietăți izolante. ~ electrică. ~ termică. [G.-D. izolației] /<fr. isolation

izolat a. 1. separat; 2. care trăiește în singurătate.

*izolát, -ă adj. (fr. isolé, it. isolato). Separat, răzleț, despărțit, fără comunicațiune cu lucrurile de acelașĭ fel: o insulă izolată în ocean, o casă izolată în cîmp, un copac izolat de pădure. Individual, a parte: un caz izolat. Fig. Fără contact cu un corp bun conductor de electricitate. Fig. A trăi izolat, fără multe relațiunĭ cu lumea. Adv. În mod izolat: a considera lucrurile izolat.

*izolațiúne f. (fr. isolation). Acțiunea de a izola. Starea de a fi izolat: mulțĭ fericițĭ trăĭesc în izolațiune. – Și -áție, dar ob. -áre.

izolație (desp. -ți-e) s. f., art. izolația (desp. -ți-a), g.-d. art. izolației; pl. izolații, art. izolațiile (desp. -ți-i-)

izolație (-ți-e) s. f., art. izolația (-ți-a), g.-d. art. izolației; pl. izolații, art. izolațiile (-ți-i-)

izolație s. f. (sil. -ți-e), art. izolația (sil. -ți-a), g.-d. art. izolației; pl. izolații, art. izolațiile (sil. -ți-i-)

IZOLÁT, -Ă (< izola) adj., s. n. 1. Adj. (Și adverbial) Fără legătură, despărțit, separat, deoparte; p. ext. îndepărtat; retras, singuratic. ♦ (MAT.) Element i. al unei mulțimi = element pentru care există o vecinătate a lui ce nu conține alt element al mulțimii. ♦ Răzleț. 2. S. n. (ANTROP., GENET.) Populație cu efectiv relativ redus, apărută datorită unor bariere, geografice, religioase, etnice, culturale etc., ai cărei componenți sunt constrânși, cu timpul, la o relativă consangvinizare.

IZOLAT adj., adv. 1. adj. v. răzlețit. 2. adv. v. deoparte. 3. adj. v. separat. 4. adj. v. retras. 5. adj. v. răzleț. 6. adj. v. răzleț. 7. adj. răzleț, sporadic. (Câteva cazuri ~ de îmbolnăvire.) 8. adv. răzleț, sporadic, (înv.) sporadicește. (Se ivește ~.) 9. adj. v. stingher. 10. adj. v. dosnic.

IZOLAȚIE s. (FIZ.) izolare.

IZOLAT adj., adv. 1. adj. despărțit, răzlețit, separat, (pop.) răznit, (înv.) osebit. (Pasăre ~ de stol.) 2. adv. deoparte, retras, (înv.) osebi. (Stă ~.) 3. adj. despărțit, separat. (Camere complet ~.) 4. adj. retras, singur, singuratic, solitar, (rar) însingurat, (înv.) retirat, (fig.) sihastru. (Un om ~; trăiește ~.) 5. adj. pribeag, rătăcit, răzleț, singur, singuratic, solitar. (Se uita la un nor ~.) 6. adj. disparat, răzleț. (Elemente ~; amintiri ~.) 7. adj. răzleț, sporadic. (Cîteva cazuri ~ de îmbolnăvire.) 8. adv. răzleț, sporadic, (înv.) sporadicește. (Se ivește ~.) 9. adj. stingher, străin. (Se simțea ~ în sala de bal.) 10. adj. ascuns, dosit, dosnic, ferit, lăturalnic, retras, singuratic, tainic, tăinuit, (rar) lăturaș, (înv. și reg.) săcret, (reg.) lăturiș. (În ungherul cel mai ~.)

Izolat ≠ neizolat, împreună