2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

izgonit2, ~ă a [At: NEAGOE-VODĂ , ap. CGR I, 169/14 / V: sgo~, zgo~ / Pl: ~iți, ~e / E: izgoni] 1 Care este obligat să plece. 2 Fugărit. 3 Demis. 4 Exilat. 5 (Înv) Persecutat.

izgonit1 sn [At: MDA ms / V: sgo~, zgo~ / Pl: (rar) ~uri / E: izgoni] 1 Izgonire (1). 2 Fugărire. 3-4 Izgonire (3-4). 5 Exilare. 6 (Înv) Persecuție.

izgoni [At: CORESI, EV. 203/3 / V: sgo~, zgo~ / Pzi: ~nesc / E: vsl изгонити] 1 vt A obliga pe cineva să plece. 2 vt A fugări. 3 vt (Fig) A determina dispariția unui fenomen Si: a alunga. 4 vt (Înv) A demite pe cineva. 5 vt A exila. 6 vt A persecuta. 7 vr (Trs) A se grăbi.

IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti.

IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva să plece; a da afară; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti.

IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili (pe cineva) să plece; a alunga, a goni, a îndepărta. Au izgonit pe toți boierii și au ajuns ei stăpîni pe toate. REBREANU, R. II 81. Și de m-ar fi izgonit de la casă, ca pe un străin, tot n-aș fi rămas așa de umilit. CREANGĂ, A. 70. Se înturna acum să izgonească pre răpitorul Tomșa. NEGRUZZI, S. I 137.

A IZGONÍ ~ésc tranz. (ființe) A forța să plece (în altă parte); a da afară; a alunga; a goni; a fugări. /<sl. izgoniti

izgonì v. a alunga dintr’un loc, dintr’o țară. [Slav. IZGONITI].

izgonésc v. tr. (vsl. iz-goniti. V. gonesc). Alung, gonesc, expulsez, eliminez: a izgoni dușmaniĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

izgoní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonésc, imperf. 3 sg. izgoneá; conj. prez. 3 să izgoneáscă

izgoní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izgonésc, imperf. 3 sg. izgoneá; conj. prez. 3 sg. și pl. izgoneáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

IZGONÍT adj., s. 1. adj. alungat, gonit, (astăzi rar) surghiunit, (înv. și pop.) oropsit. (Om ~ de acasă.) 2. adj., s. v. exilat.

IZGONIT adj., s. 1. adj. alungat, gonit, (astăzi rar) surghiunit, (înv. și pop.) oropsit. 2. adj., s. alungat, exilat, gonit, pribeag, proscris, surghiunit, (livr.) relegat, (înv.) surghiun.

IZGONÍ vb. 1. a alunga, a depărta, a goni, a îndepărta, (rar) a prigoni, a răzmeri, a surghiuni, (înv. și pop.) a oropsi, (pop.) a zgorni, (înv. și reg.) a întiri, a mâna, a tăia, (reg.) a tintiri, a zgoni, (Transilv. și Ban.) a dudui, a gorgoni, (Transilv.) a păfuga, (prin Transilv.) a poteri, (prin Olt. și Ban.) a sprânji, (Transilv. și Maram.) a țipa, (Ban. și Transilv.) a zogorni, (înv.) a lepăda, a rășchira, (fam.) a mătrăși, (fam. fig.) a mătura. (L-a ~ din casa lui.) 2. v. respinge. 3. v. surghiuni.

IZGONI vb. 1. a alunga, a depărta, a goni, a îndepărta, (rar) a prigoni, a răzmeri, a surghiuni, (înv. și pop.) a oropsi, (pop.) a zgorni, (înv. și reg.) a întiri, a mîna, a tăia, (reg.) a tintiri, a zgoni, (Transilv. și Ban.) a dudui, a gorgoni, (Transilv.) a păfuga, (prin Transilv.) a poteri, (prin Olt. și Ban.) a sprînji, (Transilv. și Maram.) a țipa, (Ban. și Transilv.) a zogorni, (înv.) a lepăda, a rășchira, (fam.) a mătrăși, (fam. fig.) a mătura. (L-a ~ din casa lui.) 2. a alunga, a goni, a respinge, (înv.) a împinge. (Îl ~ pe inamic.) 3. a alunga, a exila, a goni, a ostraciza, a proscrie, a surghiuni, (livr.) a relega, (înv.) a urgisi. (L-a ~ din patrie.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

izgoní (izgonésc, izgonít), vb.1. A alunga, a goni. – 2. A speria, a sili pe cineva să plece, a surghiuni. – Mr. azgunescu, azgunire. Sl. izgoniti (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Tiktin; Conev 99), cf. bg. izgonjam, sb. izgoniti „a vîna”. – Der. izgon, s. n. (detașament), înv., deverbal; izgoană, s. f. (surghiun), înv.; izgonitor, adj. (care surghiunește); izgnanie, s. f. (înv., surghiun), din sl. izgnije. – Din rom. provine mag. izgána (Edelspacher 15). cf. goni.

Intrare: izgonit
izgonit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • izgonit
  • izgonitul
  • izgonitu‑
  • izgoni
  • izgonita
plural
  • izgoniți
  • izgoniții
  • izgonite
  • izgonitele
genitiv-dativ singular
  • izgonit
  • izgonitului
  • izgonite
  • izgonitei
plural
  • izgoniți
  • izgoniților
  • izgonite
  • izgonitelor
vocativ singular
plural
Intrare: izgoni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • izgoni
  • izgonire
  • izgonit
  • izgonitu‑
  • izgonind
  • izgonindu‑
singular plural
  • izgonește
  • izgoniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • izgonesc
(să)
  • izgonesc
  • izgoneam
  • izgonii
  • izgonisem
a II-a (tu)
  • izgonești
(să)
  • izgonești
  • izgoneai
  • izgoniși
  • izgoniseși
a III-a (el, ea)
  • izgonește
(să)
  • izgonească
  • izgonea
  • izgoni
  • izgonise
plural I (noi)
  • izgonim
(să)
  • izgonim
  • izgoneam
  • izgonirăm
  • izgoniserăm
  • izgonisem
a II-a (voi)
  • izgoniți
(să)
  • izgoniți
  • izgoneați
  • izgonirăți
  • izgoniserăți
  • izgoniseți
a III-a (ei, ele)
  • izgonesc
(să)
  • izgonească
  • izgoneau
  • izgoni
  • izgoniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

izgoni

  • 1. A sili pe cineva să plece; a da afară.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: alunga goni îndepărta 3 exemple
    exemple
    • Au izgonit pe toți boierii și au ajuns ei stăpîni pe toate. REBREANU, R. II 81.
      surse: DLRLC
    • Și de m-ar fi izgonit de la casă, ca pe un străin, tot n-aș fi rămas așa de umilit. CREANGĂ, A. 70.
      surse: DLRLC
    • Se înturna acum să izgonească pre răpitorul Tomșa. NEGRUZZI, S. I 137.
      surse: DLRLC

etimologie: