izbucnire sf [At: NEGRUZZI, S. I, 6 / V: sbuc~, zbuc~, zbug~, (înv) izbâc~ / Pl: ~ri / E: izbucni] 1 Izvorâre a apei cu putere Si: țâșnire, (înv) izbucneală (1). 2 Aprindere bruscă a focului sau a luminii Si: (înv) izbucneală (2). 3 (Fig) Naștere bruscă a unei pasiuni sau revolte Si: (înv) izbucneală (3). 4 Explozie neașteptată a unei arme de foc Si: (înv) izbucneală (4). 5 Erupție neașteptată a unui vulcan Si: (înv) izbucneală (5). 6 Manifestare zgomotoasă sau violentă a unui om Si: (înv) izbucneală (6). 7 (Pan) Zvâcnire. 8 (Pan) Smucire.

IZBUCNÍRE, izbucniri, s. f. Faptul de a izbucni și rezultatul lui; dezlănțuire. Se auzeau în sat din vreme în vreme izbucniri de glasuri. SADOVEANU, O. VII 123. Izbucnirea mea era nelalocul ei, vulgară, fără temei. CAMIL PETRESCU, U. N. 15. Tăceri bosumflate, izbucniri violente, cuvinte înverșunate care se încrucișau ca săbiile ascuțite. BART, E. 227. ♦ Explozie. Sunetul clopotelor, izbucnirile tunurilor făceau toate la un loc un vuiet încurcat. ODOBESCU, S. I 111. Gestul acesta fu ca izbucnirea unei mine. NEGRUZZI, S. I 6. ◊ Fig. Fiecare vers e o izbucnire de lumină. GHEREA, ST. CR. II 48.

IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, zgomote etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi în același timp. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna.

izbâcnire sf vz izbucnire

izbucni vi [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 231/29 / V: sbuc~, zbuc~, zbug~ / Pzi: ~nesc / E: bg избукнувам] 1 (D. apă) A izvorî cu putere Si: a țâșni. 2 (D. foc, lumină) A se aprinde brusc. 3 (Fig; d. pasiuni, revolte) A lua naștere brusc. 4 (D. arme de foc) A face explozie într-un moment neașteptat. 5 (D. vulcani) A erupe în mod neașteptat. 6 (D. oameni) A începe să țipe sau să se manifeste violent. 7-8 (D. oameni; șîs ~ în plâns, ~ în râs) A începe brusc (să plângă sau) să râdă. 9 (Înv) A zvâcni. 10 (Înv) A smuci.

zbucni v vz izbucni

IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, vorbe etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi deodată. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna.

IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a lua naștere pe neașteptate; a se arăta deodată. La stînga mea, un fulger izbucni. CAMIL PETRESCU, U. N. 374. Focul au izbucnit întîi din cămara căpitanului. DRĂGHICI, R. 22. ◊ (Poetic) Primăvara a izbucnit în noaptea prea lungă cît el dormea. C. PETRESCU, C. V. 213. ♦ Fig. A ieși deodată la iveală; a țîșni. Peste cîmpiile reavăne... izbucnise frunza ca o biruință a firii fără de moarte. CAMILAR, TEM. 81. Izbucni soarele în răsărit cătră Bistrița. SADOVEANU, B. 106. În Țara Romînească starea țăranilor merse din zi în zi mai rău pînă la 1821, cînd desperarea lor izbucni. BĂLCESCU, O. I 143. 2. (Despre zgomote, sunete, vorbă, cînt etc.) A se face auzit dintr-o dată, a se porni deodată și cu zgomot. La han, în dos, izbucni bătaie de aripi și cîntec de cucoș. SADOVEANU, O. VII 32. Munca era pe sfîrșite, cînd un țipăt izbucni, urmat de-o învălmășeală repede. DUNĂREANU, CH. 50. ♦ (Despre oameni, urmat de determinări introduse prin prep. «în») A începe (o acțiune) brusc și violent, a se pomi cu putere. Soția lui Ion izbucni și ea în țipete, care se înecau repede în ceață, fără ecou. DUMITRIU, N. 154. În sală, femei izbucniseră în plîns; în timp ce bărbații, cu frunțile pline de sudoare, își fereau ochii unul de altul. CAMILAR, TEM. 79. Fata izbucni într-un plîns nervos. BART, E. 336. ◊ Tranz. (Rar) Mehterhaneaua izbucnindu-și iarăși tunetele... logofătul Miron putu... să observe în voie pe domn. SADOVEANU, Z. C. 138. – Variantă: zbucní (CAMILAR, N. I 169, ALECSANDRI, P. A. 41) vb. IV.

ZBUCNÍ vb. IV. v. izbucni.

A IZBUCNÍ ~ésc intranz. 1) (despre acțiuni, stări, fenomene ale naturii etc.) A începe brusc și cu violență; a se dezlănțui; a se declanșa; a irupe; a se declara; a se stârni. 2) (despre lichide, aburi, gaze) A ieși cu putere printr-o deschizătură îngustă; a țâșni; a irupe; a răbufni. 3) fig. A-și face brusc apariția; a se lăsa văzut pe neașteptate; a apărea; a se arăta; a se ivi; a se isca. 4) (despre zgomote, sunete, vorbe etc.) A începe brusc și cu intensitate. 5) (despre persoane) A interveni pe neașteptate și violent într-o discuție; a exploda. /<bulg. izbukna

izbucnì v. 1. a ieși cu violență, a face exploziune; 2. a se manifesta într’un mod brusc. [Bulg. IZBUHNA].

sbucnì v. a izbucni: scânteia ’nflăcărării din ele să sbucnească AL. [V. izbucnì].

izbucnésc v. intr. (vsl. *izbuknonti, bg. izbuknuvam, sîrb. buknuti, a izbucni, a se aprinde repede. V. bufnesc). Explodez. Fig. Mă manifest cu violență. – În est și zbucnesc.

zbucnésc, V. izbucnesc.

izbucníre s. f., g.-d. art. izbucnírii; pl. izbucníri

izbucníre s. f., g.-d. art. izbucnírii; pl. izbucníri

izbucní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 să izbucneáscă

izbucní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 sg. și pl. izbucneáscă