izbucni (izbucnesc, izbucnit), vb. – 1. A se porni, brusc și cu putere. – 2. A izvorî, a țîșni. – 3. A bufni în, a pufni în. – Var. sbucni, sbugni. Bg. izbuchnuvam (DAR), care pare de origine expresivă, cf. pocni, bufni, și ngr. μπουχτίζω, rus. buchnutĭ, sb., cr. buknuti. Ultima var. pare specializată cu sensul de „a o rupe la fugă”, poate prin încrucișare cu sbughi. După Miklosich, Slaw. Elem., 16, din sl. buchnoti. – Der. postverbal izbuc, s. n. (Trans., izvor, fîntînă).