IZBUCNIRE, izbucniri, s. f. Faptul de a izbucni și rezultatul lui; dezlănțuire. Se auzeau în sat din vreme în vreme izbucniri de glasuri. SADOVEANU, O. VII 123. Izbucnirea mea era nelalocul ei, vulgară, fără temei. CAMIL PETRESCU, U. N. 15. Tăceri bosumflate, izbucniri violente, cuvinte înverșunate care se încrucișau ca săbiile ascuțite. BART, E. 227. ♦ Explozie. Sunetul clopotelor, izbucnirile tunurilor făceau toate la un loc un vuiet încurcat. ODOBESCU, S. I 111. Gestul acesta fu ca izbucnirea unei mine. NEGRUZZI, S. I 6. ◊ Fig. Fiecare vers e o izbucnire de lumină. GHEREA, ST. CR. II 48.