14 definiții pentru istov istovu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ISTÓV s. n. (Înv.) Sfârșit1, capăt. ◊ Loc. adj. și adv. (Pop.) De istov = cu totul, complet, definitiv, perfect. Fără istov = fără încetare; nesfârșit, necurmat. – Din sl. istovŭ „adevărat”.

ISTÓV s. n. (Înv.) Sfârșit1, capăt. ◊ Loc. adj. și adv. (Pop.) De istov = cu totul, complet, definitiv, perfect. Fără istov = fără încetare; nesfârșit, necurmat. – Din sl. istovŭ „adevărat”.

istov, ~ă [At: COD. VOR. 62/12 / A și: istov / V: ~u / Pl: ~uri, ~e / E: vsl истовъ „adevărat”] 1 av (Îvr; îf istovu) Adevărat. 2 av (Îvr; îf istovu) Exact. 3 av (Îvr; îf istovu) Amănunțit. 4 sn (Înv) Sfârșit. 5 sn (Înv) Capăt. 6-7 sn (Mol; îvr; îljv) De ~ sau cu tot ~ul (Care se face) până la sfârșit. 8-9 sn (Mol; îvr; îal) (În mod) desăvârșit. 10-11 sn (Mol; îvr; îal) (Care se face) pentru totdeauna. 12-13 sn (Mol; îvr; îal) (În mod) integral. 14 sn (Înv; îe) A bate de ~ A bate cumplit. 15 sn (Mol; îvr; îlav) Fără ~ Fără sfârșit. 16 sn (Înv) Moarte. 17-18 sn (Înv; îljv) De ~ (Care este) de moarte. 19 sn (Înv) Încheiere a unui cont Si: decontare, socoteală. 20 sn (Înv) Termen de plată. 21 sn (Înv) Sumă datorată.

ISTÓV s. n. (Popular și arhaizant, numai în loc. adv.) De istov = de tot, cu totul, complet, deplin, cu desăvîrșire. Însă trebuiesc strînse șinele și fiarele căruței noastre. Dac-o mai purtăm așa cum este, se hîrbuiește de istov. SADOVEANU, N. P. 96. Toată ființa lui se desfăcea încetișor, se topea de istov. VLAHUȚĂ, N. 64. M-am buimăcit de istov de-o bucată de vreme. ALECSANDRI, T. 693. Fără istov = fără încetare, nesfîrșit, necurmat. În vremea iernii așijderea, griji fără istov. SADOVEANU, A. L. 193. Ploaia șuroia necurmat în streșini, mărunt, fără istov. C. PETRESCU, A. R. 187.

ISTÓV n. înv. Parte cu care se termină sau se încheie ceva; sfârșit; capăt. ◊ De ~ în întregime; cu totul. Fără ~ fără încetare; necontenit. /<sl. istovu

istov (de) adv. cu totul: să-i omoare de istov NEGR. [Slav. ISTOVŬ, adevărat].

istóv n., pl. urĭ (vsl. istovŭ, adevărat, real). Vechĭ. Sfîrșit, încheĭere. Azĭ. Rar de istov, de tot, absolut: a nimici de istov. – Și cu istovu: vitele-s scăpate de boală cu istovu (Șez. 30, 197).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ISTÓV s. v. încheiere, sfârșit.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

istóv adv. – Cu totul, complet. Sl. istovŭ „adevărat” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Miklosich, Lexicon, 269; Cihac, II, 151; Tiktin; DAR). Sec. XVII, înv.Der. istov, s. n. (sfîrșit, extremitate, capăt; lichidare, sold; scadență; deces, sfîrșit); istovi, vb. (a termina, a sfîrși; a epuiza, a copleși; a omorî; a cheltui, a risipi; a lichida); istoveală, s. f. (epuizare, oboseală); istovitor, adj. (care istovește).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

istóv2, -ă, adj. (înv.) curat, adevărat, exact, precis; amănunțit.

istóv1, istóvuri, s.n. (înv.) 1. capăt, fine, sfârșit; (în loc. adj. și adv.) de istov = până la sfârșit, de tot, cu totul, gata, deplin, complet, cu desăvârșire, desăvârșit, definitiv, perfect, bine de tot; pentru totdeauna, pe vecie, de veci; fără istov = fără încetare, necurmat, nesfârșit, fără sfârșit. 2. pierzare, moarte; de istov = de moarte, de grație, mortal. 3. încheierea unui cont, socoteală, decontare. 4. termen de plată, achitare, lichidare, sumă scadentă.

Intrare: istov
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • istov
  • istovul
  • istovu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • istov
  • istovului
plural
vocativ singular
plural
istovu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

istov istovu

etimologie: