2 intrări

34 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

istorie sf [At: VARLAAM, C. 188/2 / A și: (înv) istorie / Pl: ~ii / E: lat historia] 1 Totalitate a evenimentelor referitoare la trecutul omenirii. 2 Povestire a evenimentelor importante, a trecutului și a evoluției unuia sau a mai multor popoare. 3 (Ccr) Scriere care conține o istorie (2). 4 Obiect de învățământ care studiază istoria (1-2). 5 Știință care studiază dezvoltarea treptată a societății omenești. 6 Povestire a faptelor din trecutul unei persoane remarcabile Si: biografie. 7 Totalitate a faptelor trecute din viața unui individ. 8 Povestire (documentată) a unei epoci sau a unui eveniment Cf monografie. 9 Știință care studiază dezvoltarea și schimbările succesive dintr-un anumit domeniu. 10-11 Relatare a unor fapte (imaginare, în formă literară, sau) reale, într-o desfășurare gradată Si: narațiune, povestire. 12 Povestire hazlie, glumeață Si: anecdotă. 13 Întâmplare. 14 Încurcătură. 15 (Înv; mpl) Atitudine afectată, plină de pretenții Si: fasoane, mofturi, nazuri. 16 (Înv; arg) Penis.

ISTÓRIE, istorii, s. f. 1. Proces de dezvoltare a fenomenelor naturii și societății. 2. Știință care studiază trecutul umanității și al societăților omenești cu scopul de a le reconstitui. ♦ (Concr.) Scriere conținând evenimente și fapte care se încadrează în această știință. 3. (Cu determinarea domeniului) Știință care studiază dezvoltarea și schimbările succesive dintr-un anumit domeniu. Istoria limbii. ♦ (Concr.) Lucrare care tratează probleme din aceste domenii. 4. Povestire, narațiune. 5. (Fam.) Întâmplare, pățanie. ♦ Poznă, încurcătură. – Din lat. historia, it. istoria. Cf. fr. histoire.

ISTÓRIE, istorii, s. f. 1. Proces de dezvoltare a fenomenelor naturii și societății. 2. Știință care studiază dezvoltarea complexă a societății, a unui popor etc. ♦ (Concr.) Scriere conținând evenimente și fapte care se încadrează în această știință. 3. (Cu determinarea domeniului) Știință care studiază dezvoltarea și schimbările succesive dintr-un anumit domeniu. Istoria limbii. ♦ (Concr.) Lucrare care tratează probleme din aceste domenii. 4. Povestire, narațiune. 5. (Fam.) întâmplare, pățanie. ♦ Poznă, încurcătură. – Din lat. historia, it. istoria. Cf. fr. histoire.

ISTÓRIE, istorii, s. f. 1. Proces de dezvoltare a oricărui fenomen în natură și în societate. 2. Știință care studiază dezvoltarea societății omenești în întreaga ei complexitate ca un proces unitar, contradictoriu, desfășurat pe baza unor legi obiective. Istoria R.P.R. se ocupă cu dezvoltarea societății omenești pe teritoriul patriei noastre, Republica Populară Romînă, începînd din vremurile cele mai îndepărtate, pînă azi. IST. R.P.R. 1. Întrebați dar istoria și veți ști ce sîntem, de unde venim și unde mergem. KOGĂLNICEANU, S. A. 45. Misia istoriei este a ne arăta, a ne demonstra această transformație continuă, această mișcare progresivă a omenirii, această dezvoltare a simtimentului și a minții omenești. BĂLCESCU, O. II 10. ♦ Scriere care conține fapte ca cele descrise mai sus; p. ext. obiectul de învățămînt respectiv. Cînd am ajuns, am găsit examenul pe la sfîrșit. Se cercetase istoria, geografia. NEGRUZZI, S. I 4. Istoria trebuie să fie, și a fost totdeauna, cartea de căpetenie a popoarelor, și fiecărui om îndeosebi; pentru că fiecare stare, fiecare profesie află în ea reguli de purtare, sfat la îndoirile sale, învățătură la neștiința sa, îndemn la slavă și la faptă bună. KOGĂLNICEANU, S. A. 49. 3. (Cu determinarea domeniului) Știință care are ca obiect studiul dezvoltării, schimbărilor succesive dintr-un anumit domeniu. Istoria literaturii.Un loc important în istoriografia romînă îl ocupă publicarea de documente și editarea cercetărilor în legătură cu istoria relațiilor economice, politice și culturale ruso-romîne. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 372, 5/3. 4. Povestire, poveste, narațiune. Vorbind și gîndindu-mă, parcă mă cobor pe niște cărări uitate în suflet, și parcă ici-colo se face lumină, și dintr-o dată ceva uitat se deslușește,și aceasta se numește o istorie veche. SADOVEANU, O. V. 92. Aș pune rămășag că istoria vieții d-tale a să ne facă să adormim. NEGRUZZI, S. I 245. 5. (Familiar) Întîmplare, pățanie; poznă, încurcătură. V. comedie2. Pe drum, la întoarcere, i-a povestit ea toată istoria, toate stăruințele și învîrtiturile unchiului. VLAHUȚĂ, O. A. III 16. își spuse istoria și ce păți. ISPIRESCU, L. 8. Să nu-l iei drept cine știe Și să faci vreo istorie. TEODORESCU, P. P. 597. – Accentuat și: (popular, 5) istoríe.

ISTÓRIE s.f. 1. Procesul obiectiv al dezvoltării fenomenelor în natură și în societate. 2. Știința care studiază dezvoltarea complexă a societății omenești, a unui popor, urmărind-o cronologic ca un proces unitar, desfășurat pe baza unor legi obiective; (p. ext.) știință care se ocupă cu studiul apariției și dezvoltării faptelor dintr-un anumit domeniu. ♦ Scriere care cuprinde expunerea critică a unor fapte istorice. 3. Povestire, narațiune. [Gen. -iei. / < lat., gr. historia].

ISTÓRIE s. f. 1. proces obiectiv al dezvoltării fenomenelor în natură și societate. 2. știință care studiază dezvoltarea societății omenești în întreaga ei complexitate. 3. știință care se ocupă cu studiul apariției și dezvoltării faptelor într-un anumit domeniu. ◊ expunerea critică a unor fapte istorice. 4. povestire, narațiune. 5. (fam.) întâmplare, pățanie; poznă. (< lat., gr. historia, it. istoria, după fr. histoire)

ISTÓRIE ~i f. 1) Proces de dezvoltare a fenomenelor din natură și din societate. 2) Perioadă a evoluției umane, posterioară preistoriei și protoistoriei cunoscută din documente scrise. 3) Știință care se ocupă cu studiul evoluției societății omenești și a legităților ei de dezvoltare. ~a antică. ~a contemporană.A intra în ~ a rămâne în memorie. 4) Știință care studiază succesiunea evoluției faptelor într-un anumit domeniu. ~a limbii. ~a teatrului. 5) Relatare succesivă a unor evenimente, fapte; povestire; narațiune. 6) fam. Întâmplare neprevăzută și impresionantă care intervine în viața cuiva; peripeție. [G.-D. istoriei; Sil. -ri-e] /<lat., gr. historia

istorie f. 1. povestire mincinoasă: astea sunt istorii; 2. pl. fam. ceremonii superflue, dificulțăți: a face prea multe istorii. [Gr. mod. ISTORÌA (în limba modernă cu sensul peiorativ)].

istòrie f. 1. narațiunea și aprețierea evenimentelor însemnate cari constituie vieața socială și religioasă, politică și militară, literară și științifică a umanității; ea trebuie să fie înainte de toate o operă de știință, dar și o operă de artă, întrucât un istoric mare cată să însuflețească ma terialele sale printr’o descriere plină de vieață și a da astfel narațiunii interesul unei acțiuni, fără însă a altera adevărul: istoria antică, medie (476-1453), modernă (1453-1815) și contemporană; 2. narațiune în genere; 3. descrierea lucrurilor naturei: istoria naturală a plantelor.

*istórie f. (lat. história, d. vgr. ῾istoria din *vidtoria, rudă cu lat. vidére, a vedea și germ. wissen, a ști). Narațiunea evenimentelor (întîmplărilor, faptelor) demne de ținut minte din vĭața popoarelor: Erodot e părintele istoriiĭ; istoria se împarte în veche, medie, noŭă și contemporană. Narațiunea întîmplărilor din vĭața unuĭ om: istoria luĭ Ștefan cel Mare. Narațiune de aventurĭ: copiilor le plac istoriile. V. poveste). Carte care cuprinde asemenea narațiunĭ: istoria luĭ Titu Liviŭ. Istoria naturală (a animalelor orĭ plantelor), descrierea lor, științele naturale. – Fam. și istoríe (după ngr.), povestire, întîmplare: să-țĭ spun toată istoria!

historia vt [At: DN3 / Pzi: ~iez / E: fr historier, it istoriare] (Liv) A orna cu desene sau cu picturi, reprezentând legende, scene istorice etc.

HISTORIÁ vb. I. tr. (Liv.) A orna cu desene sau cu picturi, reprezentând legende, scene istorice etc. [Pron. ri-a-, p.i. 3,6 -iază, var. istoria vb. I. / < fr. historier, it. istoriare].

ISTORIÁ vb. I. v. historia.

HISTORIÁ vb. tr. a orna cu desene sau picturi (legende, scene istorice). (< fr. historier)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

istórie (-ri-e) s. f., art. istória (-ri-a), g.-d. art. istóriei; pl. istórii, art. istóriile (-ri-i-)

istórie s. f. (sil. -ri-e), art. istória (sil. -ri-a), g.-d. art. istóriei; pl. istórii, art. istóriile (sil. -ri-i-)

historiá vb., ind. prez. 3 sg. historiáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ISTÓRIE s. v. narațiune.

ISTÓRIE s. v. încurcătură, întâmplare, pățanie, peripeție, poznă.

arată toate definițiile

Intrare: istorie
  • silabație: -ri-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • istorie
  • istoria
plural
  • istorii
  • istoriile
genitiv-dativ singular
  • istorii
  • istoriei
plural
  • istorii
  • istoriilor
vocativ singular
plural
Intrare: historia
verb (VT211)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • historia
  • historiere
  • historiat
  • historiatu‑
  • historiind
  • historiindu‑
singular plural
  • historia
  • historiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • historiez
(să)
  • historiez
  • historiam
  • historiai
  • historiasem
a II-a (tu)
  • historiezi
(să)
  • historiezi
  • historiai
  • historiași
  • historiaseși
a III-a (el, ea)
  • historia
(să)
  • historieze
  • historia
  • historie
  • historiase
plural I (noi)
  • historiem
(să)
  • historiem
  • historiam
  • historiarăm
  • historiaserăm
  • historiasem
a II-a (voi)
  • historiați
(să)
  • historiați
  • historiați
  • historiarăți
  • historiaserăți
  • historiaseți
a III-a (ei, ele)
  • historia
(să)
  • historieze
  • historiau
  • historia
  • historiaseră
verb (VT211)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • istoria
  • istoriere
  • istoriat
  • istoriatu‑
  • istoriind
  • istoriindu‑
singular plural
  • istoria
  • istoriați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • istoriez
(să)
  • istoriez
  • istoriam
  • istoriai
  • istoriasem
a II-a (tu)
  • istoriezi
(să)
  • istoriezi
  • istoriai
  • istoriași
  • istoriaseși
a III-a (el, ea)
  • istoria
(să)
  • istorieze
  • istoria
  • istorie
  • istoriase
plural I (noi)
  • istoriem
(să)
  • istoriem
  • istoriam
  • istoriarăm
  • istoriaserăm
  • istoriasem
a II-a (voi)
  • istoriați
(să)
  • istoriați
  • istoriați
  • istoriarăți
  • istoriaserăți
  • istoriaseți
a III-a (ei, ele)
  • istoria
(să)
  • istorieze
  • istoriau
  • istoria
  • istoriaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

istorie

  • 1. Proces de dezvoltare a fenomenelor naturii și societății.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. Știință care studiază trecutul umanității și al societăților omenești cu scopul de a le reconstitui.
    surse: DEX '09 DLRLC DN 3 exemple
    exemple
    • Istoria R.P.R. se ocupă cu dezvoltarea societății omenești pe teritoriul patriei noastre, Republica Populară Romînă, începînd din vremurile cele mai îndepărtate, pînă azi. IST. R.P.R. 1.
      surse: DLRLC
    • Întrebați dar istoria și veți ști ce sîntem, de unde venim și unde mergem. KOGĂLNICEANU, S. A. 45.
      surse: DLRLC
    • Misia istoriei este a ne arăta, a ne demonstra această transformație continuă, această mișcare progresivă a omenirii, această dezvoltare a simtimentului și a minții omenești. BĂLCESCU, O. II 10.
      surse: DLRLC
    • 2.1. concretizat Scriere conținând evenimente și fapte care se încadrează în această știință.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Istoria trebuie să fie, și a fost totdeauna, cartea de căpetenie a popoarelor, și fiecărui om îndeosebi; pentru că fiecare stare, fiecare profesie află în ea reguli de purtare, sfat la îndoirile sale, învățătură la neștiința sa, îndemn la slavă și la faptă bună. KOGĂLNICEANU, S. A. 49.
        surse: DLRLC
      • 2.1.1. prin extensiune Obiectul de învățământ respectiv.
        surse: DLRLC un exemplu
        exemple
        • Cînd am ajuns, am găsit examenul pe la sfîrșit. Se cercetase istoria, geografia. NEGRUZZI, S. I 4.
          surse: DLRLC
    • 2.2. Expunerea critică a unor fapte istorice.
      surse: MDN '00
  • 3. (Cu determinarea domeniului) Știință care studiază dezvoltarea și schimbările succesive dintr-un anumit domeniu.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Istoria limbii. Istoria literaturii.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • Un loc important în istoriografia romînă îl ocupă publicarea de documente și editarea cercetărilor în legătură cu istoria relațiilor economice, politice și culturale ruso-romîne. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 372, 5/3.
      surse: DLRLC
    • 3.1. concretizat Lucrare care tratează probleme din aceste domenii.
      surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • exemple
    • Vorbind și gîndindu-mă, parcă mă cobor pe niște cărări uitate în suflet, și parcă ici-colo se face lumină, și dintr-o dată ceva uitat se deslușește, – și aceasta se numește o istorie veche. SADOVEANU, O. V. 92.
      surse: DLRLC
    • Aș pune rămășag că istoria vieții d-tale a să ne facă să adormim. NEGRUZZI, S. I 245.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Pe drum, la întoarcere, i-a povestit ea toată istoria, toate stăruințele și învîrtiturile unchiului. VLAHUȚĂ, O. A. III 16.
      surse: DLRLC
    • își spuse istoria și ce păți. ISPIRESCU, L. 8.
      surse: DLRLC
  • comentariu popular Accentuat și: istorie (numai pentru sensul (5.).
    surse: DLRLC

etimologie: