2 intrări

23 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IRITÁRE, iritări, s. f. Acțiunea de a (se) irita și rezultatul ei; enervare, iritație. – V. irita.

IRITÁRE, iritări, s. f. Acțiunea de a (se) irita și rezultatul ei; enervare, iritație. – V. irita.

iritare sf [At: CARAGIALE, T. I, ap. DA ms / Pl: ~tări / E: irita] 1 Stare de enervare, de surescitare nervoasă Si: iritație (1). 2 Congestie ușoară sau inflamație (dureroasă) a unui organ, a pielii etc. Si: iritație (2).

IRITÁRE, iritări, s. f. Acțiunea de a (se) irita și rezultatul ei; enervare, izbucnire de mînie trecătoare. Iritarea dumitale este... explicabilă. GALAN, Z. R. 357.

IRITÁRE s.f. Acțiunea de a (se) irita și rezultatul ei; enervare; iritație. [< irita].

IRITÁ, irít, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) enerva, a (se) înfuria. 2. A (se) produce o ușoară congestie sau o inflamație dureroasă. – Din fr. irriter, lat. irritare.

IRITÁ, irít, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) enerva, a (se) înfuria. 2. A (se) produce o ușoară congestie sau o inflamație dureroasă. – Din fr. irriter, lat. irritare.

irita vtr [At: SLAVICI, N. II, 35 / Pzi: irit / E: fr irriter, lat irritare] 1-2 A (se) înfuria. 3-4 A (se) produce o ușoară congestie sau o inflamație dureroasă.

IRITÁ, irít, vb. I. 1. Refl. A se supăra, a se mînia. Lasă-l... nu te mai irita. SLAVICI, O. I 389. S-a iritat așa de grozav din ceartă, încît i-a venit un fel de-necăciune. CARAGIALE, P. 22. ◊ Tranz. Zgomotul îl irită peste măsură. 2. Tranz. A stingheri funcțiunea unui organ, a produce o ușoară congestie sau inflamație. Din cînd în cînd ridică ochii roșii Umflați și iritați de fum. CAMIL PETRESCU, V. 100.

IRITÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) supăra, a (se) mânia. 2. tr. A produce o congestie, o inflamație ușoară. [P.i. irít. / < fr. irriter, it., lat. irritare].

IRITÁ vb. I. tr., refl. a (se) enerva, a (se) supăra. II. tr. a produce o congestie, o inflamație ușoară. (< fr. /s’/irriter, lat. irritare)

A SE IRITÁ mă irít intranz. 1) A deveni din ce în ce mai nervos; a se enerva. 2) (despre țesuturi, organe etc.) A ajunge în stare de iritație. /<fr. irriter, lat. irritare

A IRITÁ irít tranz. A face să se irite; a enerva. /<fr. irriter, lat. irritare

irità v. 1. a se aprinde de mânie; 2. a întărâta foarte: a irita nervii; 3. Med. a cauza durere într’un organ.

*irít și -éz, a v. tr. (lat. irrito, -áre, din hirritare, rudă cu hirrire, a hîrîi. V. întărît). Supăr, înfuriĭ: vorba asta l-a iritat. Excit (ațîț) tare: a irita poftele. Med. Inflamez puțin: bronchiile bolnavuluĭ îs iritate.

*iritațiúne f. (lat. irritátio, -ónis). Acțiunea de a irita. Starea uneĭ persoane iritate, unuĭ organ iritat. – Și -áție și -áre.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

iritare s. f., g.-d. art. iritării; pl. iritări

iritáre s. f., g.-d. art. iritării; pl. iritări

irita (a ~) vb., ind. prez. 3 iri

iritá vb., ind. prez. 1 sg. irít, 3 sg. și pl. irítă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

IRITÁRE s. 1. v. inflamare. 2. v. enervare. 3. v. nervozitate.

IRITARE s. 1. (MED.) congestionare, inflamare, inflamație, obrinteală, obrintire, obrintit, obrintitură, umflare, (reg.) bobotire. (~ unei plăgi.) 2. agasare, enervare, plictisire, sîcîială, sîcîire, (livr.) tracasare, (pop.) zădărîre. (~ cuiva cu tot felul de fleacuri.) 3. enervare, irascibilitate, iritabilitate, iritație, necaz, nervozitate, supărare, surescitabilitate, surescitare, (pop.) năduf. (Stare de ~ trecătoare.)

IRITÁ vb. 1. v. inflama. 2. v. enerva.

IRITA vb. 1. (MED.) a (se) congestiona, a (se) inflama, a (se) obrinti, (reg.) a (se) boboti. (Plaga s-a ~.) 2. a agasa, a enerva, a indispune, a necăji, a plictisi, a sîcîi, a supăra, (livr.) ia tracasa, (pop.) a ciudi, a zădărî, (reg.) a zăhătui, (Mold.) a chihăi, (Ban.) a zăgălui, (Mold. și Bucov.) a zăhăi, (înv.) a scîrbi, (pop. fig.) a ardeia, (reg. fig.) a scociorî. (Îl ~ cu insistențele.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

IRITARE. Subst. Iritare, iritație, enervare, exasperare; excitare, surescitare, surescitație, supărare, necăjire, ațîțare, întăritare, iritabilitate, irascibilitate, nervozitate, mînie, furie. Neliniște, nerăbdare, tensiune (fig.), agitație, impaciență (livr.); febrilitate (fig.), înfrigurare. Cicăleală, cicălire, pisălogeală (fam.), pisăgeală (fam.), sîcîială, șicană, șicanare. Ceartă, gîlceavă (pop.), sfadă (pop.), sfădălie (reg.); arțag (pop. și fam.), țîfnă (pop.). Certăreț, gîlcevitor (pop.), sfadnic (pop.). Adj. Iritat, enervat, exasperat, surescitat, supărat, necăjit, mîniat, înfuriat, întărîtat, ațîțat, cu capsa pusă, scos din fire; neliniștit, agitat (fig.), febril (fig.), înfrigurat (fig.), impacient (livr.). Iritabil, irascibil, surescitabil, nervos, nevricos (fam.), supărăcios, necăjicios (înv. și reg.), mînios, furios, furibund, nestăpînit, repezit. Certăreț, arțăgos (pop. și fam.), țîfnos (pop.), gîlcevitor (pop.), sfădăuș (reg.). Iritant, enervant, exasperant, înnebunitor, surescitant, agasant, supărător, cicălitor, sîcîitor, șicanator. Vb. A fi iritat, a fi enervat. A se irita, a se enerva, a se supăra, a se necăji, a se mînia, a se înfuria, a-și ieși din fire, a-și ieși din țîțîni (balamale), a-i sări țandăra, a-i sări muștarul, a-și pierde sărita, a-și pierde cumpătul, a se neliniști, a se agita (fig.), a se impacienta (livr.). A irita, a enerva, a exaspera, a surescita, a supăra, a necăji, a întărîta, a mînia, a înfuria, a pune nervii la încercare, a scoate din sărite, a scoate din pepeni (din țîțîni, din fire, din răbdări), a călca (cuiva) pe nervi. A cicăli, a sîcîi, a șicana, a pisălogi (fam.), a pisa (fig.), a pisăgi (fam.), a dondăni (pop., rar), a cetera (reg., fig.), a nu lăsa în pace, a bate la cap. A se certa, a se gîlcevi (pop.), a se sfădi (pop.). V. ceartă, mînie, neliniște, nestăpînire, supărare, temperament.

Intrare: iritare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iritare
  • iritarea
plural
  • iritări
  • iritările
genitiv-dativ singular
  • iritări
  • iritării
plural
  • iritări
  • iritărilor
vocativ singular
plural
Intrare: irita
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • irita
  • iritare
  • iritat
  • iritatu‑
  • iritând
  • iritându‑
singular plural
  • iri
  • iritați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • irit
(să)
  • irit
  • iritam
  • iritai
  • iritasem
a II-a (tu)
  • iriți
(să)
  • iriți
  • iritai
  • iritași
  • iritaseși
a III-a (el, ea)
  • iri
(să)
  • irite
  • irita
  • irită
  • iritase
plural I (noi)
  • irităm
(să)
  • irităm
  • iritam
  • iritarăm
  • iritaserăm
  • iritasem
a II-a (voi)
  • iritați
(să)
  • iritați
  • iritați
  • iritarăți
  • iritaserăți
  • iritaseți
a III-a (ei, ele)
  • iri
(să)
  • irite
  • iritau
  • irita
  • iritaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

iritare, iritărisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi irita DEX '09 DEX '98 DN

irita, iritverb

  • 1. A (se) enerva, a (se) înfuria. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Lasă-l... nu te mai irita. SLAVICI, O. I 389. DLRLC
    • format_quote S-a iritat așa de grozav din ceartă, încît i-a venit un fel de-necăciune. CARAGIALE, P. 22. DLRLC
    • format_quote Zgomotul îl irită peste măsură. DLRLC
  • 2. A (se) produce o ușoară congestie sau o inflamație dureroasă. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: inflama
    • format_quote Din cînd în cînd ridică ochii roșii Umflați și iritați de fum. CAMIL PETRESCU, V. 100. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.