2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IRITÁRE, iritări, s. f. Acțiunea de a (se) irita și rezultatul ei; enervare, iritație. – V. irita.

IRITÁRE, iritări, s. f. Acțiunea de a (se) irita și rezultatul ei; enervare, iritație. – V. irita.

iritare sf [At: CARAGIALE, T. I, ap. DA ms / Pl: ~tări / E: irita] 1 Stare de enervare, de surescitare nervoasă Si: iritație (1). 2 Congestie ușoară sau inflamație (dureroasă) a unui organ, a pielii etc. Si: iritație (2).

IRITÁRE, iritări, s. f. Acțiunea de a (se) irita și rezultatul ei; enervare, izbucnire de mînie trecătoare. Iritarea dumitale este... explicabilă. GALAN, Z. R. 357.

IRITÁRE s.f. Acțiunea de a (se) irita și rezultatul ei; enervare; iritație. [< irita].

IRITÁ, irít, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) enerva, a (se) înfuria. 2. A (se) produce o ușoară congestie sau o inflamație dureroasă. – Din fr. irriter, lat. irritare.

IRITÁ, irít, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) enerva, a (se) înfuria. 2. A (se) produce o ușoară congestie sau o inflamație dureroasă. – Din fr. irriter, lat. irritare.

irita vtr [At: SLAVICI, N. II, 35 / Pzi: irit / E: fr irriter, lat irritare] 1-2 A (se) înfuria. 3-4 A (se) produce o ușoară congestie sau o inflamație dureroasă.

IRITÁ, irít, vb. I. 1. Refl. A se supăra, a se mînia. Lasă-l... nu te mai irita. SLAVICI, O. I 389. S-a iritat așa de grozav din ceartă, încît i-a venit un fel de-necăciune. CARAGIALE, P. 22. ◊ Tranz. Zgomotul îl irită peste măsură. 2. Tranz. A stingheri funcțiunea unui organ, a produce o ușoară congestie sau inflamație. Din cînd în cînd ridică ochii roșii Umflați și iritați de fum. CAMIL PETRESCU, V. 100.

IRITÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) supăra, a (se) mânia. 2. tr. A produce o congestie, o inflamație ușoară. [P.i. irít. / < fr. irriter, it., lat. irritare].

IRITÁ vb. I. tr., refl. a (se) enerva, a (se) supăra. II. tr. a produce o congestie, o inflamație ușoară. (< fr. /s’/irriter, lat. irritare)

A SE IRITÁ mă irít intranz. 1) A deveni din ce în ce mai nervos; a se enerva. 2) (despre țesuturi, organe etc.) A ajunge în stare de iritație. /<fr. irriter, lat. irritare

A IRITÁ irít tranz. A face să se irite; a enerva. /<fr. irriter, lat. irritare

irità v. 1. a se aprinde de mânie; 2. a întărâta foarte: a irita nervii; 3. Med. a cauza durere într’un organ.

*irít și -éz, a v. tr. (lat. irrito, -áre, din hirritare, rudă cu hirrire, a hîrîi. V. întărît). Supăr, înfuriĭ: vorba asta l-a iritat. Excit (ațîț) tare: a irita poftele. Med. Inflamez puțin: bronchiile bolnavuluĭ îs iritate.

*iritațiúne f. (lat. irritátio, -ónis). Acțiunea de a irita. Starea uneĭ persoane iritate, unuĭ organ iritat. – Și -áție și -áre.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

iritáre s. f., g.-d. art. iritắrii; pl. iritắri

iritáre s. f., g.-d. art. iritării; pl. iritări

iritá (a ~) vb., ind. prez. 3 irítă

iritá vb., ind. prez. 1 sg. irít, 3 sg. și pl. irítă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

IRITÁRE s. 1. v. inflamare. 2. v. enervare. 3. v. nervozitate.

IRITARE s. 1. (MED.) congestionare, inflamare, inflamație, obrinteală, obrintire, obrintit, obrintitură, umflare, (reg.) bobotire. (~ unei plăgi.) 2. agasare, enervare, plictisire, sîcîială, sîcîire, (livr.) tracasare, (pop.) zădărîre. (~ cuiva cu tot felul de fleacuri.) 3. enervare, irascibilitate, iritabilitate, iritație, necaz, nervozitate, supărare, surescitabilitate, surescitare, (pop.) năduf. (Stare de ~ trecătoare.)

arată toate definițiile

Intrare: iritare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iritare
  • iritarea
plural
  • iritări
  • iritările
genitiv-dativ singular
  • iritări
  • iritării
plural
  • iritări
  • iritărilor
vocativ singular
plural
Intrare: irita
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • irita
  • iritare
  • iritat
  • iritatu‑
  • iritând
  • iritându‑
singular plural
  • iri
  • iritați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • irit
(să)
  • irit
  • iritam
  • iritai
  • iritasem
a II-a (tu)
  • iriți
(să)
  • iriți
  • iritai
  • iritași
  • iritaseși
a III-a (el, ea)
  • iri
(să)
  • irite
  • irita
  • irită
  • iritase
plural I (noi)
  • irităm
(să)
  • irităm
  • iritam
  • iritarăm
  • iritaserăm
  • iritasem
a II-a (voi)
  • iritați
(să)
  • iritați
  • iritați
  • iritarăți
  • iritaserăți
  • iritaseți
a III-a (ei, ele)
  • iri
(să)
  • irite
  • iritau
  • irita
  • iritaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

iritare

etimologie:

  • vezi irita
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

irita

  • 1. A (se) enerva, a (se) înfuria.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: enerva mânia supăra înfuria 3 exemple
    exemple
    • Lasă-l... nu te mai irita. SLAVICI, O. I 389.
      surse: DLRLC
    • S-a iritat așa de grozav din ceartă, încît i-a venit un fel de-necăciune. CARAGIALE, P. 22.
      surse: DLRLC
    • Zgomotul îl irită peste măsură.
      surse: DLRLC
  • 2. A (se) produce o ușoară congestie sau o inflamație dureroasă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: inflama un exemplu
    exemple
    • Din cînd în cînd ridică ochii roșii Umflați și iritați de fum. CAMIL PETRESCU, V. 100.
      surse: DLRLC

etimologie: