3 intrări

30 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IRITÁ, irít, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) enerva, a (se) înfuria. 2. A (se) produce o ușoară congestie sau o inflamație dureroasă. – Din fr. irriter, lat. irritare.

IRITÁ, irít, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) enerva, a (se) înfuria. 2. A (se) produce o ușoară congestie sau o inflamație dureroasă. – Din fr. irriter, lat. irritare.

irita vtr [At: SLAVICI, N. II, 35 / Pzi: irit / E: fr irriter, lat irritare] 1-2 A (se) înfuria. 3-4 A (se) produce o ușoară congestie sau o inflamație dureroasă.

IRITÁ, irít, vb. I. 1. Refl. A se supăra, a se mînia. Lasă-l... nu te mai irita. SLAVICI, O. I 389. S-a iritat așa de grozav din ceartă, încît i-a venit un fel de-necăciune. CARAGIALE, P. 22. ◊ Tranz. Zgomotul îl irită peste măsură. 2. Tranz. A stingheri funcțiunea unui organ, a produce o ușoară congestie sau inflamație. Din cînd în cînd ridică ochii roșii Umflați și iritați de fum. CAMIL PETRESCU, V. 100.

IRITÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) supăra, a (se) mânia. 2. tr. A produce o congestie, o inflamație ușoară. [P.i. irít. / < fr. irriter, it., lat. irritare].

IRITÁ vb. I. tr., refl. a (se) enerva, a (se) supăra. II. tr. a produce o congestie, o inflamație ușoară. (< fr. /s’/irriter, lat. irritare)

A SE IRITÁ mă irít intranz. 1) A deveni din ce în ce mai nervos; a se enerva. 2) (despre țesuturi, organe etc.) A ajunge în stare de iritație. /<fr. irriter, lat. irritare

A IRITÁ irít tranz. A face să se irite; a enerva. /<fr. irriter, lat. irritare

irità v. 1. a se aprinde de mânie; 2. a întărâta foarte: a irita nervii; 3. Med. a cauza durere într’un organ.

IRÍTĂ, irite, s. f. Inflamație a irisului, care se manifestă prin dureri locale, imposibilitate de a suporta lumina, prin contracția pupilei, decolorarea irisului etc. – Din fr. iritis.

IRÍTĂ, irite, s. f. Inflamație a irisului, care se manifestă prin dureri locale, imposibilitate de a suporta lumina, prin contracția pupilei, decolorarea irisului etc. – Din fr. iritis.

ieriță sf [At: ANON. CAR. / V: ir~ / Pl: ~țe / E: bg ерица] (Bot; reg) 1 Grâu de primăvară. 2 (Înv) Grâu de vară, mic și roșiatic. 3 (Îf ir~) Torțel (Cuscuta europaea).

iri sf [At: DEX / Pl: ~te / E: fr iritis] (Med) Inflamație a irisului, care se manifestă prin dureri locale, imposibilitate de a suporta lumina, prin contracția pupilei, decolorarea irisului etc.

IRÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a irisului. [Cf. fr. iritis, it. irite].

IRÍTĂ s. f. inflamație a irisului (I, 2). (< fr. iritis)

eriță (ieriță) f. grâu de primăvară. [Bulg. ERIȚĂ].

iriță f. grâu roșu de vară. [Rus. ĬARIȚA, din IARŬ, primăvară].

*irít și -éz, a v. tr. (lat. irrito, -áre, din hirritare, rudă cu hirrire, a hîrîi. V. întărît). Supăr, înfuriĭ: vorba asta l-a iritat. Excit (ațîț) tare: a irita poftele. Med. Inflamez puțin: bronchiile bolnavuluĭ îs iritate.

íriță f., pl. e (rus. sîrb. ĭárica, grîŭ de vară). Unde? Tortel.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

irita (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. irit, 2 sg. iriți, 3 iri; conj. prez. 1 sg. să irit, 3 să irite

irita (a ~) vb., ind. prez. 3 iri

iritá vb., ind. prez. 1 sg. irít, 3 sg. și pl. irítă

iri s. f., g.-d. art. iritei; pl. irite

iri s. f., g.-d. art. iritei; pl. irite

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

IRITÁ vb. 1. v. inflama. 2. v. enerva.

IRITA vb. 1. (MED.) a (se) congestiona, a (se) inflama, a (se) obrinti, (reg.) a (se) boboti. (Plaga s-a ~.) 2. a agasa, a enerva, a indispune, a necăji, a plictisi, a sîcîi, a supăra, (livr.) ia tracasa, (pop.) a ciudi, a zădărî, (reg.) a zăhătui, (Mold.) a chihăi, (Ban.) a zăgălui, (Mold. și Bucov.) a zăhăi, (înv.) a scîrbi, (pop. fig.) a ardeia, (reg. fig.) a scociorî. (Îl ~ cu insistențele.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

iríță s. f.1. Varietate de grîu timpuriu. – 2. Cuscută, cuscuta-inului (Cuscuta europaea). – Var. ieriță. Sl. jarica, erica (Cihac, II, 149; Conev 47; Drăganu, Dacor., V, 328), cf. bg., slov., cr., rus. jarica, pol. jarzyca. Sensul al doilea este rezultat al unei confuzii cu iniță. Aceleiași rădăcini sl. îi aparține ghircă (var. hircă, ircă), s. f. (varietate de grîu timpuriu, Triticum durum), din sl. jarka, rus., rut. girka. Ariuș, adj. (timpuriu, se spune în Olt. și Banat despre anumite varietăți de mere), pe care Drăganu, Dacor., V, 328, îl derivă din sb. jaruch „timpuriu”, pare a fi suferit în fonetism influența mag. erös „tare”, de unde provine și iriș, adv. (Trans., mult, considerabil).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ieríță (iriță), s.f. (reg.) grâu de primăvară sau vară, mărunt sau roșu.

iríță s.f. (reg.) 1. torțel, cuscută, iniță. 2. grâu roșu de vară.

Intrare: irita
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • irita
  • iritare
  • iritat
  • iritatu‑
  • iritând
  • iritându‑
singular plural
  • iri
  • iritați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • irit
(să)
  • irit
  • iritam
  • iritai
  • iritasem
a II-a (tu)
  • iriți
(să)
  • iriți
  • iritai
  • iritași
  • iritaseși
a III-a (el, ea)
  • iri
(să)
  • irite
  • irita
  • irită
  • iritase
plural I (noi)
  • irităm
(să)
  • irităm
  • iritam
  • iritarăm
  • iritaserăm
  • iritasem
a II-a (voi)
  • iritați
(să)
  • iritați
  • iritați
  • iritarăți
  • iritaserăți
  • iritaseți
a III-a (ei, ele)
  • iri
(să)
  • irite
  • iritau
  • irita
  • iritaseră
Intrare: ieriță
ieriță
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iriță
  • irița
plural
genitiv-dativ singular
  • irițe
  • iriței
plural
vocativ singular
plural
Intrare: irită
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iri
  • irita
plural
  • irite
  • iritele
genitiv-dativ singular
  • irite
  • iritei
plural
  • irite
  • iritelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

irita, iritverb

  • 1. A (se) enerva, a (se) înfuria. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Lasă-l... nu te mai irita. SLAVICI, O. I 389. DLRLC
    • format_quote S-a iritat așa de grozav din ceartă, încît i-a venit un fel de-necăciune. CARAGIALE, P. 22. DLRLC
    • format_quote Zgomotul îl irită peste măsură. DLRLC
  • 2. A (se) produce o ușoară congestie sau o inflamație dureroasă. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: inflama
    • format_quote Din cînd în cînd ridică ochii roșii Umflați și iritați de fum. CAMIL PETRESCU, V. 100. DLRLC
etimologie:

iri, iritesubstantiv feminin

  • 1. Inflamație a irisului, care se manifestă prin dureri locale, imposibilitate de a suporta lumina, prin contracția pupilei, decolorarea irisului etc. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.