3 intrări

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

irita vtr [At: SLAVICI, N. II, 35 / Pzi: irit / E: fr irriter, lat irritare] 1-2 A (se) înfuria. 3-4 A (se) produce o ușoară congestie sau o inflamație dureroasă.

IRITÁ, irít, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) enerva, a (se) înfuria. 2. A (se) produce o ușoară congestie sau o inflamație dureroasă. – Din fr. irriter, lat. irritare.

IRITÁ, irít, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) enerva, a (se) înfuria. 2. A (se) produce o ușoară congestie sau o inflamație dureroasă. – Din fr. irriter, lat. irritare.

IRITÁ, irít, vb. I. 1. Refl. A se supăra, a se mînia. Lasă-l... nu te mai irita. SLAVICI, O. I 389. S-a iritat așa de grozav din ceartă, încît i-a venit un fel de-necăciune. CARAGIALE, P. 22. ◊ Tranz. Zgomotul îl irită peste măsură. 2. Tranz. A stingheri funcțiunea unui organ, a produce o ușoară congestie sau inflamație. Din cînd în cînd ridică ochii roșii Umflați și iritați de fum. CAMIL PETRESCU, V. 100.

IRITÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) supăra, a (se) mânia. 2. tr. A produce o congestie, o inflamație ușoară. [P.i. irít. / < fr. irriter, it., lat. irritare].

IRITÁ vb. I. tr., refl. a (se) enerva, a (se) supăra. II. tr. a produce o congestie, o inflamație ușoară. (< fr. /s’/irriter, lat. irritare)

A SE IRITÁ mă irít intranz. 1) A deveni din ce în ce mai nervos; a se enerva. 2) (despre țesuturi, organe etc.) A ajunge în stare de iritație. /<fr. irriter, lat. irritare

A IRITÁ irít tranz. A face să se irite; a enerva. /<fr. irriter, lat. irritare

irità v. 1. a se aprinde de mânie; 2. a întărâta foarte: a irita nervii; 3. Med. a cauza durere într’un organ.

ieriță sf [At: ANON. CAR. / V: ir~ / Pl: ~țe / E: bg ерица] (Bot; reg) 1 Grâu de primăvară. 2 (Înv) Grâu de vară, mic și roșiatic. 3 (Îf ir~) Torțel (Cuscuta europaea).

iri sf [At: DEX / Pl: ~te / E: fr iritis] (Med) Inflamație a irisului, care se manifestă prin dureri locale, imposibilitate de a suporta lumina, prin contracția pupilei, decolorarea irisului etc.

IRÍTĂ, irite, s. f. Inflamație a irisului, care se manifestă prin dureri locale, imposibilitate de a suporta lumina, prin contracția pupilei, decolorarea irisului etc. – Din fr. iritis.

IRÍTĂ, irite, s. f. Inflamație a irisului, care se manifestă prin dureri locale, imposibilitate de a suporta lumina, prin contracția pupilei, decolorarea irisului etc. – Din fr. iritis.

IRÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a irisului. [Cf. fr. iritis, it. irite].

IRÍTĂ s. f. inflamație a irisului (I, 2). (< fr. iritis)

eriță (ieriță) f. grâu de primăvară. [Bulg. ERIȚĂ].

iriță f. grâu roșu de vară. [Rus. ĬARIȚA, din IARŬ, primăvară].

*irít și -éz, a v. tr. (lat. irrito, -áre, din hirritare, rudă cu hirrire, a hîrîi. V. întărît). Supăr, înfuriĭ: vorba asta l-a iritat. Excit (ațîț) tare: a irita poftele. Med. Inflamez puțin: bronchiile bolnavuluĭ îs iritate.

íriță f., pl. e (rus. sîrb. ĭárica, grîŭ de vară). Unde? Tortel.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

iritá (a ~) vb., ind. prez. 3 irítă

arată toate definițiile

Intrare: irita
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • irita
  • iritare
  • iritat
  • iritatu‑
  • iritând
  • iritându‑
singular plural
  • iri
  • iritați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • irit
(să)
  • irit
  • iritam
  • iritai
  • iritasem
a II-a (tu)
  • iriți
(să)
  • iriți
  • iritai
  • iritași
  • iritaseși
a III-a (el, ea)
  • iri
(să)
  • irite
  • irita
  • irită
  • iritase
plural I (noi)
  • irităm
(să)
  • irităm
  • iritam
  • iritarăm
  • iritaserăm
  • iritasem
a II-a (voi)
  • iritați
(să)
  • iritați
  • iritați
  • iritarăți
  • iritaserăți
  • iritaseți
a III-a (ei, ele)
  • iri
(să)
  • irite
  • iritau
  • irita
  • iritaseră
Intrare: ieriță
ieriță
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iriță
  • irița
plural
genitiv-dativ singular
  • irițe
  • iriței
plural
vocativ singular
plural
Intrare: irită
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iri
  • irita
plural
  • irite
  • iritele
genitiv-dativ singular
  • irite
  • iritei
plural
  • irite
  • iritelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

irita

  • 1. A (se) enerva, a (se) înfuria.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: enerva mânia supăra înfuria 3 exemple
    exemple
    • Lasă-l... nu te mai irita. SLAVICI, O. I 389.
      surse: DLRLC
    • S-a iritat așa de grozav din ceartă, încît i-a venit un fel de-necăciune. CARAGIALE, P. 22.
      surse: DLRLC
    • Zgomotul îl irită peste măsură.
      surse: DLRLC
  • 2. A (se) produce o ușoară congestie sau o inflamație dureroasă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: inflama un exemplu
    exemple
    • Din cînd în cînd ridică ochii roșii Umflați și iritați de fum. CAMIL PETRESCU, V. 100.
      surse: DLRLC

etimologie: