3 intrări

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

irita vtr [At: SLAVICI, N. II, 35 / Pzi: irit / E: fr irriter, lat irritare] 1-2 A (se) înfuria. 3-4 A (se) produce o ușoară congestie sau o inflamație dureroasă.

IRITÁ, irít, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) enerva, a (se) înfuria. 2. A (se) produce o ușoară congestie sau o inflamație dureroasă. – Din fr. irriter, lat. irritare.

IRITÁ, irít, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) enerva, a (se) înfuria. 2. A (se) produce o ușoară congestie sau o inflamație dureroasă. – Din fr. irriter, lat. irritare.

IRITÁ, irít, vb. I. 1. Refl. A se supăra, a se mînia. Lasă-l... nu te mai irita. SLAVICI, O. I 389. S-a iritat așa de grozav din ceartă, încît i-a venit un fel de-necăciune. CARAGIALE, P. 22. ◊ Tranz. Zgomotul îl irită peste măsură. 2. Tranz. A stingheri funcțiunea unui organ, a produce o ușoară congestie sau inflamație. Din cînd în cînd ridică ochii roșii Umflați și iritați de fum. CAMIL PETRESCU, V. 100.

iritá (a ~) vb., ind. prez. 3 irítă

IRITÁ vb. 1. v. inflama. 2. v. enerva.

IRITÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) supăra, a (se) mânia. 2. tr. A produce o congestie, o inflamație ușoară. [P.i. irít. / < fr. irriter, it., lat. irritare].

IRITÁ vb. I. tr., refl. a (se) enerva, a (se) supăra. II. tr. a produce o congestie, o inflamație ușoară. (< fr. /s’/irriter, lat. irritare)

A SE IRITÁ mă irít intranz. 1) A deveni din ce în ce mai nervos; a se enerva. 2) (despre țesuturi, organe etc.) A ajunge în stare de iritație. /<fr. irriter, lat. irritare

A IRITÁ irít tranz. A face să se irite; a enerva. /<fr. irriter, lat. irritare

irità v. 1. a se aprinde de mânie; 2. a întărâta foarte: a irita nervii; 3. Med. a cauza durere într’un organ.

ieriță sf [At: ANON. CAR. / V: ir~ / Pl: ~țe / E: bg ерица] (Bot; reg) 1 Grâu de primăvară. 2 (Înv) Grâu de vară, mic și roșiatic. 3 (Îf ir~) Torțel (Cuscuta europaea).

iri sf [At: DEX / Pl: ~te / E: fr iritis] (Med) Inflamație a irisului, care se manifestă prin dureri locale, imposibilitate de a suporta lumina, prin contracția pupilei, decolorarea irisului etc.

IRÍTĂ, irite, s. f. Inflamație a irisului, care se manifestă prin dureri locale, imposibilitate de a suporta lumina, prin contracția pupilei, decolorarea irisului etc. – Din fr. iritis.

IRÍTĂ, irite, s. f. Inflamație a irisului, care se manifestă prin dureri locale, imposibilitate de a suporta lumina, prin contracția pupilei, decolorarea irisului etc. – Din fr. iritis.

irítă s. f., g.-d. art. irítei; pl. iríte

IRÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a irisului. [Cf. fr. iritis, it. irite].

IRÍTĂ s. f. inflamație a irisului (I, 2). (< fr. iritis)

iríță s. f.1. Varietate de grîu timpuriu. – 2. Cuscută, cuscuta-inului (Cuscuta europaea). – Var. ieriță. Sl. jarica, erica (Cihac, II, 149; Conev 47; Drăganu, Dacor., V, 328), cf. bg., slov., cr., rus. jarica, pol. jarzyca. Sensul al doilea este rezultat al unei confuzii cu iniță. Aceleiași rădăcini sl. îi aparține ghircă (var. hircă, ircă), s. f. (varietate de grîu timpuriu, Triticum durum), din sl. jarka, rus., rut. girka. Ariuș, adj. (timpuriu, se spune în Olt. și Banat despre anumite varietăți de mere), pe care Drăganu, Dacor., V, 328, îl derivă din sb. jaruch „timpuriu”, pare a fi suferit în fonetism influența mag. erös „tare”, de unde provine și iriș, adv. (Trans., mult, considerabil).

ieríță (iriță), s.f. (reg.) grâu de primăvară sau vară, mărunt sau roșu.

iríță s.f. (reg.) 1. torțel, cuscută, iniță. 2. grâu roșu de vară.

arată toate definițiile

Intrare: irită
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iri
  • irita
plural
  • irite
  • iritele
genitiv-dativ singular
  • irite
  • iritei
plural
  • irite
  • iritelor
vocativ singular
plural
Intrare: irita
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • irita
  • iritare
  • iritat
  • iritatu‑
  • iritând
  • iritându‑
singular plural
  • iri
  • iritați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • irit
(să)
  • irit
  • iritam
  • iritai
  • iritasem
a II-a (tu)
  • iriți
(să)
  • iriți
  • iritai
  • iritași
  • iritaseși
a III-a (el, ea)
  • iri
(să)
  • irite
  • irita
  • irită
  • iritase
plural I (noi)
  • irităm
(să)
  • irităm
  • iritam
  • iritarăm
  • iritaserăm
  • iritasem
a II-a (voi)
  • iritați
(să)
  • iritați
  • iritați
  • iritarăți
  • iritaserăți
  • iritaseți
a III-a (ei, ele)
  • iri
(să)
  • irite
  • iritau
  • irita
  • iritaseră
Intrare: ieriță
ieriță
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iriță
  • irița
plural
genitiv-dativ singular
  • irițe
  • iriței
plural
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

irita

  • 1. A (se) enerva, a (se) înfuria.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: enerva înfuria mânia supăra 3 exemple
    exemple
    • Lasă-l... nu te mai irita. SLAVICI, O. I 389.
      surse: DLRLC
    • S-a iritat așa de grozav din ceartă, încît i-a venit un fel de-necăciune. CARAGIALE, P. 22.
      surse: DLRLC
    • Zgomotul îl irită peste măsură.
      surse: DLRLC
  • 2. A (se) produce o ușoară congestie sau o inflamație dureroasă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: inflama un exemplu
    exemple
    • Din cînd în cînd ridică ochii roșii Umflați și iritați de fum. CAMIL PETRESCU, V. 100.
      surse: DLRLC

etimologie: