ipotecare sf [At: DA ms / V: (înv) h~ / Pl: ~cări / E: ipoteca] 1 Punere a unui bun imobil sub ipotecă Si: ipotecat¹ (1). 2 Garantare a unui credit printr-o ipotecă Si: ipotecat¹ (2).

IPOTECARE, ipotecări, s. f. (În economia capitalistă) Acțiunea de a ipoteca. Ipotecarea unei case.

IPOTECARE s.f. Acțiunea de a ipoteca. [< ipoteca].

hipoteca v vz ipoteca

hipotecar, ~ă a vz ipotecar

hipotecare sf vz ipotecare

ipoteca vt [At: HAMANGIU, C. C. 440 / V: (înv) h~ / Pzi: ~chez / E: fr hypothéquer] A supune un bun imobil unei ipoteci.

ipotecar, ~ă a [At: I. IONESCU, P. 190 / V: (înv) h~, ~iu / Pl: ~i, ~e / E: fr hypothécaire] 1 (D. o creanță, un creditor) Care are drept de ipotecă. 2 Garantat printr-o ipotecă. 3 Referitor la ipotecă.

ipotecariu, ~ie a vz ipotecar

IPOTECA, ipotechez, vb. I. Tranz. (În economia capitalistă, cu privire la bunuri imobile) A da în garanție la contractarea unui împrumut, printr-un act legal, încheiat de părți în fața autorităților judiciare. Și-a ipotecat moșia.

IPOTECA vb. I. tr. A supune (un imobil etc.) unei ipoteci. [P.i. 3,6 -chează. / cf. fr. hypothéquer].

IPOTECAR, -Ă adj. 1. Care are drept de ipotecă. 2. Privitor la o ipotecă. [Cf. fr. hypothécaire].

IPOTECA vb. a supune (un imobil etc.) unei ipoteci. (< fr. hypothéquer)

IPOTECAR, -Ă adj. garantat printr-o ipotecă. ♦ credit ~ = credit care are la bază însăși proprietatea ce face obiectul împrumutului convenit prin ipotecă. (< fr. hypothécaire)

A IPOTECA ~chez tranz. (bunuri imobile) A împovăra cu o ipotecă; a supune unei ipoteci; a greva. /<fr. hypothéquer

ipotecà v. 1. a supune la ipotecă; 2. a da drept ipotecă.

ipotecar a. care are, care dă drept ipotecă.

*ipotecár, -ă adj. (lat. hypothecarius). Jur. Care are saŭ dă drept de ipotecă: creditor ipotecar, datorie ipotecară. Relativ la ipotecĭ. Casă ipotecară, care te împrumută dacă ipotechezĭ ceva. Adv. Pin ipotecă.

*ipotechéz, a -cá v. tr. (d. ipotecă; fr. hypothéquer). Jur. Pun ipotecă: șĭ-a ipotecat casa ca să capete banĭ cu împrumut. Fig. Angajez, leg: a ipoteca viitoru.

ipotecare s. f., g.-d. art. ipotecării; pl. ipotecări

ipotecare s. f., g.-d. art. ipotecării; pl. ipotecări

ipotecare s. f., g.-d. art. ipotecării; pl. ipotecări

ipoteca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ipotechez, 3 ipotechează; conj. prez. 1 sg. să ipotechez, 3 să ipotecheze

ipotecar adj. m., pl. ipotecari; f. ipotecară, pl. ipotecare

ipoteca (a ~) vb., ind. prez. 3 ipotechează

ipotecar adj. m., pl. ipotecari; f. ipotecară, pl. ipotecare

ipoteca vb., ind. prez. 1 sg. ipotechez, 3 sg. și pl. ipotechează; conj. prez. 3 sg. și pl. ipotecheze

ipotecar adj. m., pl. ipotecari; f. sg. ipotecară, pl. ipotecare

ipoteca (ind. prez. 3 sg. și pl. ipotechează)

IPOTECÁR, -Ă (< fr., lat.) adj. (Despre o creanță, un creditor) Garantat printr-o ipotecă. ◊ (În sens bancar) Contract i. = contract sau înțelegere care permite unei bănci sau unui creditor să utilizeze garanțiile pentru un împrumut, în cazul în care acesta nu poate fi plătit la scadența finală.

IPOTECARE s. (JUR.) (pop.) zălogire. (~ unei case.)

IPOTECARE s. (JUR.) (pop.) zălogire. (~ unei case.)

IPOTECA vb. (JUR.) (înv.) a supune. (A ~ un imobil.)

IPOTECA vb. (JUR.) (înv.) a supune. (A ~ un imobil.)