2 intrări

34 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IPOTECA, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer.

IPOTECA, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer.

ipoteca vt [At: HAMANGIU, C. C. 440 / V: (înv) h~ / Pzi: ~chez / E: fr hypothéquer] A supune un bun imobil unei ipoteci.

IPOTECA, ipotechez, vb. I. Tranz. (În economia capitalistă, cu privire la bunuri imobile) A da în garanție la contractarea unui împrumut, printr-un act legal, încheiat de părți în fața autorităților judiciare. Și-a ipotecat moșia.

IPOTECA vb. I. tr. A supune (un imobil etc.) unei ipoteci. [P.i. 3,6 -chează. / cf. fr. hypothéquer].

IPOTECA vb. a supune (un imobil etc.) unei ipoteci. (< fr. hypothéquer)

A IPOTECA ~chez tranz. (bunuri imobile) A împovăra cu o ipotecă; a supune unei ipoteci; a greva. /<fr. hypothéquer

ipotecà v. 1. a supune la ipotecă; 2. a da drept ipotecă.

IPOTECĂ, ipoteci, s. f. Drept real pe baza căruia creditorul poate vinde bunul imobil primit în garanție de la debitor, în cazul când acesta nu își plătește în termen datoria. – Din fr. hypothèque.

IPOTECĂ, ipoteci, s. f. Drept real pe baza căruia creditorul poate vinde bunul imobil primit în garanție de la debitor, în cazul când acesta nu își plătește în termen datoria. – Din fr. hypothèque.

ipote sf [At: PRAVILA (1814), 111/4 / V: (înv) h~, ~tichi / Pl: ~eci / E: fr hypothèque, lat hypoteca, ngr ὑποθήκη] Drept real pe baza căruia creditorul poate vinde bunul imobil primit în garanție de la un debitor, în cazul când acesta nu își plătește datoria la termen.

IPOTECĂ, ipoteci, s. f. (În economia capitalistă) Drept real care grevează un imobil pentru a se garanta plata unei creanțe; faptul de a ipoteca. Moșia mare și bogată... lăsată pe mîna vechililor și încărcată de ipoteci. C. PETRESCU, Î. I 11.

IPOTE s.f. Drept real care grevează un imobil, un teren etc. al cărui proprietar l-a dat ca garanție creditorului său; faptul de a ipoteca. [Cf. fr. hypothèque, lat. hypoteca, gr. hypoteke].

IPOTE s. f. mod de garantare cu bunuri imobiliare (clădiri, terenuri etc.) a unui credit. (< fr. hypothèque, lat. hypotheca, gr. hypotheke)

IPOTECĂ ~ci f. Garanție acordată unui creditor, prin care acesta are dreptul real asupra unui bun imobiliar (egal în valoare cu un împrumut) care aparține debitorului. /<fr. hypothéque, lat. hypoteca

amanet n. 1. obiect depus ca garanție: și-a pus casa amanet; 2. persoană lăsată drept garanție: își deteră copii amanet unul altuia BĂLC. [Turc. AMANET: ca termen juridic, amanet a căutat să înlocuească pe zălog, ce figurează în vechea legislațiune, și la rândul său începe să fie înlocuit de neologismul ipotecă].

ipotecă f. drept dat creditorului pe un imobil al debitorului său.

*ipotécă f., pl. ĭ (vgr. ῾ypothéke, depozit, amanet, d. ῾ypotithemi, pun dedesupt; lat. hypothéca. V. teacă). Jur. Amanetarea unuĭ imobil, drept dat creditoruluĭ asupra unuĭ imobil al debitoruluĭ luĭ și care nu se perde dacă debitoru vinde orĭ lasă altuĭa acest imobil.

*ipotechéz, a -cá v. tr. (d. ipotecă; fr. hypothéquer). Jur. Pun ipotecă: șĭ-a ipotecat casa ca să capete banĭ cu împrumut. Fig. Angajez, leg: a ipoteca viitoru.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ipoteca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ipotechez, 3 ipotechea; conj. prez. 1 sg. să ipotechez, 3 să ipotecheze

ipoteca (a ~) vb., ind. prez. 3 ipotechea

ipoteca vb., ind. prez. 1 sg. ipotechez, 3 sg. și pl. ipotechează; conj. prez. 3 sg. și pl. ipotecheze

ipoteca (ind. prez. 3 sg. și pl. ipotechează)

ipote s. f., g.-d. art. ipotecii; pl. ipoteci

ipote s. f., g.-d. art. ipotecii; pl. ipoteci

ipote s. f., g.-d. art. ipotecii; pl. ipoteci

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

IPOTECA vb. (JUR.) (înv.) a supune. (A ~ un imobil.)

IPOTECA vb. (JUR.) (înv.) a supune. (A ~ un imobil.)

IPOTE s. (JUR.) (pop.) zălog. (Are o ~ pe casă.)

IPOTE s. (JUR.) (pop.) zălog. (Are o ~ pe casă.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ipotecă (ipoteci), s. f. – Drept pe baza căruia creditorul poate vinde bunul imobil primit în garanție. Gr. ὑποθήϰη (sec. XIX), și apoi din fr. hypothèque.Der. (h)ipoteca, vb. (a pune ipotecă); (h)ipotecar, adj. (care are drept de ipotecă).

Intrare: ipoteca
verb (VT204)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ipoteca
  • ipotecare
  • ipotecat
  • ipotecatu‑
  • ipotecând
  • ipotecându‑
singular plural
  • ipotechea
  • ipotecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ipotechez
(să)
  • ipotechez
  • ipotecam
  • ipotecai
  • ipotecasem
a II-a (tu)
  • ipotechezi
(să)
  • ipotechezi
  • ipotecai
  • ipotecași
  • ipotecaseși
a III-a (el, ea)
  • ipotechea
(să)
  • ipotecheze
  • ipoteca
  • ipotecă
  • ipotecase
plural I (noi)
  • ipotecăm
(să)
  • ipotecăm
  • ipotecam
  • ipotecarăm
  • ipotecaserăm
  • ipotecasem
a II-a (voi)
  • ipotecați
(să)
  • ipotecați
  • ipotecați
  • ipotecarăți
  • ipotecaserăți
  • ipotecaseți
a III-a (ei, ele)
  • ipotechea
(să)
  • ipotecheze
  • ipotecau
  • ipoteca
  • ipotecaseră
hipoteca
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: ipotecă
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ipote
  • ipoteca
plural
  • ipoteci
  • ipotecile
genitiv-dativ singular
  • ipoteci
  • ipotecii
plural
  • ipoteci
  • ipotecilor
vocativ singular
plural
ipotichi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ipoteca, ipotechezverb

  • 1. A supune un bun imobil unei ipoteci. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Și-a ipotecat moșia. DLRLC
etimologie:

ipote, ipotecisubstantiv feminin

  • 1. Drept real pe baza căruia creditorul poate vinde bunul imobil primit în garanție de la debitor, în cazul când acesta nu își plătește în termen datoria. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: zălog
    • format_quote Moșia mare și bogată... lăsată pe mîna vechililor și încărcată de ipoteci. C. PETRESCU, Î. I 11. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.