2 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer.

IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer.

ipoteca vt [At: HAMANGIU, C. C. 440 / V: (înv) h~ / Pzi: ~chez / E: fr hypothéquer] A supune un bun imobil unei ipoteci.

IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. (În economia capitalistă, cu privire la bunuri imobile) A da în garanție la contractarea unui împrumut, printr-un act legal, încheiat de părți în fața autorităților judiciare. Și-a ipotecat moșia.

IPOTECÁ vb. I. tr. A supune (un imobil etc.) unei ipoteci. [P.i. 3,6 -chează. / cf. fr. hypothéquer].

IPOTECÁ vb. a supune (un imobil etc.) unei ipoteci. (< fr. hypothéquer)

A IPOTECÁ ~chéz tranz. (bunuri imobile) A împovăra cu o ipotecă; a supune unei ipoteci; a greva. /<fr. hypothéquer

ipotecà v. 1. a supune la ipotecă; 2. a da drept ipotecă.

IPOTÉCĂ, ipoteci, s. f. Drept real pe baza căruia creditorul poate vinde bunul imobil primit în garanție de la debitor, în cazul când acesta nu își plătește în termen datoria. – Din fr. hypothèque.

IPOTÉCĂ, ipoteci, s. f. Drept real pe baza căruia creditorul poate vinde bunul imobil primit în garanție de la debitor, în cazul când acesta nu își plătește în termen datoria. – Din fr. hypothèque.

ipote sf [At: PRAVILA (1814), 111/4 / V: (înv) h~, ~tichi / Pl: ~eci / E: fr hypothèque, lat hypoteca, ngr ὑποθήκη] Drept real pe baza căruia creditorul poate vinde bunul imobil primit în garanție de la un debitor, în cazul când acesta nu își plătește datoria la termen.

IPOTÉCĂ, ipoteci, s. f. (În economia capitalistă) Drept real care grevează un imobil pentru a se garanta plata unei creanțe; faptul de a ipoteca. Moșia mare și bogată... lăsată pe mîna vechililor și încărcată de ipoteci. C. PETRESCU, Î. I 11.

IPOTÉCĂ s.f. Drept real care grevează un imobil, un teren etc. al cărui proprietar l-a dat ca garanție creditorului său; faptul de a ipoteca. [Cf. fr. hypothèque, lat. hypoteca, gr. hypoteke].

IPOTÉCĂ s. f. mod de garantare cu bunuri imobiliare (clădiri, terenuri etc.) a unui credit. (< fr. hypothèque, lat. hypotheca, gr. hypotheke)

IPOTÉCĂ ~ci f. Garanție acordată unui creditor, prin care acesta are dreptul real asupra unui bun imobiliar (egal în valoare cu un împrumut) care aparține debitorului. /<fr. hypothéque, lat. hypoteca

amanet n. 1. obiect depus ca garanție: și-a pus casa amanet; 2. persoană lăsată drept garanție: își deteră copii amanet unul altuia BĂLC. [Turc. AMANET: ca termen juridic, amanet a căutat să înlocuească pe zălog, ce figurează în vechea legislațiune, și la rândul său începe să fie înlocuit de neologismul ipotecă].

ipotecă f. drept dat creditorului pe un imobil al debitorului său.

*ipotécă f., pl. ĭ (vgr. ῾ypothéke, depozit, amanet, d. ῾ypotithemi, pun dedesupt; lat. hypothéca. V. teacă). Jur. Amanetarea unuĭ imobil, drept dat creditoruluĭ asupra unuĭ imobil al debitoruluĭ luĭ și care nu se perde dacă debitoru vinde orĭ lasă altuĭa acest imobil.

*ipotechéz, a -cá v. tr. (d. ipotecă; fr. hypothéquer). Jur. Pun ipotecă: șĭ-a ipotecat casa ca să capete banĭ cu împrumut. Fig. Angajez, leg: a ipoteca viitoru.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ipotecá (a ~) vb., ind. prez. 3 ipotecheáză

ipotecá vb., ind. prez. 1 sg. ipotechéz, 3 sg. și pl. ipotecheáză; conj. prez. 3 sg. și pl. ipotechéze

arată toate definițiile

Intrare: ipoteca
verb (VT204)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ipoteca
  • ipotecare
  • ipotecat
  • ipotecatu‑
  • ipotecând
  • ipotecându‑
singular plural
  • ipotechea
  • ipotecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ipotechez
(să)
  • ipotechez
  • ipotecam
  • ipotecai
  • ipotecasem
a II-a (tu)
  • ipotechezi
(să)
  • ipotechezi
  • ipotecai
  • ipotecași
  • ipotecaseși
a III-a (el, ea)
  • ipotechea
(să)
  • ipotecheze
  • ipoteca
  • ipotecă
  • ipotecase
plural I (noi)
  • ipotecăm
(să)
  • ipotecăm
  • ipotecam
  • ipotecarăm
  • ipotecaserăm
  • ipotecasem
a II-a (voi)
  • ipotecați
(să)
  • ipotecați
  • ipotecați
  • ipotecarăți
  • ipotecaserăți
  • ipotecaseți
a III-a (ei, ele)
  • ipotechea
(să)
  • ipotecheze
  • ipotecau
  • ipoteca
  • ipotecaseră
Intrare: ipotecă
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ipote
  • ipoteca
plural
  • ipoteci
  • ipotecile
genitiv-dativ singular
  • ipoteci
  • ipotecii
plural
  • ipoteci
  • ipotecilor
vocativ singular
plural
ipotichi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ipoteca

  • 1. A supune un bun imobil unei ipoteci.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: greva supune un exemplu
    exemple
    • Și-a ipotecat moșia.
      surse: DLRLC

etimologie:

ipotecă ipotichi

  • 1. Drept real pe baza căruia creditorul poate vinde bunul imobil primit în garanție de la debitor, în cazul când acesta nu își plătește în termen datoria.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: zălog (amanet) un exemplu
    exemple
    • Moșia mare și bogată... lăsată pe mîna vechililor și încărcată de ipoteci. C. PETRESCU, Î. I 11.
      surse: DLRLC

etimologie: