ipotecă sf [At: PRAVILA (1814), 111/4 / V: (înv) h~, ~tichi / Pl: ~eci / E: fr hypothèque, lat hypoteca, ngr ὑποθήκη] Drept real pe baza căruia creditorul poate vinde bunul imobil primit în garanție de la un debitor, în cazul când acesta nu își plătește datoria la termen.