16 definiții pentru invitație invitațiune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INVITÁȚIE, invitații, s. f. Faptul de a invita sau de a fi invitat; chemare; convocare; poftire. ♦ (Concr.) Document special tipărit, bilet sau scrisoare scurtă prin care cineva este invitat undeva. [Var.: invitațiúne s. f.] – Din fr. invitation, lat. invitatio.

INVITÁȚIE, invitații, s. f. Faptul de a invita sau de a fi invitat; chemare; convocare; poftire. ♦ (Concr.) Document special tipărit, bilet sau scrisoare scurtă prin care cineva este invitat undeva. [Var.: invitațiúne s. f.] – Din fr. invitation, lat. invitatio.

invitație sf [At: C. PETRESCU, C. V., 26 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr invitation, lat invitatio, -onis] 1 Rugăminte. 2 Chemare. 3 Convocare (1). 4 (Ccr) Document tipărit prin care cineva este invitat undeva.

INVITÁȚIE, invitații, s. f. Chemare, convocare; poftire. Gheorghe Soare primi bucuros invitația lui Mihai. MIHALE, O. 60. Invitația avea un rost nemărturisit. C. PETRESCU, C. V. 96. ◊ Fig. Nicăieri ca în valea aceasta natura nu pare să adreseze omului o mai stăruitoare invitație la demnitate și fericire. BOGZA, V. J. 212. ♦ Bilet sau scrisoare scurtă adresată unei persoane, prin care aceasta este rugată să se prezinte la sediul unei autorități. ♦ Bilet prin care cineva este invitat să participe la o solemnitate, la o manifestare etc. Invitațiile pe care le aveam asupra noastră ne deschideau ușor drumul. STANCU, U.R.S.S. 49.

INVITÁȚIE s.f. 1. Faptul de a invita; invitare, poftire, chemare. 2. Comunicare, scrisoare, document prin care se face o invitare formală, cineva fiind invitat undeva. [Gen. -iei, var. invitațiune s.f. / cf. fr. invitation, lat. invitatio].

INVITÁȚIE s. f. 1. invitare. 2. bilet, scrisoare etc. prin care cineva este solicitat să participe la o solemnitate, la un spectacol etc. (< fr. invitation, lat. invitatio)

INVITÁȚIE ~i f. 1) Acțiunea de a invita pe cineva sau de a fi invitat undeva; poftire. 2) Bilet sau scrisoare prin care cineva este invitat undeva. [G.-D. invitației; Sil. -ți-e] /<fr. invitation, lat. invitatio, ~onis[1]

  1. Var. invitațiune (după def. din DEX și DN) — LauraGellner

INVITAȚIÚNE s. f. v. invitație.

INVITAȚIÚNE s. f. v. invitație.

INVITAȚIÚNE s.f. v. invitație.

invitați(un)e f. acțiunea de a invita.

*invitațiúne f. (lat. invitátio, -ónis). Acțiunea de a invita, chemare: invitațiune la o nuntă (un ospăț, un bal), bilet de invitațiune, a primi o invitațiune. – Și -áție.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

invitáție (-ți-e) s. f., art. invitáția (-ți-a), g.-d. art. invitáției; pl. invitáții, art. invitáțiile (-ți-i-)

invitáție s. f. (sil. -ți-e), art. invitáția (sil. -ți-a), g.-d. art. invitáției; pl. invitáții, art. invitáțiile (sil. -ți-i-)[1]

  1. Var. invitațiune (după def. din DEX și DN) — LauraGellner

Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

INVITÁȚIE s. 1. v. chemare. 2. invitare, solicitare, (înv.) poftă. (A dat curs ~ei primite.) 3. îmbiere, poftire, (rar) îmbială. (~ții reciproce la...) 4. chemare, convocare, invitare. (~ lor la direcție.) 5. v. citare. 6. v. somație.[1]

  1. Var. invitațiune (după def. din DEX și DN) — LauraGellner

INVITAȚIE s. 1. chemare, invitare, poftire. (~ cuiva la masă.) 2. invitare, solicitare, (înv.) poftă. (A dat curs ~ primite.) 3. îmbiere, poftire, (rar) îmbială. (~ții reciproce la...) 4. chemare, convocare, invitare. (~ lor la direcție.) 5. (JUR.) chemare, citare, citație, invitare. (~ cuiva în fața instanței.) 6. invitare, somare, somație. (~ cuiva pentru respectarea legalității.)

Intrare: invitație
invitație substantiv feminin
  • silabație: -ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • invitație
  • invitația
plural
  • invitații
  • invitațiile
genitiv-dativ singular
  • invitații
  • invitației
plural
  • invitații
  • invitațiilor
vocativ singular
plural
invitațiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • invitațiune
  • invitațiunea
plural
  • invitațiuni
  • invitațiunile
genitiv-dativ singular
  • invitațiuni
  • invitațiunii
plural
  • invitațiuni
  • invitațiunilor
vocativ singular
plural

invitație invitațiune

  • 1. Faptul de a invita sau de a fi invitat.
    exemple
    • Gheorghe Soare primi bucuros invitația lui Mihai. MIHALE, O. 60.
      surse: DLRLC
    • Invitația avea un rost nemărturisit. C. PETRESCU, C. V. 96.
      surse: DLRLC
    • figurat Nicăieri ca în valea aceasta natura nu pare să adreseze omului o mai stăruitoare invitație la demnitate și fericire. BOGZA, V. J. 212.
      surse: DLRLC
    • 1.1. concretizat Document special tipărit, bilet sau scrisoare scurtă prin care cineva este invitat undeva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
      exemple
      • Invitațiile pe care le aveam asupra noastră ne deschideau ușor drumul. STANCU, U.R.S.S. 49.
        surse: DLRLC

etimologie: