invitare sf [At: ALEXANDRESCU, M. 373 / Pl: ~tări / E: invita] (Rar) 1 Rugăminte adresată cuiva să participe la o anumită activitate Si: invitat¹ (1). 2 Convocare la o întrunire Si: invitat¹ (2). 3 (Spc) Chemare a cuiva la o masă, la o petrecere etc. Si: invitat¹ (3).

INVITARE, invitări, s. f. (Rar) Acțiunea de a invita; invitație. Fără nici o invitare, Un doctor vestit venise. ALEXANDRESCU, M. 373.

INVITARE s.f. Acțiunea de a invita și rezultatul ei; invitație. [< invita].

invitare s. f., g.-d. art. invitării; pl. invitări

invitare s. f., g.-d. art. invitării; pl. invitări

invitare s. f., g.-d. art. invitării; pl. invitări

INVITARE s. 1. v. chemare. 2. v. invitație. 3. chemare, convocare, invitație. (~ lor la direcție.) 4. v. provocare. 5. v. citare. 6. v. somație.

INVITARE s. 1. chemare, invitație, poftire. (~ cuiva la masă.) 2. invitație, solicitare, (înv.) poftă. (A dat curs ~ primite.) 3. chemare, convocare, invitație. (~ lor la direcție.) 4. chemare, provocare. (~ cuiva la luptă.) 5. (JUR.) chemare, citare, citație, invitație. (~ cuiva în fața instanței.) 6. invitație, somare, somație. (~ făcută cuiva pentru a respecta legalitatea.)