13 definiții pentru intransigent

INTRANSIGÉNT, -Ă, intransigenți, -te, adj. Care nu se abate de la o anumită linie adoptată, care nu acceptă concilieri sau compromisuri; incoruptibil. – Din fr. intransigeant.

INTRANSIGÉNT, -Ă, intransigenți, -te, adj. Care nu se abate de la o anumită linie adoptată, care nu acceptă concilieri sau compromisuri; incoruptibil. V. neînduplecat. – Din fr. intransigeant.

INTRANSIGÉNT, -Ă, intransigenți, -te, adj. Care nu se abate cu nici un chip de la o anumită linie, care nu acceptă concilieri sau compromisuri, care nu cedează; neîmpăcat, neînduplecat, necruțător, neîngăduiior. Leninismul învață partidele comuniste să fie intransigente față de orice deviere oportunistă și naționalistă, să nu tolereze pe împăciuitoriști și capitulanți. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 445. Rechizitoriul violent al lui Nicolaie Bălcescu împotriva castei dominante și poziția sa intransigentă au făcut ca izgonirea lui din țară să fie prelungită. SADOVEANU, E. 52. Intransigent și îndrăzneț în acțiunile mari, dascălul... era cuprins de sfiiciune cînd vorbea. CAMIL PETRESCU, O. II 529.

intransigént adj. m., pl. intransigénți; f. intransigéntă, pl. intransigénte

intransigént adj. m., pl. intransigénți; f. sg. intransigéntă, pl. intransigénte

INTRANSIGÉNT adj. 1. v. hotărât. 2. v. necruțător. 3. v. neîngăduitor.

Intransigent ≠ tolerant

INTRANSIGÉNT, -Ă adj. Neînduplecat, necruțător, incoruptibil. [Cf. fr. intransigeant, it. intransigente].

INTRANSIGÉNT, -Ă adj. care nu admite să facă concesii, compromisuri; neînduplecat; incoruptibil. (< fr. intransigeant, it. intransigente)

INTRANSIGÉNT ~tă (~ți, ~te) și adverbial Care nu admite nici o concesie sau nici un compromis; consecvent în acțiuni și în convingeri; inflexibil. /<fr. intransigeant

intransigent a. și m. care nu face nici o concesiune.

*intransigént, -ă adj. (d. transigent). Care nu transige: partid politic intransigent.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

INTRANSIGÉNT adj. 1. decis, dîrz, ferm, hotărît, inflexibil, neabătut, neclintit, nestrămutat, neșovăitor, statornic, (înv.) nepregetătór. (Om ~; caracter ~.) 2. necruțător. (~ cu hoții.)

Intrare: intransigent
intransigent adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular intransigent intransigentul intransigentă intransigenta
plural intransigenți intransigenții intransigente intransigentele
genitiv-dativ singular intransigent intransigentului intransigente intransigentei
plural intransigenți intransigenților intransigente intransigentelor
vocativ singular
plural