2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

intirire sf vz întirire

întiri vt [At: DOSOFTEI, PS. 196 / V: in~, ~teri, interi, închiri / Pzi: ~resc / E: în- + bg тикрам] (Îrg) 1 A izgoni. 2 A prigoni. 3 A înțărca.

întirire sf [At: DA ms / V: in~, ~ter~, inter~ / Pl: ~ri / E: întiri] (Reg) 1 Izgonire. 2 Prigonire. 3 Înțărcare.

ÎNTIRÍ, întiresc, vb. IV. Tranz. (Regional, și în forma intiri) 1. A îndepărta (cu forța), a alunga, a izgoni. Porunci unui comisar de poliție să-i întirească din oraș. ODOBESCU, S. A. 457. 2. A urmări, a prigoni, a persecuta. Spune mămucăi ce te-ai supărat, mama nu te-o intirit, nici te-o oropsit. CONTEMPORANUL, VI 295. 3. A înțărca. Și-i păcat... s-o întiresc de pe acuma; ce poate ea mînca? CONTEMPORANUL, IV 391.- Variante: înterí (CONTEMPORANUL, III 294, I. IONESCU, M. 365), intirí vb. IV.

ÎNTIRÍ, întiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A alunga. ♦ A prigoni, a persecuta. 2. (Pop.) A înțărca. [Var.: intirí, întărí vb. IV] – Din în- + bg. teram.

ÎNTIRI vb. (Mold.) 1. A alunga. Toți păgînii ce mă-ncungiurară cu Domnul i-am întirit din țară. DOSOFTEI, PS. 2. A urmări, a hăitui, a prigoni. Goniia și întiria pre creștini. DOSOFTEI, VS. Cu neastîmpărată vrăjmășie într-acela chip îl goniia și nepărăsit de atîta vreme îl întiriia. CI, 176; cf. CI, 98; CANTEMIR, HR. Etimologie: cf. bg. tirijam. Cf. d u d u i, p o g o n i, ț i p a, zo g o n i.

întirì v. Mold. a alunga cu de-a sila: să întirească hoții NEGR. [Slav. TĬERATI, a goni].

înterésc și întirésc v. tr. (vsl. terĭati, a urmări; nsl. terjati, a exige, tirati, a alunga; sîrb. terati, a împinge, a alunga, isterati, a expulsa. V. bitiresc și poteră). Est. Vechĭ. Înțarc. Rar azĭ. Alung, izgonesc, îndepărtez, expulsez: aŭ fost înterițĭ din mînăstirile lor (Uric. 429); și dacă o înterește cineva (pe holeră), să mulțămim luĭ Dumnezeŭ (Ĭorga, Neam. Rom. Pop. 1, 531). Prigonesc. – Forma înti- în rev. I. Crg. 1913, 30. Vechĭ și cu înț. de „conduc”.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNTIRÍ vb. v. alunga, depărta, goni, izgoni, îndepărta, înțărca.

întiri vb. v. ALUNGA. DEPĂRTA. GONI. IZGONI. ÎNDEPĂRTA. ÎNȚĂRCA.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

întirí (întirésc, întirít), vb.1. A da la o parte, a arunca. – 2. A izgoni, a urmări. – 3. A înțărca mieii, iezii etc. – Var. înteri. Sl. tĕrjati „a despărți” (Cihac, II, 149; Tiktin; DAR), cf. bg. tirjam, sb. tjerati, slov. tirati.

Intrare: întiri
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • întiri
  • ‑ntiri
  • întirire
  • ‑ntirire
  • întirit
  • ‑ntirit
  • întiritu‑
  • ‑ntiritu‑
  • întirind
  • ‑ntirind
  • întirindu‑
  • ‑ntirindu‑
singular plural
  • întirește
  • ‑ntirește
  • întiriți
  • ‑ntiriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • întiresc
  • ‑ntiresc
(să)
  • întiresc
  • ‑ntiresc
  • întiream
  • ‑ntiream
  • întirii
  • ‑ntirii
  • întirisem
  • ‑ntirisem
a II-a (tu)
  • întirești
  • ‑ntirești
(să)
  • întirești
  • ‑ntirești
  • întireai
  • ‑ntireai
  • întiriși
  • ‑ntiriși
  • întiriseși
  • ‑ntiriseși
a III-a (el, ea)
  • întirește
  • ‑ntirește
(să)
  • întirească
  • ‑ntirească
  • întirea
  • ‑ntirea
  • întiri
  • ‑ntiri
  • întirise
  • ‑ntirise
plural I (noi)
  • întirim
  • ‑ntirim
(să)
  • întirim
  • ‑ntirim
  • întiream
  • ‑ntiream
  • întirirăm
  • ‑ntirirăm
  • întiriserăm
  • ‑ntiriserăm
  • întirisem
  • ‑ntirisem
a II-a (voi)
  • întiriți
  • ‑ntiriți
(să)
  • întiriți
  • ‑ntiriți
  • întireați
  • ‑ntireați
  • întirirăți
  • ‑ntirirăți
  • întiriserăți
  • ‑ntiriserăți
  • întiriseți
  • ‑ntiriseți
a III-a (ei, ele)
  • întiresc
  • ‑ntiresc
(să)
  • întirească
  • ‑ntirească
  • întireau
  • ‑ntireau
  • întiri
  • ‑ntiri
  • întiriseră
  • ‑ntiriseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • intiri
  • intirire
  • intirit
  • intiritu‑
  • intirind
  • intirindu‑
singular plural
  • intirește
  • intiriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • intiresc
(să)
  • intiresc
  • intiream
  • intirii
  • intirisem
a II-a (tu)
  • intirești
(să)
  • intirești
  • intireai
  • intiriși
  • intiriseși
a III-a (el, ea)
  • intirește
(să)
  • intirească
  • intirea
  • intiri
  • intirise
plural I (noi)
  • intirim
(să)
  • intirim
  • intiream
  • intirirăm
  • intiriserăm
  • intirisem
a II-a (voi)
  • intiriți
(să)
  • intiriți
  • intireați
  • intirirăți
  • intiriserăți
  • intiriseți
a III-a (ei, ele)
  • intiresc
(să)
  • intirească
  • intireau
  • intiri
  • intiriseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înteri
  • ‑nteri
  • înterire
  • ‑nterire
  • înterit
  • ‑nterit
  • înteritu‑
  • ‑nteritu‑
  • înterind
  • ‑nterind
  • înterindu‑
  • ‑nterindu‑
singular plural
  • înterește
  • ‑nterește
  • înteriți
  • ‑nteriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înteresc
  • ‑nteresc
(să)
  • înteresc
  • ‑nteresc
  • înteream
  • ‑nteream
  • înterii
  • ‑nterii
  • înterisem
  • ‑nterisem
a II-a (tu)
  • înterești
  • ‑nterești
(să)
  • înterești
  • ‑nterești
  • întereai
  • ‑ntereai
  • înteriși
  • ‑nteriși
  • înteriseși
  • ‑nteriseși
a III-a (el, ea)
  • înterește
  • ‑nterește
(să)
  • înterească
  • ‑nterească
  • înterea
  • ‑nterea
  • înteri
  • ‑nteri
  • înterise
  • ‑nterise
plural I (noi)
  • înterim
  • ‑nterim
(să)
  • înterim
  • ‑nterim
  • înteream
  • ‑nteream
  • înterirăm
  • ‑nterirăm
  • înteriserăm
  • ‑nteriserăm
  • înterisem
  • ‑nterisem
a II-a (voi)
  • înteriți
  • ‑nteriți
(să)
  • înteriți
  • ‑nteriți
  • întereați
  • ‑ntereați
  • înterirăți
  • ‑nterirăți
  • înteriserăți
  • ‑nteriserăți
  • înteriseți
  • ‑nteriseți
a III-a (ei, ele)
  • înteresc
  • ‑nteresc
(să)
  • înterească
  • ‑nterească
  • întereau
  • ‑ntereau
  • înteri
  • ‑nteri
  • înteriseră
  • ‑nteriseră
Intrare: întirire
întirire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întirire
  • ‑ntirire
  • întirirea
  • ‑ntirirea
plural
  • întiriri
  • ‑ntiriri
  • întiririle
  • ‑ntiririle
genitiv-dativ singular
  • întiriri
  • ‑ntiriri
  • întiririi
  • ‑ntiririi
plural
  • întiriri
  • ‑ntiriri
  • întiririlor
  • ‑ntiririlor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • intirire
  • intirirea
plural
  • intiriri
  • intiririle
genitiv-dativ singular
  • intiriri
  • intiririi
plural
  • intiriri
  • intiririlor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

întiri intiri înteri

etimologie:

  • în- + (limba bulgară) teram
    surse: DLRM