ÎNTIRI vb. (Mold.) 1. A alunga. Toți păgînii ce mă-ncungiurară cu Domnul i-am întirit din țară. DOSOFTEI, PS. 2. A urmări, a hăitui, a prigoni. Goniia și întiria pre creștini. DOSOFTEI, VS. Cu neastîmpărată vrăjmășie într-acela chip îl goniia și nepărăsit de atîta vreme îl întiriia. CI, 176; cf. CI, 98; CANTEMIR, HR. Etimologie: cf. bg. tirijam. Cf. d u d u i, p o g o n i, ț i p a, zo g o n i.