ÎNTINA, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întin] – În + tină.

ÎNTINARE s. f. Acțiunea de a (se) întina. – V. întina.

întina [At: CORESI, EV. 27/13 / V: in- / Pzi: ~nez, (rar) întin / E: în- + tină] 1-2 vtr A (se) murdări cu noroi. 3-4 vtr (Înv) A (se) scufunda în noroi. 5-6 vtr (Pex) A (se) mânji (1-2). 7 vr (Iuz, d. copiii mici) A urina sau a defeca pe sine. 8-9 vtr (Înv; fig) A (se) pângări. 10-11 vtr (Fig; înv) A întreține relații sexuale nepermise.

întinare sf [At: CANTEMIR, I. I. II, 25 / Pl: ~nări / E: întina] 1 Murdărire cu noroi Si: întinat¹ (1). 2 Scufundare în noroi Si: întinat¹ (2). 3 (Pex) Mânjire. 4 (Fig, înv) Pângărire. 5 (Fig, înv) Întreținere de relații sexuale nepermise Si: întinat¹ (5).

înțina [At: URECHE, ap. LET. I, 138/25 / Pzi: ~nez, (reg) înțin / E: ml *(in)-tenuare] (Reg) 1 vt A așeza un lucru încât abia să se țină drept. 2 vt A sprijini slab ca să poată cădea ușor. 3 vt (Spc) A tăia un copac, dar nu de tot, astfel încât acesta să mai atârne ușor de trunchi. 4 vt A lăsa ușa întredeschisă. 5 vr A sta drept cu mare greutate. 6-7 vt (A repara sau) a construi ceva nu prea solid. 8 vr A se făli. 9 vr A se încăpățâna.

înținare sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: înțina] (Reg) 1 Așezare a unui lucru așa încât abia să se țină drept. 2 Sprijinire slabă. 3 Tăiere a unui copac astfel încât să mai atârne ușor de trunchi. 4 Lăsare a ușii întredeschisă. 5 Păstrare a poziției verticale cu mare greutate. 6-7 (Reparare sau) construire a ceva nu prea solid. 8 Fălire. 9 Încăpățânare.

țina^[1] v vz înțina

ÎNTINA, întinez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întin] – În + tină.

ÎNTINARE s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) întina. – V. întina.

ÎNTINA, întinez și (rar) întin, vb. I. Refl. (Regional) A se murdări cu noroi, cu tină. N-a voit să-i ajute, ci a zis că ea nu se va întina pe picioare, săpînd la fîntîne. MARIAN, O. I 165. Ce trece prin tină Și nu se întină? (Umbra). GOROVEI, C. 378. ♦ Fig. A se pîngări. Oamenii n-au să se întineze în sînge nevinovat. CAMILAR, N. I 162. ◊ Tranz. Vreau să-mi întinez arma în sînge de oameni nevinovați. CAMILAR, N. I 185.

ÎNTINARE s. f. (Regional) Acțiunea de a (se) întina; fig. pîngărire.

ÎNȚINA, înținez, vb. I. Tranz. (Regional) A întări foarte puțin, a rezema ușor, a sprijini slab. (Refl. pas.) Gardurile prindeau a se înțina, cîrpite cu nuiele. CAMILAR, N. II 400.

A ÎNTINA ~ez tranz. 1) A murdări cu noroi; a umple de glod; a noroi; a îngloda. 2) (demnitatea, onoarea, reputația) A supune unui tratament compromițător. /în + tină

A ÎNȚINA ~ez tranz. rar A sprijini atât cât să nu se prăvălească. /<lat. intinuare

întinà v. 1. a umplea cu tină sau noroiu; 2. fig. a pângări: fărădelege care întină sabia romoânească BĂLC.

întinéz v. tr. (d. tină). Umplu de tină, de glod, de noroĭ. Fig. Mînjesc, profanéz: nu vă întinațĭ demnitatea!

înținéz v. tr. (lat. tĕnuare, a supția, d. tĕnuis, supțire. V. atenuĭez). Est. Fixez puțin așa în cît să cadă cînd va fi atins: a înțina un pod ca să se prăbușească la trecerea dușmanilor. – Și aținez în Trans.

întina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întinez, 3 întinează; conj. prez. 1 sg. să întinez, 3 să întineze

întinare s. f., g.-d. art. întinării

înțina (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. înținez, 3 înținează; conj. prez. 1 sg. să înținez, 3 să înțineze

întina (a ~) vb., ind. prez. 3 întinează

întinare s. f., g.-d. art. întinării

înțina (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înținează

întina vb., ind. prez. 3 sg. și pl. întinează

întinare s. f., g.-d. art. întinării

înțina vb., ind. prez. 1 sg. înținez, 3 sg. și pl. înținează

întin.

înțina (înținez, at), vb. – 1. A tăia incomplet trunchiul unui copac, pentru a-l putea doborî apoi cu ușurință. – 2. A lăsa un obiect în echilibru instabil, micșorîndu-i baza sau punctul de sprijin. Lat. tenŭāre (Tiktin; Candrea-Dens., 876; REW 8654; DAR; Rosetti, I, 168). Conjugarea este înv., actualmente se folosește mai ales part. cu funcție adj.

ÎNTINA vb. v. batjocori, compromite, dezonora, împotmoli, îngloda, înnămoli, nămoli, necinsti, noroi, pângări, profana, spurca, terfeli.

ÎNTINARE s. v. batjocorire, compromitere, dezonorare, necinstire, pângărire, profanare, spurcare, terfelire.

întina vb. v. BATJOCORI. COMPROMITE. DEZONORA. ÎMPOTMOLI. ÎNGLODA. ÎNNĂMOLI. NĂMOLI. NECINSTI. NOROI. PÎNGĂRI. PROFANA. SPURCA. TERFELI.

întinare s. v. BATJOCORIRE. COMPROMITERE. DEZONORARE. NECINSTIRE. PÎNGĂRIRE. PROFANARE. SPURCARE. TERFELIRE.

înțina, înținez, vb. I (pop.) 1. (înv.) a tăia un copac de la rădăcină în așa fel, încât să se țină doar într-o așchie, pentru a fi prăvălit peste cotropitori. 2. a face un lucru slab, prost, de la început. 3. a rezema ușor o ușă. 4. (refl.) a se fuduli. 5. (refl.) a se încăpățâna.

înținare s.f. (pop.) 1. tăiere parțială a unui copac, încât să se mai țină. 2. rezemare ușoară a unei uși.

întiná, v.t.r. A (se) murdări. – Din în- + tină „noroi” (Scriban, DEX, MDA).

întina, vb. tranz., refl. – A (se) murdări. – Din în- + tină „noroi” (< sl. tina) (Scriban, DEX, MDA).