3 intrări

32 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

instrumentare sf [At: DA ms / Pl: ~tări / E: instrumenta] 1 Orchestrare a unei bucăți muzicale. 2 Executare a unei bucăți muzicale la unul sau mai multe instrumente. 3 Efectuare a unei instrumentații (4). 4 (Jur) Redactare a unui contract, a unui proces-verbal, a unui dosar penal sau a unui alt act politic.

INSTRUMENTÁRE s. f. 1. acțiunea de a instrumenta. 2. (inform.) inserare de instrucțiuni adiționale într-un program de testat, în scopul evaluării unor atribute ale acestuia. (< instrumenta)

instrumentáre s. f. (jur.) Alcătuire a documentelor necesare pentru declanșarea unei acțiuni juridice ◊ Instrumentarea unor [...] dosare” FR 4/91 p. 9; v. și Ad. 24 VII 91 p. 5 (I. Preda în LR 10/92 p. 586)

INSTRUMENTÁ, instrumentez, vb. I. Tranz. 1. A aranja o bucată muzicală pe (grupuri de) instrumente. ♦ (Impr.) A executa o bucată muzicală la unul sau la mai multe instrumente. 2. A efectua o instrumentație (3). – Din fr. instrumenter.

INSTRUMENTÁR, instrumentare, s. n. Totalitatea instrumentelor necesare într-o anumită activitate. – Instrument + suf. -ar.

INSTRUMENTÁR, instrumentare, s. n. Totalitatea instrumentelor necesare într-o anumită activitate. – Instrument + suf. -ar.

instrumenta vt [At: ODOBESCU, S. III, 101 / Pzi: ~tez / E: fr instrumenter] 1 (Muz) A orchestra o melodie. 2 A executa o bucată muzicală la unul sau mai multe instrumente. 3 A efectua o instrumentație (4). 4 (Jur) A redacta un contract, un dosar penal, un proces verbal sau alt act public.

instrumentar sn [At: LEG. EC. PL. 38 / Pl: ~e / E: instrument + -ar] Totalitate a intrumentelor necesare într-o anumită activitate.

INSTRUMENTÁ, instrumentez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A aranja o bucată muzicală pe (grupuri de) instrumente. ♦ (Impr.) A executa o bucată muzicală la unul sau la mai multe instrumente. 2. A efectua o instrumentație (3). – Din fr. instrumenter.

INSTRUMENTÁ, instrumentez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A aranja o bucată muzicală prin distribuirea fiecărei voci unui instrument sau unui grup de instrumente. ♦ (Impropriu) A executa o bucată muzicală la unul sau la mai multe instrumente. Deaca s-ar ispiti cineva să cerce a instrumenta și a vocaliza prin codri muzică clasică... chiar și iepurii ar apuca-o îndată la picior. ODOBESCU, S. III 101. 2. A efectua o instrumentație (3).

INSTRUMENTÁR, instrumentare, s. n. Totalitatea instrumentelor necesare unei anumite activități. Instrumentarul secției de chirurgie.

INSTRUMENTÁ vb. I. 1. intr. A întocmi contracte, procese-verbale și alte acte publice. 2. tr. (Rar) A aranja o bucată muzicală pe grupuri de instrumente. 3. A face instrumentația (2) unei piese rămase într-un puț de petrol. [< fr. instrumenter].

INSTRUMENTÁR s.n. Totalitatea instrumentelor folosite într-o anumită activitate. [Cf. fr. instrumentaire].

INSTRUMENTÁ vb. I. intr. a întocmi contracte, procese-verbale și alte acte publice. II. tr. 1. a aranja o bucată muzicală pe grupuri de instrumente. 2. a efectua o instrumentație (1). 3. a manipula. (< fr. instrumenter)

INSTRUMENTÁR s. n. totalitatea instrumentelor într-o anumită activitate. (< fr. instrumentaire)

instrumentá vb. I A manipula ◊ „Universitatea nu s-a lăsat instrumentată pentru a genera conflicte interetnice.” „22” 35/95 p. 5 (din [a face un] instrument [din]; DN, DEX, DN3 – alt sens)

A INSTRUMENTÁ ~éz 1. tranz. 1) (piese muzicale) A aranja pe grupuri de instrumente, pentru a putea fi executat de orchestră; a orchestra. 2) (unelte, piese) A scoate cu ajutorul unor dispozitive speciale dintr-o mină sau dintr-o sondă. 2. intranz. A elabora contracte, procese-verbale și alte acte publice. /<fr. instrumenter

INSTRUMENTÁR ~e n. Totalitate a instrumentelor necesare unei activități. /instrumentar

instrumentà v. Jur. a face contracte, procese-verbale și alte acte publice.

*instrumentár, -ă adj. (d. instrument: fr. -entaire). Jur. Martur instrumentar, acela care asistă cînd un funcționar public validează un act pentru a căruĭ validitate e necesară prezența marturilor. S. n., pl. e. Totalitatea instrumentelor (uneltelor, sculelor) unuĭ meseriaș, unuĭ plugar ș. a. V. inventar și utilaj.

*instrumentațiúne f. (d. instrumentez; fr. -entation). Modu cum e dispusă partea instrumentală a uneĭ bucățĭ muzicale, orhestrațiune. – Și -áție și -áre.

arată toate definițiile

Intrare: instrumentare
instrumentare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • instrumentare
  • instrumentarea
plural
  • instrumentări
  • instrumentările
genitiv-dativ singular
  • instrumentări
  • instrumentării
plural
  • instrumentări
  • instrumentărilor
vocativ singular
plural
Intrare: instrumenta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • instrumenta
  • instrumentare
  • instrumentat
  • instrumentatu‑
  • instrumentând
  • instrumentându‑
singular plural
  • instrumentea
  • instrumentați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • instrumentez
(să)
  • instrumentez
  • instrumentam
  • instrumentai
  • instrumentasem
a II-a (tu)
  • instrumentezi
(să)
  • instrumentezi
  • instrumentai
  • instrumentași
  • instrumentaseși
a III-a (el, ea)
  • instrumentea
(să)
  • instrumenteze
  • instrumenta
  • instrumentă
  • instrumentase
plural I (noi)
  • instrumentăm
(să)
  • instrumentăm
  • instrumentam
  • instrumentarăm
  • instrumentaserăm
  • instrumentasem
a II-a (voi)
  • instrumentați
(să)
  • instrumentați
  • instrumentați
  • instrumentarăți
  • instrumentaserăți
  • instrumentaseți
a III-a (ei, ele)
  • instrumentea
(să)
  • instrumenteze
  • instrumentau
  • instrumenta
  • instrumentaseră
Intrare: instrumentar
instrumentar substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • instrumentar
  • instrumentarul
  • instrumentaru‑
plural
  • instrumentare
  • instrumentarele
genitiv-dativ singular
  • instrumentar
  • instrumentarului
plural
  • instrumentare
  • instrumentarelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

instrumentare

  • 1. Acțiunea de a instrumenta.
    surse: MDN '00
  • 2. informatică Inserare de instrucțiuni adiționale într-un program de testat, în scopul evaluării unor atribute ale acestuia.
    surse: MDN '00

etimologie:

  • instrumenta
    surse: MDN '00

instrumenta

  • 1. A aranja o bucată muzicală pe (grupuri de) instrumente.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: aranja orchestra
    • 1.1. impropriu A executa o bucată muzicală la unul sau la mai multe instrumente.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Deaca s-ar ispiti cineva să cerce a instrumenta și a vocaliza prin codri muzică clasică... chiar și iepurii ar apuca-o îndată la picior. ODOBESCU, S. III 101.
        surse: DLRLC
  • 2. A efectua o instrumentație (3.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 3. A întocmi contracte, procese-verbale și alte acte publice.
    surse: DN sinonime: întocmi
  • surse: MDN '00

etimologie:

instrumentar

  • 1. Totalitatea instrumentelor necesare într-o anumită activitate.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: utilaj attach_file un exemplu
    exemple
    • Instrumentarul secției de chirurgie.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Instrument + sufix -ar.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN