instrumentare sf [At: DA ms / Pl: ~tări / E: instrumenta] 1 Orchestrare a unei bucăți muzicale. 2 Executare a unei bucăți muzicale la unul sau mai multe instrumente. 3 Efectuare a unei instrumentații (4). 4 (Jur) Redactare a unui contract, a unui proces-verbal, a unui dosar penal sau a unui alt act politic.

INSTRUMENTARE s. f. 1. acțiunea de a instrumenta. 2. (inform.) inserare de instrucțiuni adiționale într-un program de testat, în scopul evaluării unor atribute ale acestuia. (< instrumenta)

instrumentare s. f. (jur.) Alcătuire a documentelor necesare pentru declanșarea unei acțiuni juridice ◊ „Instrumentarea unor [...] dosare” FR 4/91 p. 9; v. și Ad. 24 VII 91 p. 5 (I. Preda în LR 10/92 p. 586)

INSTRUMENTA, instrumentez, vb. I. Tranz. 1. A aranja o bucată muzicală pe (grupuri de) instrumente. ♦ (Impr.) A executa o bucată muzicală la unul sau la mai multe instrumente. 2. A efectua o instrumentație (3). – Din fr. instrumenter.

instrumenta vt [At: ODOBESCU, S. III, 101 / Pzi: ~tez / E: fr instrumenter] 1 (Muz) A orchestra o melodie. 2 A executa o bucată muzicală la unul sau mai multe instrumente. 3 A efectua o instrumentație (4). 4 (Jur) A redacta un contract, un dosar penal, un proces verbal sau alt act public.

instrumentar sn [At: LEG. EC. PL. 38 / Pl: ~e / E: instrument + -ar] Totalitate a intrumentelor necesare într-o anumită activitate.

INSTRUMENTA, instrumentez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A aranja o bucată muzicală pe (grupuri de) instrumente. ♦ (Impr.) A executa o bucată muzicală la unul sau la mai multe instrumente. 2. A efectua o instrumentație (3). – Din fr. instrumenter.

INSTRUMENTA, instrumentez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A aranja o bucată muzicală prin distribuirea fiecărei voci unui instrument sau unui grup de instrumente. ♦ (Impropriu) A executa o bucată muzicală la unul sau la mai multe instrumente. Deaca s-ar ispiti cineva să cerce a instrumenta și a vocaliza prin codri muzică clasică... chiar și iepurii ar apuca-o îndată la picior. ODOBESCU, S. III 101. 2. A efectua o instrumentație (3).

INSTRUMENTAR, instrumentare, s. n. Totalitatea instrumentelor necesare unei anumite activități. Instrumentarul secției de chirurgie.

INSTRUMENTA vb. I. 1. intr. A întocmi contracte, procese-verbale și alte acte publice. 2. tr. (Rar) A aranja o bucată muzicală pe grupuri de instrumente. 3. A face instrumentația (2) unei piese rămase într-un puț de petrol. [< fr. instrumenter].

INSTRUMENTAR s.n. Totalitatea instrumentelor folosite într-o anumită activitate. [Cf. fr. instrumentaire].

INSTRUMENTA vb. I. intr. a întocmi contracte, procese-verbale și alte acte publice. II. tr. 1. a aranja o bucată muzicală pe grupuri de instrumente. 2. a efectua o instrumentație (1). 3. a manipula. (< fr. instrumenter)

INSTRUMENTAR s. n. totalitatea instrumentelor într-o anumită activitate. (< fr. instrumentaire)

instrumenta vb. I A manipula ◊ „Universitatea nu s-a lăsat instrumentată pentru a genera conflicte interetnice.” „22” 35/95 p. 5 (din [a face un] instrument [din]; DN, DEX, DN3 – alt sens)

A INSTRUMENTA ~ez 1. tranz. 1) (piese muzicale) A aranja pe grupuri de instrumente, pentru a putea fi executat de orchestră; a orchestra. 2) (unelte, piese) A scoate cu ajutorul unor dispozitive speciale dintr-o mină sau dintr-o sondă. 2. intranz. A elabora contracte, procese-verbale și alte acte publice. /<fr. instrumenter

INSTRUMENTAR ~e n. Totalitate a instrumentelor necesare unei activități. /instrumentar

instrumentà v. Jur. a face contracte, procese-verbale și alte acte publice.

*instrumentár, -ă adj. (d. instrument: fr. -entaire). Jur. Martur instrumentar, acela care asistă cînd un funcționar public validează un act pentru a căruĭ validitate e necesară prezența marturilor. S. n., pl. e. Totalitatea instrumentelor (uneltelor, sculelor) unuĭ meseriaș, unuĭ plugar ș. a. V. inventar și utilaj.

*instrumentațiúne f. (d. instrumentez; fr. -entation). Modu cum e dispusă partea instrumentală a uneĭ bucățĭ muzicale, orhestrațiune. – Și -áție și -áre.

*instrumentéz v. tr. (d. instrument; fr. -enter). Jur. Fac contracte, procese-verbale și alte acte publice. Muz. Orhestrez.

instrumentare s. f., g.-d. art. instrumentării

instrumenta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. instrumentez, 3 instrumentează; conj. prez. 1 sg. să instrumentez, 3 să instrumenteze

instrumentar s. n., pl. instrumentare

instrumenta (a ~) vb., ind. prez. 3 instrumentează

instrumentar s. n., pl. instrumentare

instrumenta vb., ind. prez. 1 sg. instrumentez, 3 sg. și pl. instrumentează

instrumentar s. n., pl. instrumentare

INSTRUMENTARE s. v. anchetare, anchetă, cercetare, instruire.

INSTRUMENTA vb. v. ancheta, cerceta, instrui.

INSTRUMENTA vb. v. orchestra.

INSTRUMENTAR s. utilaj. (~ al unui laborator.)

INSTRUMENTA vb. (MUZ.) a orchestra.

INSTRUMENTAR s. utilaj. (~ al unui laborator.)