înot sn [At: NECULCE, ap. LET. II, 286/6 / S și: (nrc) înnot / E: înota drr] 1 Plutire și înaintare a unor ființe la suprafața sau în interiorul apei prin mișcări ritmice făcute cu mâinile și cu picioarele Si: înotare, înotat. 2 av Înotând. 3 sn (Îlav) De-a ~ul Înotând. 4 (Îe) A o da (sau a se da sau a-și da calul) ~ A trece o apă înot.

înota vi [At: CORESI, EV. 56/2 / V: (îrg) an~ / S și: (nrc) înno~ / Pzi: înot / E: ml *(in)notare] 1 A se mișca ritmic pentru a înainta la suprafața apei sau în apă. 2 A pluti. 3 A fi înconjurat de lichid din toate părțile. 4 (Fig) A fi copleșit, apăsat de ceva. 5 (Fig) A înainta cu greu prin noroi, zăpadă etc. 6 (Fig) A avea ceva din abundență.

ÎNÓT s. n. Plutire și înaintare (a unor ființe) la suprafața sau în interiorul apei, deplasare în apă prin mișcări ritmice cu brațele și cu picioarele. ◊ Loc. adv. De-a înotul = înotând. ♦ (Adverbial) înotând. – Din înota (derivat regresiv).

ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare.

ÎNÓT s. n. Plutire și înaintare (a unor ființe) la suprafața sau în interiorul apei, deplasare în apă prin mișcări ritmice. ◊ Loc. adv. De-a înotul = înotând. ♦ (Adverbial) Înotând. – Din înota (derivat regresiv).

ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se mișca ritmic pentru a pluti și a înainta la suprafața apei sau în apă. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare.

ÎNÓT s. n. Plutire și înaintare în apă cu ajutorul anumitor mișcări ritmice făcute cu membrele corpului sau (la animale) și cu alte părți ale corpului. Tinerii spun ce furtuni au prididit... și cîți delfini au întrecut la înot. DELAVRANCEA, S. 66. ◊ Loc. adv. De-a înotul = înotînd. (Poetic) Luceafărul... Vedea ca-n ziua cea de-ntîi, Cum izvorau lumine; Cum izvorînd îl înconjor Ca niște mări, de-a-notul. EMINESCU, O. I 176. ♦ (Adverbial, în construcție cu verbele «a trece», «a străbate» etc.) Înotînd. Am văzut aproape de mine, intrînd înot subt podul plaurului pe care ne aflam, o broască țestoasă. SADOVEANU, N. F. 67. Se aruncă cu calul în apă, o trece înot dincolo de cela mal. CREANGĂ, P. 237. Să trecem înot Apa Mării Negre. TEODORESCU, P. P. 57. ◊ Expr. A (se) da înot = a trece o apă înotînd; a înota. Se gîndea Că mare-i Cerna, Că neagră-i apa, Și că s-o-neca Înot deac-o da. TEODORESCU, P. P. 426. Și-not mi se da Și se cufunda. ALECSANDRI, P. P. 117. (Tranz., cu privire la animale) În apă sărea, Calu-not își da. TEODORESCU, P. P. 428. ♦ (Rar) Plutire. Avîntul și-l legase de-al vasului înot. MACEDONSKI, O. I 108.

ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe) A pluti pe apă, înaintînd cu ajutorul unor anumite mișcări ritmice făcute cu membrele corpului sau (la animale) și cu alte părți ale corpului. Cînd baba înota smintită pe la jumătatea lacului alb, Făt-Frumos aruncă buzduganu-n nori. EMINESCU, N. 24. Înoată voinicește, Taie-o brazdă, taie nouă, Taie Dunărea în două. ALECSANDRI, P. III 162. Marea fiind liniștită și limpede, mă depărtai de mal mai mult decît obicinuit, înotînd pe spinare. id. O. P. 274. ◊ Fig. Problemele în care înot abia ținîndu-mă la suprafață... se complică în fiecare zi. IBRĂILEANU, A. 98. Prin holde coapte, fetele grăbite Înoată pîn’ la brîu, împodobite Cu roșu mac și vinete cicoare. IOSIF, V. 71. Dar ce-i în grîu? O fată – Înoată-n spice pînă-n brîu. COȘBUC, P. I 170. ♦ Tranz. (Rar, complementul indică o apă) A trece înot. Peste munți treceți, Marea ajungeți. Marea înotați. TEODORESCU, P. P. 401. Bărbat oi lua Care s-a afla Dunărea să-noate. ALECSANDRI, P. P. 122. ♦ Fig. A pluti, a se mișca într-un mediu. O țintă de lumină prin umbră viu înoată. ALECSANDRI, P. A. 167. Astă lună ce înoată în tărie, Ca fanal purtat de valuri pe a mărilor cîmpie. ALEXANDRESCU, P. 138. 2. Fig. A fi cufundat în ceva, a fi înconjurat din toate părțile de ceva, a fi cuprins, copleșit de ceva. Ochii înotau în lacrimi și tot sîngele i se urcase în obraz. VLAHUȚĂ, O. A. 123. Sufletu-i acum înoată în bucurie. ODOBESCU, S. III 84. Tristă le e inima, Că le-noată-n voie rea. TEODORESCU, P. P. 231. ♦ A avea din abundență ceva. Înoată în bani. 3. Fig. A străbate cu greu. Văzu un mînzuc roșietic, cu zurgălău la gît, abia înotînd prin glod. CAMILAR, N. I 29. Mi-l închipui încă o dată, cum a trecut peste munți, bătut de vînturi, înotînd în zăpadă, cu stiva de lemne în spinare. BOGZA, Ț. 33. Cu mare greutate înotam prin troianul de omăt. CONTEMPORANUL, III 570. – Variantă: (regional) notá (TEODORESCU, P. P. 61) vb. I.

NOTÁ¹ vb. I v. înota.

ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A pluti pe apă, înaintând cu ajutorul anumitor mișcări ritmice făcute cu mâinile și cu picioarele. ♦ Tranz. (Rar) A trece înot o apă. ♦ Fig. A pluti, a se mișca într-un mediu. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă). 2. Fig. A fi cufundat în ceva; a fi cuprins, copleșit de ceva. ♦ A avea din abundență ceva. ◊ Expr. A înota în miere = a-i merge foarte bine. – Lat. innotare (= natare).

ÎNÓT n. Plutire și înaintare pe suprafața apei sau în apă prin mișcări ritmice. /v. a înota

A ÎNOTÁ înót intranz. 1) (despre ființe) A se deplasa prin apă, făcând mișcări ritmice. 2) A străbate un mediu. ~ prin noroi. 3) fig. A fi prins din toate părțile (de ceva). Ochii îi înoată în lacrimi. 4) fig. A trăi, lăfăindu-se. ~ în belșug. /<lat. innotare

înnot adv. înnotând: trece înnot dincolo.

înnotà v. 1. a se susține și a înainta pe suprafața apei; 2. fig. a păși în mijlocul unei mase lichide: a înnota în sânge; 3. a pluti: pe un cal să s’arunce și prin văzduh sâ’noate AL. [Lat. *NOTARE = NATARE].

1) înót n., pl. urĭ. Înotat, acțiunea de a înota: înotu e plăcut. V. not 1.

2) înót, a -á v. intr. (lat. *innotare [= cl. innatare], care vine din *nautare, *notare, de unde și vrom. not, a nuta; it. notare și nuotare, vfr. noer. – Înoată, să înoate. V. nautic, navă). Vechĭ. Navig. Azĭ. Mă susțin pe apă stînd orĭ înaintînd pin mișcarea mînilor și picĭoarelor. Fig. Înot în bogăție, îs foarte bogat. Înot în sînge, îs foarte plin de sînge. – Și înnot. În Oaș a nota (lat. *annotare). Vechĭ și not, a nuta: noată (PsS.) = plutește, návigă.

înót s. n.

înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă

înot s. n.

înotá vb., ind. prez. 1 sg. înót, 3 sg. și pl. înoátă, perf. s. 1 sg. înotái