6 definiții pentru plutire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PLUTÍRE, plutiri, s. f. 1. Faptul de a pluti; menținere sau mișcare a unui corp pe suprafața unui lichid sau în masa unui fluid. 2. Transport organizat de mărfuri sau de persoane care se face pe o navă; trafic pe apă; navigație. – V. pluti.

PLUTÍRE, plutiri, s. f. 1. Faptul de a pluti; menținere sau mișcare a unui corp pe suprafața unui lichid sau în masa unui fluid. 2. Transport organizat de mărfuri sau de persoane care se face pe o navă; trafic pe apă; navigație. – V. pluti.

PLUTÍRE, plutiri, s. f. 1. Acțiunea de a pluti; menținere sau mișcare a unui corp pe suprafața unui lichid sau în masa unui fluid. [Pasărea] de-abia înainta, legănîndu-se în plutirea liniștită a vulturului. CAZABAN, V. 32. Corabia în plutirea ei se părea ca o pasere ce zboară. DRĂGHICI, R. 9. 2. (Învechit) Navigație. Ar trebui să se asocieze, ca să înființeze o plutire națională pe Dunăre. I. IONESCU, M. 389.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

plutíre s. f., g.-d. art. plutírii; pl. plutíri

plutíre s. f., g.-d. art. plutírii; pl. plutíri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PLUTÍRE s. 1. v. navigație. 2. v. zbor.

PLUTIRE s. 1. (MAR.) navigație. (În timpul ~ pe ocean.) 2. planare, zbor. (~ păsărilor în văzduh.)

Intrare: plutire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • plutire
  • plutirea
plural
  • plutiri
  • plutirile
genitiv-dativ singular
  • plutiri
  • plutirii
plural
  • plutiri
  • plutirilor
vocativ singular
plural