4 intrări

30 de definiții

din care

Explicative DEX

INFIRM, -Ă, infirmi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate; schilod, neputincios, invalid, beteag. – Din fr. infirme, lat. infirmus.

INFIRM, -Ă, infirmi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate; schilod, neputincios, invalid, beteag. – Din fr. infirme, lat. infirmus.

INFIRMA, infirm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.

infirm, ~ă smf, a [At: ODOBESCU, S. II, 94 / Pl: ~i, ~e / E: lat infirmus, fr infirme, it infirmo] 1-2 (Persoană) care are o infirmitate Si: neputincios, handicapat. 3-4 (Om) ciung. 5-6 (Om) șchiop.

infirma vt [At: DA / Pzi: ~firm / E: fr infirmer, lat infirmare] 1 (Îoc a confirma) A dovedi ca neadevărat. 2 A anula o sentință, un mandat de arestare etc. 3 A abroga un act, o măsură ca fiind nelegală. 4 A invalida.

INFIRMA, infirm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil; a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.

INFIRM, -Ă, infirmi, -e, adj. (Despre oameni) Lipsit de o parte a trupului sau de posibilitatea de a o folosi; beteag, schilod. ◊ (Rar, despre o parte a corpului) [Copacul] cu trunchiul zgîrcit ca niște genunchi infirmi. GALACTION, O. I 79. ◊ (Substantivat) Să întrețină spitaluri pentru bolnavi și infirmi. ODOBESCU, S. II 42. Instrumentele cu care se servește spre căutarea infirmilor. id. ib. 94.

INFIRMA, infirm, vb. I. Tranz. A zdruncina autoritatea sau valabilitatea unui lucru, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat. ♦ A desființa un mandat de arestare sau o ordonanță emisă de un anchetator penal. Mandatul de arestare a fost infirmat.

INFIRM, -Ă adj., s.m. și f. Schilod, beteag, neputincios. [Cf. fr. infirme, lat. infirmus].

INFIRMA vb. I. tr. A dovedi, a declara nevalabil, neadevărat. ♦ A anula (un mandat de arestare, o hotărîre). [P.i. infirm. / < fr. infirmer, it., lat. infirmare].

INFIRM, -Ă adj., s. m. f. schilod, neputincios, invalid. (< fr. infirme, lat. infirmus)

INFIRMA vb. tr. a declara nevalabil, nefondat, a anula; a invalida; (fig.) a dezminți. (< fr. infirmer, lat. infirmare)

INFIRM ~ă (~i, ~e) și substantival (despre persoane) Care are o parte a corpului mutilată sau deformată; calic; beteag; schilod. /<fr. infirme, lat. infirmus

A INFIRMA infirm tranz. 1) (acte, dispoziții oficiale etc.) A declara nul printr-un ordin; a aboli; a abroga; a contramanda; a revoca; a anula. 2) (teorii, teze, afirmații) A demonstra ca fiind nefondat. /<fr. infirmer, lat. infirmare

infirm a. de constituțiune slabă, atins de o boală permanentă.

infirmà V. 1. a face mai slab, a lua tăria: a infirma o mărturie; 2. Jur. a anula: a infirma o sentință.

2) *infírm, a v. tr. (lat. infirmare, d. infirmus, infirm. V. a- și con-firm). Fig. Slăvesc, iaŭ puterea: a infirma o mărturie. Jur. Anulez, nimicesc: a infirma un act, o sentență.

1) *infírm, -ă adj. (lat. in-firmus. V. firm). Slab, bolnăvicĭos. Bolnav, rănit saŭ lipsit de vre-un membru saŭ organ.

Ortografice DOOM

infirm adj. m., s. m., pl. infirmi; adj. f., s. f. infirmă, pl. infirme

infirma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. infirm, 3 infirmă; conj. prez. 1 sg. să infirm, 3 să infirme

infirm adj. m., s. m., pl. infirmi; adj. f., s. f. infirmă, pl. infirme

infirma (a ~) vb., ind. prez. 3 infirmă

infirm adj. m., s. m., pl. infirmi; f. sg. infirmă, pl. infirme

infirma vb., ind. prez. 1 sg. infirm, 3 sg. și pl. infirmă

Sinonime

INFIRM adj., s. (MED.) invalid, schilod, (pop.) beteag, schilav, (înv. și reg.) calic, neputincios, nevolnic, sec, slăbănog, (reg.) schilăvos, șont, șonțit, (Transilv., Mold. și Bucov.) chilav, (înv.) mișel, rupturit, secat, (fam.) șontorog. (Om ~.)

INFIRMA vb. 1. a contrazice, a dezminți. (Acest fapt ~ părerea curentă.) 2. a anula, (fig.) a răsturna. (A ~ o teorie.) 3. v. abroga.

INFIRM adj., s. (MED.) invalid, schilod, (pop.) beteag, schilav, (înv. și reg.) calic, neputincios, nevolnic, sec, slăbănog, (reg.) schilăvos, șont, șonțit, (Transilv., Mold. și Bucov.) chilav, (înv.) mișel, rupturit, secat, (fam.) șontorog. (Om ~.)

INFIRMA vb. 1. a contrazice, a dezminți. (Acest fapt ~ părerea curentă.) 2. a anula, (fig.) a răsturna. (A ~ o teorie.) 3. (JUR.) a abroga, a anula, a desființa, a invalida, a suprima, (pop.) a strica, (înv.) a surpa. (A ~ o lege, un act normativ.)

Antonime

Infirm ≠ valid, întreg, teafăr

A infirma ≠ a adeveri, a afirma, a confirma

Intrare: infirm (adj.)
infirm1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • infirm
  • infirmul
  • infirmu‑
  • infirmă
  • infirma
plural
  • infirmi
  • infirmii
  • infirme
  • infirmele
genitiv-dativ singular
  • infirm
  • infirmului
  • infirme
  • infirmei
plural
  • infirmi
  • infirmilor
  • infirme
  • infirmelor
vocativ singular
plural
Intrare: infirm (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • infirm
  • infirmul
  • infirmu‑
plural
  • infirmi
  • infirmii
genitiv-dativ singular
  • infirm
  • infirmului
plural
  • infirmi
  • infirmilor
vocativ singular
  • infirmule
  • infirme
plural
  • infirmilor
Intrare: infirma
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • infirma
  • infirmare
  • infirmat
  • infirmatu‑
  • infirmând
  • infirmându‑
singular plural
  • infirmă
  • infirmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • infirm
(să)
  • infirm
  • infirmam
  • infirmai
  • infirmasem
a II-a (tu)
  • infirmi
(să)
  • infirmi
  • infirmai
  • infirmași
  • infirmaseși
a III-a (el, ea)
  • infirmă
(să)
  • infirme
  • infirma
  • infirmă
  • infirmase
plural I (noi)
  • infirmăm
(să)
  • infirmăm
  • infirmam
  • infirmarăm
  • infirmaserăm
  • infirmasem
a II-a (voi)
  • infirmați
(să)
  • infirmați
  • infirmați
  • infirmarăți
  • infirmaserăți
  • infirmaseți
a III-a (ei, ele)
  • infirmă
(să)
  • infirme
  • infirmau
  • infirma
  • infirmaseră
Intrare: infirmă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • infirmă
  • infirma
plural
  • infirme
  • infirmele
genitiv-dativ singular
  • infirme
  • infirmei
plural
  • infirme
  • infirmelor
vocativ singular
  • infirmă
  • infirmo
plural
  • infirmelor
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

infirm, infirmisubstantiv masculin
infirmă, infirmesubstantiv feminin
infirm, infirmăadjectiv

  • 1. (Persoană) care are o infirmitate. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Să întrețină spitaluri pentru bolnavi și infirmi. ODOBESCU, S. II 42. DLRLC
    • format_quote Instrumentele cu care se servește spre căutarea infirmilor. ODOBESCU, S. II 94. DLRLC
    • 1.1. rar Despre o parte a corpului: beteag, schilod. DLRLC
      • format_quote [Copacul] cu trunchiul zgîrcit ca niște genunchi infirmi. GALACTION, O. I 79. DLRLC
etimologie:

infirma, infirmverb

  • 1. A anula, a respinge, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat, nefundat. DEX '09 DLRLC DN
    • 1.1. A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: invalida
      • format_quote Mandatul de arestare a fost infirmat. DLRLC
    • 1.2. figurat Dezminți. MDN '00
      sinonime: dezminți
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.