indus, ~ă [At: CĂLINESCU, E. O. I, 109 / Pl: ~uși, ~e / E: induce] 1 a Care este împins sau îndemnat să facă un lucru. 2 a (Îla) ~ în eroare Înșelat. 3 a (Flz) Stabilit sau conchis prin inducție (1). 4 a (Fiz; d. tensiuni electromotoare și curenți electrici) Care se produce prin inducție (8) electromagnetică. 5-6 a (D. fenomene fizice) Care este (produs sau) influențat de un alt proces fizic cu care evoluează concomitent. 7 sn Parte componentă a unui sistem electromagnetic în care se produc tensiunile electromotoare induse de câmpul magnetic al inductorului.

INDUS, -Ă adj. (Despre un fenomen sau proces) Care este influențat sau produs de un stimul extern. // s.n. Parte a unei mașini electrice în care se produce, prin inducție, un curent electric. [După fr. induit].

INDUS, -Ă I. adj. (despre un fenomen sau proces) care este influențat sau produs de un stimul extern. ◊ (despre tensiuni electromotoare, curenți electrici) produs prin inducție (4). ◊ (mat.) operație (relație) ~ă = restricția unei operații (relații) la o submulțime stabilă a mulțimii sale. II. s. n. parte a unei mașini electrice în care se produce prin inducție un curent electric. (după fr. induit)

induce vt [At: HASDEU, I. C. 19 / V: (înv) în~ / Pzi: induc / E: lat induco, -ere^[1] cf deduce, introduce] 1 A determina pe cineva să facă un lucru. 2 (Îlv) A ~ în eroare (rar greșeală) A înșela. 3 (Log) A face un raționament inductiv. 4 A produce un câmp electric prin inducție electromagnetică. modificată

înduce v vz induce

INDUCE, induc, vb. III. Tranz. 1. (Numai în expr.) A induce în eroare = a face (pe cineva) să creadă sau să i se pară că ceva este altfel decît e în realitate; a înșela, a amăgi. Nu obosesc tot cîntînd laude nemeritate unor persoane din Principate și inducînd astfel în eroare opinia publică. BOLINTINEANU, O. 253. 2. A produce un cîmp electric prin inducție electromagnetică. – Forme gramaticale: part. indus.

INDUCE vb. III. tr. 1. (Log.) A face un raționament inductiv. ◊ A induce în eroare = a înșela, a amăgi. 2. A produce o inducție electromagnetică. [P.i. induc, part. -dus. / < lat. inducere].

INDUCE vb. tr. 1. a împinge, a îndemna pe cineva să facă ceva; a incita; a determina. ♦ a ~ în eroare = a înșela. 2. (log.) a face un raționament inductiv. 3. a produce o inducție electromagnetică. 4. a produce, a cauza, a provoca. (< lat. inducere)

A INDUCE induc tranz. 1) (în opoziție cu a deduce) A afla prin inducție. 2): ~ în eroare a face să ia un neadevăr drept adevăr; a amăgi; a înșela; a păcăli; a șmecheri. 3) (câmpuri electrice) A produce prin inducție electromagnetică. /<lat. inducere

Indu m. sau Sindu, mare fluviu al Indiei, se varsă în Marea de 0man: 3000 km.

induce v. 1. a împinge, a conduce: a induce în eroare; 2. a face o inducțiune, a trage o consecvență.

*indúc, -dús, a -dúce v. tr. (lat. in-dúcere. V. duc). Duc în, împing în: a induce pe cineva în eroare. Fac o inducțiune, conclud: de acolo induc că și el va cădea. V. deduc.

indus s. n., pl. induse

induce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. induc, 3 induce, perf. s. 1 sg. indusei, 1 pl. induserăm, m.m.c.p. 1 pl. induseserăm; conj. prez. 1 sg. să induc, 3 să inducă; imper. 2 sg. afirm. indu; ger. inducând; part. indus

induce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. induc, 1 pl. inducem, 2 pl. induceți; imp. indu, neg. nu induce; part. indus

induce vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. induc; part. indus

INDUS 1. v. Harappa. 2. v. Ind.