4 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INDÚS, -Ă, induși, -se, adj., s. n. 1. Adj. (Despre fenomene fizice) Care este produs sau influențat de un alt proces fizic cu care evoluează concomitent. ♦ (Despre tensiuni electromotoare și curenți electrici) Care se produce prin inducție electromagnetică. 2. S. n. Parte componentă a unui sistem electromagnetic în care se produc tensiunile electromotoare induse de câmpul magnetic al inductorului. – V. induce.

INDÚS, -Ă, induși, -se, adj., s. n. 1. Adj. (Despre fenomene fizice) Care este produs sau influențat de un alt proces fizic cu care evoluează concomitent. ♦ (Despre tensiuni electromotoare și curenți electrici) Care se produce prin inducție electromagnetică. 2. S. n. Parte componentă a unui sistem electromagnetic în care se produc tensiunile electromotoare induse de câmpul magnetic al inductorului. – V. induce.

indus, ~ă [At: CĂLINESCU, E. O. I, 109 / Pl: ~uși, ~e / E: induce] 1 a Care este împins sau îndemnat să facă un lucru. 2 a (Îla) ~ în eroare Înșelat. 3 a (Flz) Stabilit sau conchis prin inducție (1). 4 a (Fiz; d. tensiuni electromotoare și curenți electrici) Care se produce prin inducție (8) electromagnetică. 5-6 a (D. fenomene fizice) Care este (produs sau) influențat de un alt proces fizic cu care evoluează concomitent. 7 sn Parte componentă a unui sistem electromagnetic în care se produc tensiunile electromotoare induse de câmpul magnetic al inductorului.

INDÚS, -Ă adj. (Despre un fenomen sau proces) Care este influențat sau produs de un stimul extern. // s.n. Parte a unei mașini electrice în care se produce, prin inducție, un curent electric. [După fr. induit].

INDÚS, -Ă I. adj. (despre un fenomen sau proces) care este influențat sau produs de un stimul extern. ◊ (despre tensiuni electromotoare, curenți electrici) produs prin inducție (4). ◊ (mat.) operație (relație) ~ă = restricția unei operații (relații) la o submulțime stabilă a mulțimii sale. II. s. n. parte a unei mașini electrice în care se produce prin inducție un curent electric. (după fr. induit)

INDÚCE, indúc, vb. III. Tranz. 1. A împinge, a îndemna pe cineva să facă un lucru. ◊ Expr. A induce în eroare = a înșela, a amăgi. ♦ (Log.) A face un raționament inductiv. 2. A produce un câmp electric prin inducție electromagnetică. [Part. indus] – Din lat. inducere (cu sensuri după fr. induire).

INDÚCE, indúc, vb. III. Tranz. 1. A împinge, a îndemna pe cineva să facă un lucru. ◊ Expr. A induce în eroare = a înșela, a amăgi. ♦ (Log.) A face un raționament inductiv. 2. A produce un câmp electric prin inducție electromagnetică. [Part. indus] – Din lat. inducere (cu sensuri după fr. induire).

induce vt [At: HASDEU, I. C. 19 / V: (înv) în~ / Pzi: induc / E: lat induco, -ere[1] cf deduce, introduce] 1 A determina pe cineva să facă un lucru. 2 (Îlv) A ~ în eroare (rar greșeală) A înșela. 3 (Log) A face un raționament inductiv. 4 A produce un câmp electric prin inducție electromagnetică. modificată

  1. Infinitivul din etimol. lat. greșit tipărită în original: -ìre LauraGellner

INDÚCE, indúc, vb. III. Tranz. 1. (Numai în expr.) A induce în eroare = a face (pe cineva) să creadă sau să i se pară că ceva este altfel decît e în realitate; a înșela, a amăgi. Nu obosesc tot cîntînd laude nemeritate unor persoane din Principate și inducînd astfel în eroare opinia publică. BOLINTINEANU, O. 253. 2. A produce un cîmp electric prin inducție electromagnetică. – Forme gramaticale: part. indus.

INDÚCE vb. III. tr. 1. (Log.) A face un raționament inductiv. ◊ A induce în eroare = a înșela, a amăgi. 2. A produce o inducție electromagnetică. [P.i. indúc, part. -dus. / < lat. inducere].

INDÚCE vb. tr. 1. a împinge, a îndemna pe cineva să facă ceva; a incita; a determina. ♦ a ~ în eroare = a înșela. 2. (log.) a face un raționament inductiv. 3. a produce o inducție electromagnetică. 4. a produce, a cauza, a provoca. (< lat. inducere)

A INDÚCE indúc tranz. 1) (în opoziție cu a deduce) A afla prin inducție. 2): ~ în eroare a face să ia un neadevăr drept adevăr; a amăgi; a înșela; a păcăli; a șmecheri. 3) (câmpuri electrice) A produce prin inducție electromagnetică. /<lat. inducere

Indu m. sau Sindu, mare fluviu al Indiei, se varsă în Marea de 0man: 3000 km.

induce v. 1. a împinge, a conduce: a induce în eroare; 2. a face o inducțiune, a trage o consecvență.

*indúc, -dús, a -dúce v. tr. (lat. in-dúcere. V. duc). Duc în, împing în: a induce pe cineva în eroare. Fac o inducțiune, conclud: de acolo induc că și el va cădea. V. deduc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

indúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indúc, 1 pl. indúcem, 2 pl. indúceți; imp. indú, neg. nu indúce; part. indús

indúce vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indúc; part. indús


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Intrare: Indus
Indus
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: indus (adj.)
indus1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A4)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • indus
  • indusul
  • indusu‑
  • indu
  • indusa
plural
  • induși
  • indușii
  • induse
  • indusele
genitiv-dativ singular
  • indus
  • indusului
  • induse
  • indusei
plural
  • induși
  • indușilor
  • induse
  • induselor
vocativ singular
plural
Intrare: indus (s.n.)
indus2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • indus
  • indusul
  • indusu‑
plural
  • induse
  • indusele
genitiv-dativ singular
  • indus
  • indusului
plural
  • induse
  • induselor
vocativ singular
plural
Intrare: induce
verb (VT643)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • induce
  • inducere
  • indus
  • indusu‑
  • inducând
  • inducându‑
singular plural
  • indu
  • induce
  • induceți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • induc
(să)
  • induc
  • induceam
  • indusei
  • indusesem
a II-a (tu)
  • induci
(să)
  • induci
  • induceai
  • induseși
  • induseseși
a III-a (el, ea)
  • induce
(să)
  • indu
  • inducea
  • induse
  • indusese
plural I (noi)
  • inducem
(să)
  • inducem
  • induceam
  • induserăm
  • induseserăm
  • indusesem
a II-a (voi)
  • induceți
(să)
  • induceți
  • induceați
  • induserăți
  • induseserăți
  • induseseți
a III-a (ei, ele)
  • induc
(să)
  • indu
  • induceau
  • induseră
  • induseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

indus (adj.)

  • 1. (Despre fenomene fizice) Care este produs sau influențat de un alt proces fizic cu care evoluează concomitent.
    surse: DEX '09 DEX '98
    • diferențiere (Despre un fenomen sau proces) Care este influențat sau produs de un stimul extern.
      surse: DN
    • 1.1. (Despre tensiuni electromotoare și curenți electrici) Care se produce prin inducție electromagnetică.
      surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00
    • 1.2. matematică Operație (sau relație) indusă = restricția unei operații (sau relații) la o submulțime stabilă a mulțimii sale.
      surse: MDN '00

etimologie:

indus (s.n.)

  • 1. Parte componentă a unui sistem electromagnetic în care se produc tensiunile electromotoare induse de câmpul magnetic al inductorului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

induce

etimologie:

  • limba latină inducere (cu sensuri după limba franceză induire).
    surse: DEX '09 DEX '98 DN