INDUCE, induc, vb. III. Tranz. 1. (Numai în expr.) A induce în eroare = a face (pe cineva) să creadă sau să i se pară că ceva este altfel decît e în realitate; a înșela, a amăgi. Nu obosesc tot cîntînd laude nemeritate unor persoane din Principate și inducînd astfel în eroare opinia publică. BOLINTINEANU, O. 253. 2. A produce un cîmp electric prin inducție electromagnetică. – Forme gramaticale: part. indus.