împrejmuire sf [At: BĂLCESCU M. N. 63 / S și: (rar; nrc) ~eșm~ / Pl: ~ri / E: împrejmui] 1 Așezare a unui gard de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest Si: împrejmuit¹ (1). 2 (Ccr) Gard. 3 (Înv) Împrejurime. 4 (Fig) Împresurare.

ÎMPREJMUIRE, împrejmuiri, s. f. 1. Îngrăditură; gard. Mulțimea neagră năvăli înăuntrul împrejmuirii. DUMITRIU; N. 65. La munte, cultivatorii găsesc destule înlesniri în pădurile ce au, de a face împrejmuiri de garduri. I. IONESCU, M. 331. 2. (Învechit) Împrejurime. Împrejmuirile acestui loc erau pustii, căci aproape de acolo, la gura unei fîntîni, trăia o iazmă sălbatică, un balaur uriaș care prăda și bîntuia jur împrejur. ODOBESCU, S. III 297.

ÎMPREJMUIRE ~i f. 1) v. A ÎMPREJMUI. 2) pop. Îngrăditură făcută în jurul unui teren; gard. /v. a împrejmui

împrejmuíre f. Acțiunea de a împrejmui. Îngrăditură, gard.

ÎMPREJMUI, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui.

împrejmui vt [At: VĂCĂRESCU, P. 163 / Pzi: ~esc / E: în- + preajmă] 1 A așeza un gard, pietre etc. de jur împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest Si: a îngrădi. 2 (Fig) A împresura.

ÎMPREJMUI, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui.

ÎMPREJMUI, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A închide un loc de jur împrejur cu gard, cu spini etc.; a îngrădi. E împrejmuită cu ziduri înalte curtea. STANCU, D. 136. Vezi tu departe-n răsărit Aprins lucind ca focul Palatul lor? Împrejmuit Cu zid d-argint e locul. COȘBUC, P. I 66. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. Muncitorii sînt împrejmuiți de pretutindeni, și împinși sub lovituri, spre oraș. SAHIA, N. 45.

A ÎMPREJMUI ~iesc tranz. 1) (terenuri, suprafețe de pământ etc.) A înconjura cu un gard sau cu un zid; a îngrădi. 2) fig. A cuprinde din toate părțile; a încercui; a înconjura; a împrejura; a împresura. [Sil. îm-prej-] /în + preajmă

împrejmuĭésc v. tr. (d. preajmă). Îngrădesc. – În Trans. și prejmuĭesc.

împrejmuire s. f., g.-d. art. împrejmuirii; pl. împrejmuiri

împrejmuire s. f., g.-d. art. împrejmuirii; pl. împrejmuiri

împrejmuire s. f., g.-d. art. împrejmuirii; pl. împrejmuiri

împrejmui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiesc, 3 sg. împrejmuiește, imperf. 1 împrejmuiam; conj. prez. 1 sg. să împrejmuiesc, 3 să împrejmuiască

împrejmui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiesc, imperf. 3 sg. împrejmuia; conj. prez. 3 să împrejmuiască

împrejmui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiesc, imperf. 3 sg. împrejmuia; conj. prez. 3 sg. și pl. împrejmuiască

împrejmui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiesc, conj. împrejmuiască)

ÎMPREJMUIRE s. 1. împrejmuit, închidere, îngrădire. (~ unui teren.) 2. v. gard. 3. (concr.) (înv.) curte. (În perimetrul ~ii.)

ÎMPREJMUIRE s. v. apropiere, împrejurime, jur, preajmă, vecinătate.

ÎMPREJMUIRE s. 1. împrejmuit, închidere, îngrădire. (~ unui teren.) 2. (concr.) gard, îngrăditură, ocol, ulucă, (înv. și reg.) ogradă, stobor, (reg.) tîrcol, (Mold. și Bucov.) zăplaz, (înv.) cuprins. (Și-a ridicat o ~ în jurul casei.) 3. (înv.) curte. (În perimetrul ~.)

împrejmuire s. v. APROPIERE. ÎMPREJURIME. JUR. PREAJMĂ. VECINĂTATE.

Împrejmuire ≠ dezgrădire

ÎMPREJMUI vb. 1. a închide, a înconjura, a îngrădi, (înv. și pop.) a ocoli, (pop.) a țărcui, (reg.) a prejmui. (A ~ un teren cu un gard.) 2. a chenărui, a încadra, a înconjura, a mărgini, (fig.) a tivi. (Soarele ~ cu lumină poiana.)

ÎMPREJMUI vb. 1. a închide, a înconjura, a îngrădi, (înv. și pop.) a ocoli, (pop.) a țărcui, (reg.) a prejmui. (A ~ un teren cu un gard.) 2. a chenărui, a încadra, a înconjura, a mărgini, (fig.) a tivi. (Soarele ~ cu lumină poiana.)

A împrejmui ≠ a dezgrădi

ÎMPREJMUIRE. Subst. Împrejmuire, împrejmuit, îngrădire. Îngrăditură, gard, gărduleț (dim.), gărdurel, stobor (reg.), ulucă, zăplaz, palancă (reg.), seci (reg.), zăvează (înv.), gard viu; grilaj; zid, zidurel (dim., pop.), mur (latinism înv.). Curte, curticică (dim.), bătătură, voreț (reg.), ogradă, ogrăjoară (dim.), ocol, atrium (ant.). Țarc, țărcușor (dim.), țărcotei (dim., reg.), țărcuș (reg.), ocol, îngrăditură, coșar. Adj. Împrejmuit, îngrădit, gărduit (rar), stoborît (reg.), închis. Împrejmuitor. Vb. A împrejmui, a îngrădi, a țărcui, a gărdui (rar), a pune gard, a stoborî (reg.), a ocoli (înv. și pop.), a închide, a zidi, a zidui (rar). V. construcție, obstacol.