ÎMPREJMUIRE. Subst. Împrejmuire, împrejmuit, îngrădire. Îngrăditură, gard, gărduleț (dim.), gărdurel, stobor (reg.), ulucă, zăplaz, palancă (reg.), seci (reg.), zăvează (înv.), gard viu; grilaj; zid, zidurel (dim., pop.), mur (latinism înv.). Curte, curticică (dim.), bătătură, voreț (reg.), ogradă, ogrăjoară (dim.), ocol, atrium (ant.). Țarc, țărcușor (dim.), țărcotei (dim., reg.), țărcuș (reg.), ocol, îngrăditură, coșar. Adj. Împrejmuit, îngrădit, gărduit (rar), stoborît (reg.), închis. Împrejmuitor. Vb. A împrejmui, a îngrădi, a țărcui, a gărdui (rar), a pune gard, a stoborî (reg.), a ocoli (înv. și pop.), a închide, a zidi, a zidui (rar). V. construcție, obstacol.