2 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IMPLORÁRE, implorări, s. f. Acțiunea de a implora și rezultatul ei; implorație, rugăminte, cerere insistentă, fierbinte, disperată. – V. implora.

implorare sf [At: CĂLINESCU, E. O. I, 76 / Pl: ~rări / E: implora] 1 Rugăminte adresată cuiva cu umilință Si: implorat1 (1), implorație (1). 2 Rugăminte stăruitoare, insistentă Si: implorat1 (2), implorație (2). 3 Chemare în ajutor Si: implorat1 (3), implorație (3). 4 Cerere insistentă, cu lacrimi, adresată unui superior Si: implorat1 (4), implorație (4). 5 Cerere a milei divinității Si: implorat1 (5), implorație (5).

IMPLORÁRE, implorări, s. f. Acțiunea de a implora și rezultatul ei; implorație, rugăminte, cerere stăruitoare, fierbinte, desperată. – V. implora.

IMPLORÁRE s. f. Acțiunea de a implora; rugăminte, cerere insistentă. Glasul lui tremura de o implorare sfiicioasă. VLAHUȚĂ, O. A. III 122.

IMPLORÁRE s.f. Acțiunea de a implora și rezultatul ei; implorație. [< implora].

IMPLORÁRE ~ări f. 1) v. A IMPLORA. 2) Rugăminte, cerere stăruitoare. /v. a implora

IMPLORÁ, implór, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva insistent, cu disperare (și cu umilință). – Din fr. implorer, lat. implorare.

implora vt [At: MACEDONSKI, O. I, 252 / Pzi: ~or / E: fr implorer, it, lat implorare] 1 A ruga pe cineva cu umilință. 2 A ruga stăruitor, cu insistență. 3 A chema în ajutor. 4 A cere ceva cu insistență, cu lacrimi, unui superior. 5 A cere mila divinității.

IMPLORÁ, implór, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva stăruitor, cu desperare (și cu umilință). – Din fr. implorer, lat. implorare.

IMPLORÁ, implór, vb. I. Tranz. A ruga (pe cineva) din toate puterile, stăruitor (și cu umilință). Au ars-o ș-au dărîmat-o subt ochii noștri, deși îi imploram în genunchi s-o cruțe. SADOVEANU, Z. C. 97. Din suflet te rog și te implor, ia seama să nu se nenorocească din pricina matale biata fată!... REBREANU, R. I 208. ♦ A cere, a solicita (ceva) stăruitor și cu umilință. Eu nu implor, principe, nimica de la tine. MACEDONSKI, O. I 252.

IMPLORÁ vb. I. tr. A ruga pe cineva fierbinte, stăruitor (și cu umilință). [P.i. implór. / < fr. implorer, it., lat. implorare].

IMPLORÁ vb. tr. a ruga pe cineva fierbinte, stăruitor (și cu umilință). (< fr. implorer, lat. implorare)

A IMPLORÁ implór tranz. 1) (persoane) A ruga în mod stăruitor și cu umilință; a conjura. 2) (ajutor, favoruri etc.) A cere cu insistență. [Sil. im-plo-] /<fr. implorer, lat. implorare

implorà v. a cere cu umilință și stăruitor, a se ruga cu lacrimi: a implora grația.

*implór, a v. tr. (lat. imploro, -áre, d. plorare, a plînge. V. de- și ex-plor). Cer umilit și cu insistență: a implora ĭertare.

*implorațiúne f. (lat. imploratio, -ónis). Acțiunea de a plînge. – Și -ație și -áre.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

imploráre s. f., g.-d. art. implorắrii; pl. implorắri

imploráre s. f., g.-d. art. implorării; pl. implorări

implorá (a ~) vb., ind. prez. 3 implóră

implorá vb., ind. prez. 1 sg. implór, 3 sg. și pl. implóră

arată toate definițiile

Intrare: implorare
implorare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • implorare
  • implorarea
plural
  • implorări
  • implorările
genitiv-dativ singular
  • implorări
  • implorării
plural
  • implorări
  • implorărilor
vocativ singular
plural
Intrare: implora
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • implora
  • implorare
  • implorat
  • imploratu‑
  • implorând
  • implorându‑
singular plural
  • implo
  • implorați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • implor
(să)
  • implor
  • imploram
  • implorai
  • implorasem
a II-a (tu)
  • implori
(să)
  • implori
  • implorai
  • implorași
  • imploraseși
a III-a (el, ea)
  • implo
(să)
  • implore
  • implora
  • imploră
  • implorase
plural I (noi)
  • implorăm
(să)
  • implorăm
  • imploram
  • implorarăm
  • imploraserăm
  • implorasem
a II-a (voi)
  • implorați
(să)
  • implorați
  • implorați
  • implorarăți
  • imploraserăți
  • imploraseți
a III-a (ei, ele)
  • implo
(să)
  • implore
  • implorau
  • implora
  • imploraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

implorare

etimologie:

  • vezi implora
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

implora

  • 1. A ruga pe cineva insistent, cu disperare (și cu umilință).
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: cere conjura ruga attach_file 3 exemple
    exemple
    • Au ars-o ș-au dărîmat-o subt ochii noștri, deși îi imploram în genunchi s-o cruțe. SADOVEANU, Z. C. 97.
      surse: DLRLC
    • Din suflet te rog și te implor, ia seama să nu se nenorocească din pricina matale biata fată!... REBREANU, R. I 208.
      surse: DLRLC
    • Eu nu implor, principe, nimica de la tine. MACEDONSKI, O. I 252.
      surse: DLRLC

etimologie: