Definiția cu ID-ul 499390:
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
implora (implor, implorat), vb. – A ruga stăruitor, cu disperare. Lat. implorare (sec. XIX), fr. implorer. – Der. implorator, adj. (care imploră). Cf. deplora, vb., din lat. deplorare; deplorabil, adj.