IMPLORA, implor, vb. I. Tranz. A ruga (pe cineva) din toate puterile, stăruitor (și cu umilință). Au ars-o ș-au dărîmat-o subt ochii noștri, deși îi imploram în genunchi s-o cruțe. SADOVEANU, Z. C. 97. Din suflet te rog și te implor, ia seama să nu se nenorocească din pricina matale biata fată!... REBREANU, R. I 208. ♦ A cere, a solicita (ceva) stăruitor și cu umilință. Eu nu implor, principe, nimica de la tine. MACEDONSKI, O. I 252.