imobilizare sf [At: LEG. EC. PL. 200 / Pl: ~zări / E: imobiliza] 1 Aducere a cuiva într-o stare de nemișcare. 2 Privare a cuiva de libertatea de mișcare. 3 Investire a unor mari disponibilități într-o întreprindere, într-o afacere, scoțându-le din circuitul normal. 4 Imposibilitate de utilizare a unui vehicul. 5 Aducere a unui bun în stare de indisponibilitate. 6 Metodă terapeutică prin care se imobilizează unul sau mai multe segmente ale corpului.

IMOBILIZARE s. f. Acțiunea de a imobiliza și rezultatul ei; nemișcare, neclintire.

IMOBILIZARE s.f. Acțiunea de a imobiliza și rezultatul ei. ♦ Metodă terapeutică prin care se imobilizează unul sau mai multe segmente ale corpului. ◊ (Ec.) Imobilizare de fonduri = scoatere din circuitul normal a unei părți din fondurile unităților economice printr-o gospodărire defectuoasă. [< imobiliza].

IMOBILIZARE s. f. acțiunea de a imobiliza. ◊ metodă terapeutică prin care se imobilizează unul sau mai multe segmente ale corpului. ♦ (ec.) ~ de fonduri = scoatere din circuitul normal a unei părți din fondurile unităților economice printr-o gospodărire defectuoasă. (< imobiliza)

imobiliza vt [At: IBRĂILEANU, A. 132 / Pzi: ~zez / E: fr immobiliser] 1 A aduce pe cineva sau ceva în stare de nemișcare, de neclintire. 2 A priva pe cineva de libertatea de mișcare. 3 A investi mari disponibilități într-o întreprindere, într-o afacere (scoțându-le din circuitul normal). 4 A face un vehicul inutilizabil. 5 (Pex) A face un bun indisponibil.

IMOBILIZA, imobilizez, vb. I. Tranz. A pune (pe cineva sau ceva) în neputință de a se mișca, a aduce în stare de nemișcare, de neclintire. Plotonierul Danțiș își desfășură brațele ca niște aripi, căzînd asupra lui Trei- Nasuri și imobilizîndu-l. SADOVEANU M. C. 209. ◊ Fig. Grupul «Convorbirilor» îl imobilizase într-o situație falsă; boala și mizeria l-au doborît înainte de vreme. SADOVEANU, E. 83.

IMOBILIZA vb. I. tr. A pune pe cineva sau ceva în imposibilitate de a se mișca; a înțepeni, a încremeni. [< fr. immobiliser].

IMOBILIZA vb. tr. 1. a pune pe cineva sau ceva în imposibilitatea de a se mișca; a înțepeni. 2. a investi mari disponibilități materiale și bănești într-o întreprindere, într-o afacere, scoțându-le din circuitul normal. (< fr. immobiliser)

A IMOBILIZA ~ez tranz. (ființe sau părți ale corpului) A face să devină imobil; a aduce și a menține în stare de imobilitate sau de inactivitate. /<fr. immobiliser

imobilizà v. 1. a face imobil; 2. Jur. a da unui efect mobiliar calitatea de imobil.

*imobilizéz v. tr. (fr. immobiliser). Fac imobil, fac să nu se maĭ poată mișca orĭ să nu maĭ poată lucra. Jur. Daŭ unuĭ obĭect mobil calitatea de imobil.

imobilizare s. f., g.-d. art. imobilizării; pl. imobilizări

imobilizare s. f., g.-d. art. imobilizării; pl. imobilizări

imobilizare s. f. mobilizare

imobiliza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. imobilizez, 3 imobilizează; conj. prez. 1 sg. să imobilizez, 3 să imobilizeze

imobiliza (a ~) vb., ind. prez. 3 imobilizează

imobiliza vb., ind. prez. 1 sg. imobilizez, 3 sg. și pl. imobilizează

imobilizez.

IMOBILIZARE s. v. fixare.

IMOBILIZARE s. fixare, fixat, înțepenire, pironire, prindere, țintuire, (rar) pecetluire. (~ în cuie a unui obiect.)

IMOBILIZA vb. 1. v. fixa. 2. a ține. (Îl ~ până vine poliția.) 3. a paraliza. (I-a ~ orice mișcare.)

IMOBILIZA vb. 1. a fixa, a înțepeni, a pironi, a prinde, (reg.) a proțăpi. (A ~ ceva în cuie.) 2. a ține. (Îl ~ pînă vine miliția.) 3. a paraliza. (I-a ~ orice mișcare.)

IMOBILIZÁRE (< imobiliza) s. f. 1. Acțiunea de a imobiliza; nemișcare. 2. (La pl.; CONT.) Bunurile și valorile destinate să servească o perioadă îndelungată în activitatea economică a unei întreprinderi, care nu se consumă la prima utilizare. Categoriile de i. sunt: corporale (terenuri și mijloace fixe), necorporale (cheltuieli de constituire și de cercetare-dezvoltare, brevete, licențe, know-how, mărcile de fabrică și de comerț, fondul comercial, programe informatice) și financiare (titluri de participare, titluri imobilizate ale activității de portofoliu, alte titluri și creanțe imobilizate).