ILUMINAT², -Ă, iluminați, -te, adj. 1. (Despre încăperi, străzi, orașe etc.) Luminat cu lumină artificială. 2. Fig. (Despre oameni) Mulțumit, fericit; p. ext. inspirat; (despre față, ochi etc.) care exprimă o astfel de stare. – V. ilumina.

ILUMINAȚIE, iluminații, s. f. Iluminare puternică a unui oraș, a unei străzi etc. cu ocazia unei sărbători, a unei festivități; luminație. [Var.: iluminațiune s. f.] – Din fr. illumination, lat. illuminatio.

ILUMINAȚIUNE s. f. v. iluminație.

iluminat², ~ă [At: NEGRUZZI, S. I, 254 / Pl: ~ați, ~e / E: ilumina] 1 a (D. un oraș, un edificiu, o stradă) Luminat cu lumină artificială. 2 a (Ast; d. un corp ceresc) Care primește lumină de la alt corp. 3 a (Fig; d. oameni) Extrem de mulțumit, de fericit. 4 a (Fig) Înveselit. 5-6 smf, a (Fig) (Persoană) care este înțeleaptă, inspirată. 7 a De inspirație divină.

iluminație sf [At: NEGRUZZI, S. I, 329 / V: (pop) luminație, ~iune / Pl: ~ii / E: fr illumination, it illuminazione] 1 Lumină puternică. 2 Iluminare puternică a unui oraș, a unei străzi, cu ocazia unei sărbători. 3 (Fig; înv) Revelație.

iluminațiune sf vz iluminație

ILUMINAȚIUNE, iluminațiuni, s. f. v. iluminație.

ILUMINAT², -Ă, iluminați, -te, adj. 1. (Despre o încăpere, o stradă, un oraș etc.) Luminat cu lumină artificială. 2. Fig. (Despre față, ochi etc. sau despre oameni) Extrem de mulțumit, de fericit; p. ext. inspirat. – V. ilumina.

ILUMINAȚIE, iluminații, s. f. Iluminare puternică a unui oraș, a unei străzi etc. cu ocazia unei sărbători, a unei festivități; luminație. [Var.: iluminațiune, -i s. f.] – Din fr. illumination, lat. illuminatio.

ILUMINAT², -Ă, iluminați, -te, adj. 1. (Despre o încăpere, o stradă, un oraș etc.) Care este luminat, pe a cărui suprafață se proiectează lumină. Au fost, desigur, în vremea aceea nopți cînd aceste cîteva duzini de opaițe, aprinse pe pămînt, vor fi dat oamenilor care le priveau, certitudinea că se găsesc... într-o intens iluminată metropolă. BOGZA, C. O. 202. 2. Fig. Plin de bucurie, înviorat, înveselit; inspirat. Veneau cîntînd, cu ochii iluminați, tineri, bătrîni, femei. PAS, Z. IV 200.

ILUMINAȚIE, iluminații, s. f. Iluminare puternică a clădirilor, străzilor etc. cu ocazia unei festivități, a unei sărbători; luminație. Mîne fiind ziua aniversară... va fi iluminație strălucită. NEGRUZZI, S. I 329.

ILUMINAT, -Ă adj. 1. (Despre o încăpere, o stradă etc.) Luminat cu lumină artificială. 2. (Despre față) Înviorat; înveselit. ♦ Inspirat. // s.n. Faptul de a (se) ilumina. ♦ Tehnica producerii și a răspîndirii luminii artificiale. [Cf. fr. illuminé].

ILUMINAȚIE s.f. Iluminare puternică a unui oraș, a unei străzi, cu ocazia unei sărbători. [Gen. -iei, var. iluminațiune s.f. / cf. fr. illumination, lat. illuminatio].

ILUMINAȚIUNE s.f. v. iluminație.

ILUMINAȚIE s. f. iluminare puternică a unui oraș, a unei străzi, cu ocazia unei festivități. (< fr. illumination, lat. illuminatio)

ILUMINAT ~tă (~ți, ~te) 1) Care este luminat cu lumină artificială. 2) fig. (despre persoane sau fețele lor) Care exprimă fericire, mulțumire. /<fr. illuminé

ILUMINAȚIE ~i f. Iluminare puternică (a unui oraș, a unor străzi etc.) cu ocazia unor festivități. [G.-D. iluminației; Sil. -ți-e-] /<fr. illumination, lat. illuminatio, ~onis^[1]

iluminat m. 1. om ce se crede inspirat, vizionar în ale religiunii; 2. pl. eretici din evul-mediu.

iluminați(un)e f. 1. aprindere de focuri în semn de veselie; 2. lumini dispuse cu simetrie la o serbare; 3. fig. lumină supranaturală, inspirațiune subită.

*iluminát, -ă adj. Luminat: cameră iluminată. S. m. Vizionar în religiune. Pl. Niște ereticĭ din evu mediŭ.

*iluminațiúne f. (lat. illuminátio, -ónis. V. luminăcĭune). Acțiunea de a ilumina. Luminĭ multe așezate simetric cu ocaziunea uneĭ sărbărĭ. Fig. Lumină (inspirațiune) subită pe care, după cum se crede, Dumnezeŭ o răspîndește une-orĭ în suflet. – Și -áție. Pop. lumináție (rus. lĭumináciĭa). V. dunanma.

iluminație (desp. -ți-e) s. f., art. iluminația (desp. -ți-a), g.-d. art. iluminației; pl. iluminații, art. iluminațiile (desp. -ți-i-)

iluminație (-ți-e) s. f., art. iluminația (-ți-a), g.-d. art. iluminației; pl. iluminații, art. iluminațiile (-ți-i)

iluminație s. f. luminație^[1]

iluminație

iluminat, -ă, iluminați, -te adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre o încăpere o stradă etc.) Luminat cu lumină artificială. 2. Adj. (Despre față, ochi etc., sau oameni) Extrem de mulțumit, de fericit; p. ext. inspirat. 3. S. m. și f. Persoană care este inspirată de divinitate, care are viziuni; vizionar, inspirat. 4. S. m. și f. Membru al unei societăți de luptă antiiezuită, întemeiată la 1 mai 1776 de fostul iezuit Adam Weisshaupt, cu sediul la Dresda. – Din ilumina.

ILUMINÁT, -Ă (< ilumina) adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre încăperi, străzi etc.) Luminat artificial. 2. Fig. (Despre față, ochi) Care radiază (de veselie, de inteligență etc.). ◊ Inspirat. II. S. n. Producere și răspândire a luminii în vederea asigurării condițiilor pentru desfășurarea normală a activității omenești. ◊ I. natural = i. produs de lumina zilei, datorită luminii solare directe și a celei difuze. ◊ I. artificial = i. realizat cu ajutorul surselor de lumină artificială: lămpi electrice, lămpi cu gaz de iluminat, lămpi cu petrol, lumânări etc. ◊ I. direct = i. prin care peste 90% din fluxul luminos produs de o sursă este îndreptat direct spre suprafața de lucru. ◊ I. indirect = i. prin care peste 90% din fluxul luminos este îndreptat spre plafon, realizându-se o răspândire uniformă a luminii, fără umbre; utilizat în sălile de lectură, în sălile de desen etc.

ILUMINAT adj. v. inspirat, vizionar.

ILUMINAȚIE s. (pop.) luminație. (O ~ feerică.)^[1]

iluminat adj. v. INSPIRAT.

ILUMINAȚIE s. (pop.) luminație. (O ~ feerică.)