ileu sn vz ilău

iléŭ, V. ilăŭ.

ILĂU, ilaie, s. n. (Reg.) Nicovală. [Var.: ileu s. n.] – Din magh. ülö^[1]

ilău sn [At: DOSOFTEI, V. S. 75 / V: (înv) ileu, (nob) ghilău / Pl: ilaie, ~ăie, ileie / E: mg űlő] (Reg) 1 sn Nicovală. 2 sn (Îe) A fi între ciocan și ~ A fi într-o situație critică, din care nu există posibilitate de ieșire. 3 sn Ciocan mare Si: baros. 4 sna Dans popular nedefinit mai îndeproape. 5 sna Melodie după care se execută ilăul (4).

îleu i [At: CONTEMPORANUL VI, 7 / E: fo] (Pfm) Aoleu.

ILĂU, ilaie, s. n. (Reg.) Nicovală. [Var.: ileu s. n.] – Din magh. üllő.

ILĂU, ilaie, s. n. (Regional) Nicovală. Povestea-i a ciocanului ce cade pe ilău. EMINESCU, O. I 62. S-a pus pe ilău În mîni c-un ceatlău. MARIAN, S. 233. Țiganii, cînd mi-l vedea, Sus pe ilău cum ședea, Vai, amar se bucura Și din gură toți striga... TEODORESCU, P. P. 262. – Variantă: ileu (COȘBUC, P. II 23) s. n.

ILĂU ilaie n. Bloc de oțel folosit ca suport la forjarea manuală a metalelor; nicovală. /ung. ülö

ilău n. Mold. nicovală: ciocanul ce cade pe ilău EM. [Ung. ÜLÖ].

ilăŭ n., pl. ăĭe (ung. ülö). Nord. Nicovală. – În Trans. și ileŭ, pl. eĭe.

ilău (reg.) s. n., art. ilăul; pl. ilaie

ilău (reg.) s. n., art. ilăul; pl. ilaie

ilău s. n., art. ilăul; pl. ilaie

ilău (ileie), s. n. – Nicovală. – Var. ileu. Mag. ülő (Cihac, II, 508; Gáldi, Dict., 93). În Mold.

Ile/a, -u v. Ilie II 4, 5.

ilău, ilaie s. n. (prst.) pat.

ILĂU s. v. nicovală.

ilău s. v. NICOVALĂ.

ilău, ilaie, s.n. (reg.) 1. nicovală. 2. numele unui dans țărănesc.

îleu! interj. (reg.) aoleu! valeu!.

ilắu, ileie, (ileu), s.n. 1. Nicovală mare, montată pe o buturugă, pe care se bate fierul înroșit: „...de săreau scântei din potcoave, ca și la cocie, când sufli cu foalele și bați pe ilău” (Bilțiu, 1999: 186). 2. Nicovală mică de fier, pe care se bate coasa; se înfige în pământ pe jumătate. – Din magh. üllő „nicovală” (DEX, MDA).

ilău, ileie, (ileu), s.n. – 1. Nicovală mare, montată pe o buturugă, pe care se bate fierul înroșit: „...de săreau scântei din potcoave, ca și la cocie, când sufli cu foalele și bați pe ilău” (Bilțiu, 1999: 186). 2. Nicovală mică de fier, pe care se bate coasa; se înfige în pământ pe jumătate; este prevăzută cu un opritor de lemn numit popă; batcă. – Din magh. üllő „nicovală” (Șăineanu, Scriban; Cihac, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).

ilău, ileie, (ileu), s.n. – 1. Nicovală mare, montată pe o buturugă, pe care se bate fierul înroșit. 2. Nicovală mică de fier, pe care se bate coasa; se înfinge în pământ pe jumătate; este prevăzută cu un opritor de lemn numit popă; batcă. – Din magh. üllő „nicovală”.