ilău, ileie, (ileu), s.n. – 1. Nicovală mare, montată pe o buturugă, pe care se bate fierul înroșit: „...de săreau scântei din potcoave, ca și la cocie, când sufli cu foalele și bați pe ilău” (Bilțiu, 1999: 186). 2. Nicovală mică de fier, pe care se bate coasa; se înfige în pământ pe jumătate; este prevăzută cu un opritor de lemn numit popă; batcă. – Din magh. üllő „nicovală” (Șăineanu, Scriban; Cihac, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).