huidumă sf [At: M. I. CARAGIALE, C. 57 / Pl: ~me / E: nct] (Fam) Persoană mare și grasă Si: huimă, matahală, namilă.

❍ HUIDUMĂ (pl. -me) sf. 1 Femeie urîtă și mătăhăloasă (R.-COD.) (PȘC.) ¶ 2 ⊕ Om prost, nătîng.

HUIDUMĂ, huidume, s. f. (Familiar) Persoană foarte corpolentă; matahală, namilă. După geam se vedea un spate lat, de huidumă. CAMILAR, N. II 320.

huĭdúmă f., pl. e (var. din hadîm). Munt. Matahală, namilă, persoană voluminoasă. – În Suc. (Șez. 32, 109) „femeĭe robustă”.

uidumă^[1] sf vz huidumă

❍ HUIMĂ (pl .-me) sf. = HUIDUMĂ 1: o șterge huiduma în fundul pădurii (R.-COD.).

huidumă (fam.) s. f., g.-d. art. huidumei; pl. huidume

huidumă (fam.) s. f., g.-d. art. huidumei; pl. huidume

huidumă s. f., g.-d. art. huidumei; pl. huidume

HUIDUMĂ, subst. Guiduman, Vas. (Isp II¹; Bîr III).

huidumă, huidume s. f. 1. (pop.) 1. persoană mare și grasă. matahală. 2. (intl.) polițist.

a se îmbrăca huidumește expr. (intl.) a se îmbrăca în așa fel încît să nu atragă atenția victimelor.

HUIDUMĂ s. v. arătare, colos, matahală, namilă, uriaș.

huidumă s. v. ARĂTARE. COLOS. MATAHALĂ. NAMILĂ. URIAȘ.

huidúmă, huidume, s.f. Persoană înaltă și solidă; matahală: „Și cum a văzut-o, iute s-a și întors, că era tare, tare speriat de huiduma aceea, așa de mare cât o claie de fân” (Bilțiu, 1999: 249). – Et. nec. (MDA).

huidumă, huidume, s.n. – Persoană înaltă și solidă (Hotea, 2006); matahală: „Și cum a văzut-o, iute s-a și întors, că era tare, tare speriat de huiduma aceea, așa de mare cât o claie de fân” (Bilțiu, 1999: 249; Giulești). – Et. nec. (DEX, MDA).

huidumă, -e, s.n. – Persoană înaltă și solidă (Hotea 2006). Matahală. – Et. nec. (MDA).