HOLTEI², holteiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A trăi necăsătorit; a-și petrece viața de holtei¹; a burlăci. – Din holtei¹.

holtei² vi [At: MARIAN, NU. 10 / Pzi: ~esc / E: holtei] (Reg) 1 A trăi necăsătorit Si: a holteri (1). 2 A-și petrece viața ca holteii¹ (1) Si: a holteri (2).

holtei¹ [At: NECULCE, ap. LET. II, 459/3 / Pl: ~ / E: ucr холтяй „om desfrânat”] 1 sm Bărbat tânăr neînsurat Si: frașcău, holter, junișan Cf becher¹ burlac¹ (1), celibatar. 2 sm (Îs) ~ tomnatec Bărbat vârstnic neînsurat. 3 a (Îs) Fecior ~ Flăcău. 4 a (Îs) Borș ~ Borș fără legume. 5 sm (Înv; îe) ~ de câine Câine fără stăpân.

HOLTEI², holteiesc, vb. IV. Intranz. A trăi necăsătorit; a-și petrece viața de holtei¹; a burlăci. – Din holtei¹.

HOLTEI², holteiesc, vb. IV. Intranz. A trăi necăsătorit, a duce viață de holtei. Spală și naframa mea, Care-am holteit cu ea. ȘEZ. IX 59.

HOLTEI¹, holtei, s. m. Bărbat necăsătorit; burlac, celibatar, becher. Se gîndește să să însoare, că era holtei cam stătut și-acum și-avea cu ce-și ținea muierea. RETEGANUL, P. IV 29. Sînt încă tot holtei... holtei tomnatic, precum vedeți. ALECSANDRI, T. I 287. Sînt holtei și n-am gînd să mă însor. NEGRUZZI, S. I 199. ♦ Tînăr bun de însurat. Ia privește-l cum o crescut de mare! S-o făcut holtei. ALECSANDRI, T. I 42.

HOLTEI ~ m. Bărbat necăsătorit; burlac; celibatar. Viață de ~. /<ucr. holtjaj

HOLTEI s.m. (Mold., Trans. N) Bărbat tînăr necăsătorit. A: Holteii cei cu părinți să dea cîte cincizeci și cinci de părale. NECULCE. Fiind ficiori mari holtei și foarti isteți din fire. H 1779², 91^r. C: Cîntece cîmpenești . . . făcute de un holtei. . . pintru voia fetilor. CÎNTECE (titlu); cf. CÎNTECE, 8^r. Etimologie: ucr. holtjaj.

holtéĭ m., pl. tot așa (pol. hultaj, vagabond. Cp. și cu rus. holostóĭ, holteĭ). Est. Burlac, celibatar.

holteiu m. Mold. flăcău: când eram holteiu. [Pol. HULTAĬ, vagabond].

holteĭésc v. intr. (d. holteĭ). Burlăcesc, trăĭesc ca holteĭ.

holtei¹ (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. holteiesc, 3 sg. holteiește, imperf. 1 holteiam; conj. prez. 1 sg. să holteiesc, 3 să holteiască

holtei² s. m., pl. holtei, art. holteii

holtei² (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. holteiesc, imperf. 3 sg. holteia; conj. prez. 3 să holteiască

holtei¹ s. m., pl. holtei, art. holteii

holtei s. m., pl. holtei, art. holteii

holtei vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. holteiesc, imperf. 3 sg. holteia; conj. prez. 3 sg. și pl. holteiască

holtei

holteiu, -tei.

HOLTEI vb. v. burlăci.

HOLTEI s., adj. v. celibatar.

HOLTEI vb. a burlăci.

HOLTEI s., adj. burlac, cavaler, celibatar, flăcău, necăsătorit, (pop. și fam.) becher, (Transilv.) frășcău. (Este încă ~.)

Holtei ≠ familist

holtei (holtei), s. m. – Burlac. Pol. hultaj, rut. hol’tjai „desfrînat” (Tiktin; DAR); după Cihac, II, 140, din rus. cholostyĭ „burlac”. – Der. holteiesc, adj. (de burlac); holteie, s. f. (burlăcie); holtei, vb. (a trăi ca holtei).

holtei, holteiesc, vb. intranz. – (reg.) A feciori, a petrece tinerețea: „Spală și cămașa me / Care-am holteit cu ie” (Calendar, 1980: 94). – Din holtei „burlac” (Scriban, DEX, MDA).

holtei, holteiesc, vb. intranz. – A feciori, a petrece tinerețea: „Spală și cămașa me / Care-am holteit cu ie” (Calendar 1980: 94). – Din holtei „burlac” (< ucr. holtjaj „desfrânat”).