HOL, holuri, s. n. Încăpere (de trecere) care face legătura între intrare și celelalte camere ale apartamentului, clădirii etc. – Din fr., engl. hall.

hol sn [At: ARDELEANU, U. D. 147 / Pl: ~uri / E: eg hall] 1 Încăpere (de trecere) într-o locuință, care face legătura între intrare și celelalte încăperi ale apartamentului, clădirii etc. 2 Vestibul mare într-un muzeu, hotel, gară etc. în care răspund multe alte încăperi.

HOL, holuri, s. n. Încăpere (de trecere) într-o locuință, care face legătura între intrare și celelalte încăperi ale apartamentului, clădirii etc. – Din fr., engl. hall.

HOL, holuri, s. n. Încăpere centrală într-un edificiu public, în jurul căreia sînt grupate celelalte încăperi sau birouri. În fund un hol cu scară monumentală. CAMIL PETRESCU, T. II 7. E un om care... într-un mare hol de hotel, se simte la el acasă. SEBASTIAN, T. 339. Primul act se petrecea în holul unei facultăți de medicină. SAHIA, U.R.S.S. 178. ♦ Încăpere de trecere, care face legătura între intrare și camerele de locuit ale unui apartament. Apartamentul are hol și două camere.

HOL s.n. Vestibul mare într-un edificiu public, încăpere de trecere într-un apartament, într-o locuință. [Scris și hall, var. hal s.n. / < engl., fr. hall].

HOL¹ s. n. vestibul mare într-un edificiu public; încăpere de trecere într-o locuință. (< fr., engl. hall)

HOL ~uri n. (în locuințe sau edificii publice) Prima încăpere care face legătură între intrare și celelalte încăperi; antreu; vestibul. /<fr., engl. hall

hall sn vz hol

HAL s.n. v. hol.

HALL s.n. v. hol.

HOL²(O)-/OLO- elem. „întreg”, „integral, tot”. (< fr. hol/o/-, cf. gr. holos)

hol s. n., pl. holuri

hol s. n., pl. holuri

hol s. n., pl. holuri

hol

HOL s. v. vestibul.

HOL s. antreu, sală, vestibul.

HOL-, v. HOLO-. □ ~eurihalin (v. euri-, v. -halin), adj., (despre organisme) care poate viețui atît în ape dulci, cît și în cele sărate.