HOL, holuri, s. n. Încăpere (de trecere) care face legătura între intrare și celelalte camere ale apartamentului, clădirii etc. – Din fr., engl. hall.

hol sn [At: ARDELEANU, U. D. 147 / Pl: ~uri / E: eg hall] 1 Încăpere (de trecere) într-o locuință, care face legătura între intrare și celelalte încăperi ale apartamentului, clădirii etc. 2 Vestibul mare într-un muzeu, hotel, gară etc. în care răspund multe alte încăperi.

HOL, holuri, s. n. Încăpere (de trecere) într-o locuință, care face legătura între intrare și celelalte încăperi ale apartamentului, clădirii etc. – Din fr., engl. hall.

HOL, holuri, s. n. Încăpere centrală într-un edificiu public, în jurul căreia sînt grupate celelalte încăperi sau birouri. În fund un hol cu scară monumentală. CAMIL PETRESCU, T. II 7. E un om care... într-un mare hol de hotel, se simte la el acasă. SEBASTIAN, T. 339. Primul act se petrecea în holul unei facultăți de medicină. SAHIA, U.R.S.S. 178. ♦ Încăpere de trecere, care face legătura între intrare și camerele de locuit ale unui apartament. Apartamentul are hol și două camere.

HOL s.n. Vestibul mare într-un edificiu public, încăpere de trecere într-un apartament, într-o locuință. [Scris și hall, var. hal s.n. / < engl., fr. hall].

HOL¹ s. n. vestibul mare într-un edificiu public; încăpere de trecere într-o locuință. (< fr., engl. hall)

HOL ~uri n. (în locuințe sau edificii publice) Prima încăpere care face legătură între intrare și celelalte încăperi; antreu; vestibul. /<fr., engl. hall

hall sn vz hol

holo- [At: DN³ / V: olo- / E: fr holo-] Element prim de compunere cu semnificația: 1-2 (De) întreg. 3 Integral. 4 Tot.

olo- ec vz holo-

HAL s.n. v. hol.

HALL s.n. v. hol.

HOLO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „întreg”, „integral”, „tot”. [Var. olo-. / < fr. holo-, cf. gr. holos].

OLO- v. holo-.

HOL²(O)-/OLO- elem. „întreg”, „integral, tot”. (< fr. hol/o/-, cf. gr. holos)

HOLO- elem. hol²(o)-.

OLO- elem. holo-.

hol s. n., pl. holuri

hol s. n., pl. holuri

hol s. n., pl. holuri

hol

HOL-, v. HOLO-. □ ~eurihalin (v. euri-, v. -halin), adj., (despre organisme) care poate viețui atît în ape dulci, cît și în cele sărate.

HOLO- (OLO-) „întreg, integral, total”. ◊ gr. holos „întreg, tot” > fr. holo-, germ. id., engl. id. > rom. holo- și olo-. □ ~bazidiomicete (v. bazi-, v. dio-, v. -micete), s. f. pl., subclasă de ciuperci superioare, care cuprinde specii cu bazidia întreagă, nesegmentată și cu corpurile de fructificație bine diferențiate; ~biotic (v. -biotic), adj., (despre pești) care migrează în același mediu marin, sau dulcicol; ~bioză (v. -bioză), s. f., variantă a holismului care susține că evoluția este produsă mai ales prin concentrarea și asocierea progresivă a organismelor simbionte într-un întreg, creator al noului în evoluție; ~blastic (v. -blastic), adj., 1. Care se divide complet în celule în timpul clivajului. 2. (Despre spori) Care participă integral la formarea celulelor; ~carp (v. -carp), s. n., fruct întreg, nedespicat; ~caust (v. -caust), s. n., sacrificiu practicat în antichitate de unele popoare, care consta în arderea integrală a animalului pe altar; ~cefal (olocefal) (v. -cefal), s. m., 1. s. m., Monstru prezentînd deficiențe somatice, dar avînd capul complet dezvoltat. 2. s. m. pl., Grup de pești marini cartilaginoși, avînd maxilarul superior sudat la baza craniului; ~cen (olocen) (v. -cen₁), s. n., adj., 1. s. n., Ultima epocă (serie) a perioadei cuaternare care se continuă și astăzi, caracterizată prin desăvîrșirea treptată a tipurilor umane și prin apariția culturilor materiale. 2. adj., Care aparține acestei epoci (serii); ~cenoză (v. -cenoză₁), s. f., comunitate de organisme considerată în ansamblul ei geobotanic; ~centric (v. -centric), adj., (despre cromozomi) cu centromerul difuz pe întreaga lungime; ~ciclic (olociclic) (v. -ciclic), adj., 1. Care formează un cerc complet. 2. Care înconjoară complet un organ vegetal. 3. (Despre plante) Persistent în tot cursul anului, avînd frunze de înlocuire; ~cren (v. -cren), adj., (despre izvoare) la care apa mustește din pămînt, formînd mlaștini cu vegetație și faună sărace; ~crin (v. -crin), adj., 1. (Despre glande) Cu secreție totală. 2. Care împreună cu celula secretoare formează elementele componente ale secreției glandulare; ~cronic (olocronic) (v. -cronic), adj., referitor la toată desfășurarea în timp a unui fenomen; ~dentografie (v. dento-, v. -grafie), s. f., fotografiere tridimensională a cavității bucale; ~dibioză (v. di-, v. -bioză), s. f., transplant vegetal la care hipobiotul nefoliat posedă aparat de absorbție, iar epibiotul, aparat de asimilație; ~edrie (oloedrie) (v. -edrie), s. f., calitate a unui sistem cristalin de a prezenta simetrie maximă; ~endobiotic (v. endo-, v. -biotic), adj., (despre ciuperci) care trăiește toată viața în interiorul unui alt organism; ~endozoare (v. endo-, v. -zoar), s. n. pl., organisme (ciuperci, bacterii) care trăiesc în corpul animalelor-gazdă; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante autotrofe a căror viață nu este dependentă de a altor organisme; ~frastic (v. -frastic), adj., (despre limbi) în care o gîndire, o frază se exprimă printr-un singur cuvînt; ~gamie (v. -gamie), s. f., 1. Condiție de a avea gameți morfologic similari celulelor somatice. 2. Macrogamie cu participarea întregului aparat vegetativ, rezultînd nemijlocit o celulă nediferențiată cu rol de gamet; ~geneză (v. -geneză), s. f., ansamblul proceselor de ontogenie și filogenie, prin care se exprimă continuitatea vieții; sin. hologenie; ~genie (v. -genie₁), s. f., hologeneză*; ~genotip (v. geno-₁, v. -tip), s. n., specie vegetală sau animală care a stat la baza creării unui gen nou; ~gimnocarp (v. gimno-, v. -carp), adj., cu fructe sau fructificații complet nude, neacoperite; sin. hologimnocarpic^[1]; ~gin (v. -gin), adj., cu caractere care se transmit numai pe linie femelă; sin. hologinic^[2]; ~grafie (v. -grafie), s. f., procedeu de luat imagini în relief prin utilizarea razei unui laser; ~gramă (v. -gramă), s. f., imagine obținută prin holografie; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., modificare morfologică prin înlocuirea totală a părții vegetale regenerate; ~patie (v. -patie), s. f., 1. Stare patologică generală, exteriorizată prin modificări locale. 2. Teorie conform căreia orice tulburare sau boală locală este consecința unei stări patologice generale; ~petal (v. -petal), adj., cu pistilul și staminele transformate în petale; ~saprofite (olosaprofite) (v. sapro-, v. -fit), s. f. pl., organisme saprofite în mod obligatoriu, lipsite de clorofilă și cu nutriție limitată la substanțele organice vegetale sau animale; ~spor (v. -spor), s. m., spor a cărui formă și a cărui mărime se definitivează înainte ca sporul precedent să fi ajuns la maturitate deplină; ~stom (v. -stom), s. n., peristom continuu, prezent la gasteropode și echinide; ~tecă (olotecă) (v. -tecă), s. f., înveliș calcaros continuu al coloniilor masive de madrepori; ~tip (v. -tip), s. n., exemplar vegetal sau animal pe baza căruia s-a făcut descrierea speciei; ~tonie (v. -tonie), s. f., mișcare spasmodică a întregului sistem muscular; ~trih (v. -.trih), adj., care prezintă păr sau cili de aceeași mărime pe toată suprafața.

OLO-, v. HOLO-.

HOL s. v. vestibul.

HOL s. antreu, sală, vestibul.