VESTIBUL, (1) vestibuluri, (2) vestibule, s. n. 1. Antreu. 2. Prima cavitate a urechii interne. [Acc. și: vestibul] – Din fr. vestibule, lat. vestibulum.

vestibul sn [At: AR (1835), 47¹/9 / V: (înv) ~ă sf / A și: (3, rar, 1-2) ~tib~ / Pl: ~e, ~uri / E: lat vestibulum, fr vestibule] 1 (La romani) Spațiul din fața unui edificiu public, al unei case etc., situat între ușa de intrare și stradă, adesea delimitat de un portic sau de prelungirea zidurilor, unde, de obicei, erau primiți vizitatorii care nu aveau acces în clădire. 2 Încăpere prin care se intră într-un edificiu public, într-o casă, într-un apartament și din care se trece în alte încăperi Si: antreu, hol, sală¹. 3 (Atm) Prima cavitate a labirintului osos din urechea internă.

vestibul s.n. 1 Prima încăpere sau spațiul de acces dintr-o clădire, în care se intră venind din exterior și din care se trece în alte încăperi; antreu, hol. În vestibul îl aștepta un alegător (VLAH.). 2 (la romani) Curtea din fața unui edificiu public, a casei, situată între ușa de intrare și stradă, adesea delimitată de un portic sau de prelungirea zidurilor, unde erau primiți vizitatorii care nu erau introduși în casă. 3 (anat.) Spațiu, cavitate la intrarea într-un canal sau într-o altă cavitate. ♦ Depresiune vulvară limitată lateral de pereții labiilor mici. ♦ Prima cavitate a urechii interne. 4 (bot.) Spațiu care precedă ostiola. • acc. și vestibul. pl. -uri, -e. /<fr. vestibule, lat. vestibŭlum, -i.

VESTIBUL, vestibuluri, s. n. 1. (Livr.) Antreu. 2. Prima cavitate a urechii interne. [Acc. și: vestibul. – Pl. și: vestibule] – Din fr. vestibule, lat. vestibulum.

VESTIBUL, vestibuluri, s. n. 1. Prima încăpere (de obicei de proporții mici) a unei locuințe, în care se intră din exterior, dintr-un coridor sau de pe palierul unei scări; antreu. Arendașul introduse pe Stavrat într-un vestibul mare, unde așteptară cîteva minute. REBREANU, R. II 50. În vestibul îl aștepta un alegător. VLAHUȚĂ, O. A. III 200. 2. (Accentuat numai vestibul) Prima cavitate a urechii interne, situată lîngă labirintul membranos. 3. (În antichitate) Curte în fața unei case, situată între ușa de intrare și stradă. – Accentuat și vestibul.

VESTIBUL s.n. 1. (Ant.) Curtea din fața casei, unde erau primiți vizitatorii care nu erau introduși în casă. 2. Încăpere prin care se trece pentru a intra într-un edificiu, într-o casă; hol, antreu. 3. (Anat.) Spațiu sau cavitate la intrarea într-un canal sau într-o altă cavitate. ♦ Prima cavitate a urechii interne. [Pl. -luri, -le. / < fr. vestibule, cf. lat. vestibulum].

VESTIBUL s. n. 1. (ant.) curtea din fața casei, unde erau primiți vizitatorii care nu erau introduși în casă. 2. încăpere prin care se trece pentru a intra într-o casă; antreu (1), hol. 3. (anat.) spațiu, cavitate la intrarea într-un canal sau într-o altă cavitate. ◊ depresiune vulvulară limitată lateral de pereții labiilor mici. ◊ prima cavitate a urechii interne. 4. (bot.) spațiu care precedă ostiola. (< fr. vestibule, lat. vestibulum)

VESTIBUL ~uri n. Prima încăpere a unei locuințe prin care se intră direct de afară; antreu.

vestibul n. cameră de intrare într’un edificiu, într’un apartament.

*vestíbul n., pl. e (lat. vestibulum). Tindă, anticameră, cameră de la intrare. – Fals vestibúl (după fr.).

vestibulă sf vz vestibul

vestibul² (încăpere) s. n., pl. vestibuluri

vestibul¹ (încăpere) s. n., pl. vestibuluri

vestibul (încăpere, curte) s. n., pl. vestibuluri

vestibul, pl. vestibuluri

VESTIBUL s. antreu, hol, sală. (Două camere cu ~.)

VESTIBUL s. antreu, hol, sală. (Două camere cu ~.)