AD-HOC adv. Anume pentru acest scop, de circumstanță. ◊ (Adjectival; în expr.) Divan (sau adunare) ad-hoc = fiecare dintre cele două adunări speciale care s-au întrunit în 1857 (la Iași și la București) și au cerut unirea Țărilor Române. – Din lat. ad hoc.

ad-hoc [At: CREANGĂ, A. 152 / E: lat ad-hoc] 1 av Anume pentru acest scop. 2 a (Îs) Divan (sau adunare) ~ Fiecare dintre cele două adunări speciale care s-au întrunit în 1857 (la Iași și București) și au cerut unirea Țărilor Române.

*AD HOC loc. adv. lat. 1 Anume pentru acest scop, întocmit anume: ți-ai și înjghebat o logică de ocazie, un sistem ~ de a gândi (VLAH.) ¶ 2 🔎 Divanurile ~ adunările ținute în Muntenia și Moldova în 1857 spre a arăta dorințele Românilor asupra organizării principatelor (👉 P. IST.).

AD-HOC adv. Anume pentru acest scop, de circumstanță. ◊ (Adjectival; în expr.) Divan (sau adunare) ad-hoc = fiecare dintre cele două adunări speciale care s-au întrunit în 1857 (la Iași și la București) și au cerut unirea țărilor românești. – Din lat. ad hoc.

AD-HOC adv. Anume pentru acest scop, de circumstanță. Pretext inventat ad-hoc. ◊ (Adjectival, în expr.) Divanul ad-hoc v. divan.

AD-HOC adv. Anume pentru acest scop, de circumstanță. ◊ (Adjectival; în expr.) Divanul ad-hoc = fiecare dintre cele două adunări speciale care s-au întrunit în 1857 (la Iași și la București) și au cerut unirea țărilor romînești. – Lat. lit. ad hoc.

AD-HOC adv. Pentru aceasta, pentru un anumit scop. [< lat. ad hoc – pentru aceasta].

AD-HOC adv., adj. pentru un anume scop. (< lat. ad hoc, pentru aceasta)

AD-HOC adv. Anume pentru acest scop. Adunare ~. /Cuv. lat.

ad hoc adv. într’adins, pentru un scop determinat; Divanurile ad hoc, conferințele deschise în 1857 la București și la Iași, cu scopul anumit de a arăta puterilor europene dorințele poporului român.

!ad-hoc (lat.) adj. invar., adv. (divanuri ~, a se reuni ~)

ad-hoc (divan ~) / (lat.) ad hoc adj. invar., adv.

ad-hoc adv., adj.

ad hoc.

HOC interj. v. cea.

hoc interj. v. CEA.

ADUNĂRI AD-HOC, organe cu caracter consultativ în Moldova și în Țara Românească, alcătuite din reprezentanți aleși ai tuturor claselor și categoriilor sociale convocate la Iași și București la 22 sept. / 4 oct., respectiv 30 sept. / 12 oct. 1857. Au hotărît: autonomia și neutralitatea celor două Principate, unirea lor într-un singur stat cu numele de România, numirea ca domn a unui prinț străin dintr-o familie domnitoare din Europa, guvern reprezentativ și constituțional, garantarea colectivă a celor șapte puteri. Numite și Divanuri ad-hoc.

DIVANURI AD-HOC v. Adunări ad-hoc.

Ad-hoc (lat. „Pentru aceasta”, „creat pentru un anume scop”). De aceea adunările ținute în Muntenia și Moldova în anul 1857, cu scopul de a cere unirea țărilor române, au fost denumite „divanuri ad-hoc”. Grigore Alexandrescu folosește expresia în poezia sa O profesiune de credință: „…am cuvinte să cred că la Divanul Ad-hoc Bine lumii o să fac și rol nobil o să joc”. Cuvintele „ad-hoc” se întrebuințează și în vorbirea curentă. Bunăoară, cînd cineva născocește un motiv pentru a se eschiva de la o treabă, sau pentru a-și susține o părere, se poate spune că e un pretext, sau un argument inventat ad-hoc. De acest înțeles al expresiei se servește Vlahuță cînd scrie: „…ți-ai înjghebat o logică de ocazie, un sistem ad-hoc de a gîndi”. IST.